Alter Ego

…by Tonino Benacquista, este titlul ultimei cărţi pe care am citit-o. Este despre doi tipi, Thierry Blin şi Nicolas Gredzinsky, foşti tenismeni fără succese răsunătoare, care se întâlnesc întâmplător pe teren şi după un meci strâns ies să bea ceva la un bar. Îmbătându-se, ei pun un pariu nebunesc: fiecare dintre ei poate şi trebuie să devină altcineva, să aibă curajul să fie exact aşa cum ar fi trebuit să fie de la început, să o ia de la zero şi să elibereze alter ego-ul, iar peste exact 3 ani să se întâlnească din nou în acelaşi loc, iar cel care a reuşit cel mai bine în această iniţiativă va primi de la celălalt orice pofteşte. Miza este mare, dar nu se compară cu strădaniile de a deveni altcineva.

Thierry Blin este cel mai drastic: îşi face operaţie estetică, pentru a scăpa de complexele sale legate de aspectul său fizic, îşi schimbă numele într-unul cu rezonanţă mai puternică, Paul Vermeiren şi renunţă la viaţa sa, cu femeia iubită, prietenii şi meseria sa de meşter de rame pentru tablouri în favoarea unei vieţi noi, în care este detectiv particular. Nicolas Gredzinsky îşi descoperă pasiunea pentru băutură în seara în care îl cunoaşte pe Thierry, iar aceasta îi va schimba viaţa. În primul rând, prin intermediul alcoolului, reuşeşte să devină pe timpul nopţii genul de bărbat cuceritor care se visase demult şi astfel o cunoaşte pe Loraine, a cărei amintire îi va face zilele mai bune, iar în al doilea rând, nevoia de a consuma alcool în timpul zilei şi dorinţa de a ascunde acest lucru de colegii de serviciu îl fac să breveteze o invenţie ce îl va îmbogăţi. Nu vă spun dacă cei doi mai ajung la întâlnire sau nu, va trebui să citiţi cartea pentru asta.

După părerea mea, cartea nu e o simplă poveste a doi oameni, pentru că dacă eliminăm caracterul extrem (operaţii estetice, schimb de nume şi meserie), putem spune că fiecare om are mai multe feţe. Cel puţin două, iar noţiunea de alter ego se foloseşte de ceva vreme. Oamenii au personalităţi complexe, se adaptează în funcţie de situaţie, iar societatea şi a ei lege a junglei transpusă pe străzile oraşelor ne-a învăţat să ne mascăm slăbiciunile şi să ne punem cât mai bine în valoare atuurile. Astfel că involuntar ne-am creat o mască pentru a ne proteja viaţa privată de invazia răului din afara ei.

Take me for example, aş putea vorbi despre cele două părţi ale mele: Cami şi Deme. Nu, nu-s ca Miley Cyrus şi Hannah Montana, fata aia e puţin cam dusă cu pluta; cele două “eu” nu sunt total separate, pentru că se intersectează, se amestecă şi se completează pentru ca eu să scap cu bine de fiecare dată.

Cami este partea mai sensibilă. Cami este cea care iese cu prietenii apropiaţi şi râde cu lacrimi, sincer şi din tot sufletul, este cea care scrie poezii, cea care se are bine cu profii, cea care nu se ceartă cu părinţii, cea care se poartă drăguţ, cea care disecă sentimente şi gândeşte prea mult, fată romantică ce visează la cai verzi pe pereţi; este cea care simte. Deme side e mai realistă, mai rea, ironică, sarcastică, adepta flirturilor în aproape orice ocazie şi inamica relaţiilor, fata de gaşcă, de HCC, câteodată fiţoasă, care nu-şi repetă decât rar greşelile, care cârcoteşte şi comentează, care pune propriile dorinţe pe primul loc, care acţionează fără să se gândească prea mult la consecinţe, care cântă şi dansează când şi unde are chef, nu contează cine se uită; este cea care acţionează. Deme e faţa mai cunoscută, de obicei o găsiţi pe blog, la şcoală sau la magazinul preferat, iar Cami este mai aproape de prieteni şi de rude şi obişnuieşte să se plimbe în parc sau prin localuri cu trupa de oameni de treabă.

De ce nu aleg între cele două, să o păstrez doar pe una? Pentru că nu pot şi nici nu vreau. Deşi e greu câteodată să le fac să se împace, din cauza gusturilor diferite (de exemplu, Cami vrea un tip sensibil, Deme vrea unul dispus să se joace), până la urmă atât încercarea de prelua câte ceva de la fiecare, pentru a se adapta la fiecare situaţie, cât şi cea de a ajunge la un agreement fac toată partea frumoasă a vieţii, reglând mereu un joc prelungit cu yin şi yang.

Comentarii Facebook

comments

4 Comments on Alter Ego

  1. brown.eyed_kid
    April 29, 2010 at 7:11 pm (8 years ago)

    Hmm, chiar trebuie sa citesc cartea asta 😡 nu te cunosc aproape deloc in realitate, dar din ce-am vazut pe blog, si mai ales din postu' asta, mi se pare ca vorbesti foarte deschis despre persoana ta, sentimente si altele de corazon si aici te invidiez :-<

    Reply
  2. Deme
    April 30, 2010 at 5:24 am (8 years ago)

    @Brown.eyed: Well, sper să îţi placă la fel de mult ca şi mie. Că am mai
    "corupt" eu pe cineva 🙂

    Cât despre mine, deşi în aparenţă dezvălui foarte multe şi sunt deschisă, în realitate ceea ce apare aici e doar o mică, mică parte din ceea ce sunt eu de fapt 🙂

    Reply

2Pingbacks & Trackbacks on Alter Ego

  1. Fight Club - Livin' la vida Deme
    May 21, 2011 at 10:43 pm (7 years ago)

    […] Club e una din acele povești. Oarecum, îmi aduce aminte de cartea lui Tonino Benaquista – Alter Ego, însă filmul duce un pic mai departe ideea. [Spoilers ahead…cam tot articolul ar fi un spoiler, […]

    Reply
  2. S de la Schimbare - Livin' la vida Deme
    September 1, 2011 at 10:13 pm (6 years ago)

    […] să învețe să privească doar înainte. Obișnuiam să am două laturi ale personalității foarte bine conturate și distincte . Obișnuiam să fiu o femeie cu suflet de bărbat. Obișnuiam să chiar cred toate astea și să […]

    Reply

Leave a Reply