Ştiu că mă plâng des că e prea frig. Şi că ninge prea mult. Şi că vreau să vină primăvara şi vara, să mă întind la soare şi să port numai haine colorate, scurte şi transparente. Şi totuşi… trebui să vă spun că, în ciuda aparenţelor, iubesc iarna. Dar numai câteodată. (more…)

Sâmbătă am fost pentru prima dată la o lansare de maşini – probabil v-aţi prins până acum că nu sunt mare pasionată de maşini, nu pot să vorbesc liber despre modele, ani, dotări tehnice şi alte cele, nu conduc decât extrem de rar şi nici n-am vreo trăire cu maşinile în premieră. Şi totuşi, am participat la evenimentul de lansare a noului BMW seria 3, găzduit de Banat Car. (more…)

Indiferent că afară e soare sau ninge, indiferent că e criză sau nu, ne place să visăm. Nu avem bani, dar ne-ar plăcea să plecăm într-o excursie around the world. Nu avem timp, dar un concediu ar pica tare bine în perioada asta. Timișoara s-a umplut de zăpadă și utilajele de deszăpezire nu fac față, însă asta nu înseamnă că nu putem visa la primăvară, soare și plimbări cu mașina. Iar ca să ne începem weekendul cu un vis frumos, BMW lansează sâmbătă cel mai nou model al său, anume BMW Seria 3 F30.  (more…)

Sunt convinsă că te crezi un om cu totul şi cu totul special. Îţi dau dreptate, eşti o specie aparte, iar o scrisoare deschisă publicată pe blogul meu (nesemnificativ prin comparaţie cu strălucirea ta) este o confirmare nenecesară, însă pe care ţin să ţi-o aduc. O listă completă cu toate alesele-ţi trăsături ar fi o muncă prea grea pentru mine, prin urmare permite-mi să mă rezum la a le enumera doar pe acelea care mi-au atras cel mai mult atenţia. (more…)

Sunt deja în cea de-a cincea sesiune a vieţii mele şi mă mândresc cu faptul că, până acum, am trecut de toate cu bine (dacă nu din prima, măcar din a doua încercare). Secretul reuşitei… sunt de fapt mai multe. Şi pentru că sunt o drăguţă, o să împărtăşesc cu voi 3 lucruri care m-au ajutat în atingerea scopurilor propuse. (more…)

Nu obişnuiesc să formulez fraze cu “dacă”, la timpul trecut, ci le păstrez pentru prezent şi viitor – singurele timpuri pentru care mai am încă alternative şi pot să analizez care dintre ele ar fi mai bună. Evit, pe cât posibil, să mă întorc în trecut şi să îmi pierd vremea gândindu-mă cum ar fi fost dacă făceam sau nu făceam cutare chestie – oricum nu mai pot schimba nimic. Dar acum voi face un efort şi, la îndemnul lui Alex, care mi-a pasat săptămâna trecută o leapşă, voi vorbi despre clasa a noua şi lucrurile pe care le-aş face altfel dacă m-aş întoarce înapoi având gândirea de acum.

(more…)

Nu, nu cea din ’89, că pe vremea aia încă eram “în ţările calde”. E vorba de “revoluţia” asta despre care se vorbeşte atâta pe reţelele de socializare (probabil că şi la tv şi pe site-urile de ştiri, dar pe alea nu le urmăresc) şi din care eu n-am înţeles mare lucru…dar despre care am, ca de obicei, o părere. (more…)

Deşi am spus în repetate rânduri că nu obişnuiesc să scriu despre filme, deoarece consider că sunt alţii care se pricep la asta mult mai bine, căutând prin arhivele blogului am constatat că am scris, totuşi, despre câteva şi a început să-mi placă să-mi dau cu părerea neavizată şi aberaţia pe tema asta. Prin urmare, azi luăm la ochi producţia franceză “La belle verte“ . (more…)

…sau cum am ajuns eu la striptease masculin în impresionanta clădire a Operei. Să vă spun sincer, eu nu am înțeles niciodată fascinația femeilor pentru tipii care mișcă din fund și se unduiesc lasciv, pușcând de mușchi și virilitate – fie ei că s-or numi The Chippendales sau Flamingo Boys, mie mi se cam face silă și nu m-aș duce cu bună știință să văd un asemenea spectacol nici dacă ar fi gratis. În fine, fiecare cu gusturile lui. Și totuși, în ciuda preferințelor mele, am ajuns duminică la Sala Mare a Teatrului Național Timișoara ca să văd The Full Monty. De ce? Pentru că promitea să fie diferit. Și chiar a fost.  (more…)

Nu am obiceiul de a conversa cu taximetriştii. Mi se părea ciudat când eram mai mică şi mergeam cu mama în taxi, iar ea lega conversaţii din senin, ajungând la tot felul de chestii. Mi s-ar părea ciudat şi acum să mă urc într-o maşină galbenă şi să mă aştern la sfaturi – de obicei, mă mulţumesc să mă aşez cuminte pe bancheta din spate şi mă pierd cu privirea pe fereastră, ignorând ce se întâmplă în jur şi aşteptând nerăbdătoare să ajung. Dar sunt unele situaţii în care vrând, nevrând, afli o bucăţică din viaţa celui care te poartă prin lume pentru cinci, zece, cinsprezece minute. Aşa s-a întâmplat ieri.

(more…)