Nu fi pungaş!

Un om consumă anual cca 250 de pungi de plastic. Bun, şi care e problema? suntem tentaţi să spunem. Dar ceea ce nu mulţi ştiu este cât de dăunător este acest plastic pentru mediul înconjurător. Prin urmare, Cezar Cherciu, student în Bucureşti, a lansat proiectul “Nu fi pungaş!”, ce are ca scop descurajarea utilizării în exces a pungilor de plastic, oferite de multe ori gratuit de către magazine. Dar pentru că trebuie totuşi să ne cărăm cumpărăturile cu ceva, iniţiatorul ne propune sacoşele refolosibile, fabricate din alte materiale.

“Primul eveniment, denumit “Arată că ai stofă!”, pe care studentul bucureştean îl va organiza în scopul promovării campaniei de responsabilizare socială, va avea loc luni, 3 noiembrie 2008, în Bucureşti. La eveniment vor putea participa toţi cei care folosesc pungi din plastic, dar care doresc să afle care sunt metodele prin care se poate renunţa la acestea. În cadrul evenimentului se vor confecţiona şi câteva sute de sacoşe, care vor fi distribuite gratuit.” (conformrt.ro)

Tot pe site-ul menţionat mai sus, se poate găsi şi un clip de promovare – interviu cu Cezar Cherciu, iar mai multe informaţii despre proiect vor putea fi găsite în curând pe site-ul campaniei.

După părerea mea este o idee bună care, dacă va avea succes, ar putea fi extinsă şi în alte oraşe din ţară în anii următori, pentru că este o chestiune care ne priveşte pe toţi, iar acţiunea de confecţionare a sacoşelor mi se pare chestie foarte interesantă la care mi-ar plăcea să iau parte dacă nu aş fi la sute de kilometri depărtare 😀

Între timp, pentru cei care sunt în aceeaşi situaţie ca şi mine (adică nu au cum să ajungă în Bucureşti pe 3 noiembrie), postez mai jos câteva link-uri, unde puteţi vedea cum să vă împachetaţi cumpărăturile într-un mod environment-friendly, în stilul japonez denumit furoshiki:

1. Geantă pentru cărţi
2. Poşetă
3. Alte 4 metode de împachetare

Acum vă las, mă duc să încerc şi eu 🙂

Comentarii Facebook

comments

1 Comment on Nu fi pungaş!

  1. Cristi Lautaru
    October 30, 2008 at 10:01 pm (9 years ago)

    Nu sunt pungas, sunt doar borfas, adica am multe boarfe :)) 😛
    Viziteaza si blogul meu, poate`ti place si ma treci si pe mine la tine, ca mi`ar sade bine, e fain ;;)
    I`ll do the same 😀

    Reply

Leave a Reply