Iubesc

…explozia de viaţă din parcuri.
…pulsul naturii care răzbate din fiecare mugur şi floare ce împodobeşte ramurile tremurând uşor în adierea vântului.
…cântecul de dimineaţă al turturelelor de pe pervazul meu.
…ninsoarea de petale albe şi rotunde de cireş
…mirosul de flori şi de verdeaţă.
…jocul fluturilor coloraţi într-un peisaj liniştit (gen Cheile Turzii, pe care le-am văzut duminică)
…feţele senine ale oamenilor, când soarele ce le scaldă faţa îi face să zâmbească.
…priveliştea cerului albastru şi clar ce îmi dă bună-dimineaţa prin geam în fiecare week-end, când mă trezesc la amiază.
…hainele subţiri, de primăvară, de care mi-a fost atât de dor în vremurile când mă înfofoleam ca un eschimos.
…energia şi optimismul pe care mi le induce vremea frumoasă.
…zumzetul scuterelor şi maşinile care merg cu geamurile deschise, semne clare ale unor temperaturi pe gustul meu.
…aglomeraţia de tineri de pe bulevard, pe care aceeaşi vreme frumoasă îi îndeamnă la o plimbare pe jos, cu rolele sau bicicleta.
…mâinile fără mănuşi, dar totuşi calde.
…culoarea verde a ochilor mei, când sunt expuşi la lumină puternică.
…apropierea vacanţei de Paşti.
…roşeaţa naturală (ce va deveni bronz) a obrajilor mei, obţinută în excursia se duminică.

Iubesc zilele astea, cu oameni, flori, sunete, miresme şi stări de spirit şi mă simt excelent. Vorba lui Blaga, “iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. Well…almost:)

Comentarii Facebook

comments

1 Comment on Iubesc

  1. allé
    April 9, 2009 at 3:27 pm (9 years ago)

    frrrumos
    ;;]

    Reply

Leave a Reply