Viaţa ca un cireş

Ştiţi că cele mai mult idei bune vin atunci când ai în apropiere apă: fie că eşti în cadă, sub duş, speli vasele sau eşti pe lângă un izvor, se pare că dacă există multe particule de apă în aer, creierul funcţionează mai bine, prin urmare îţi ies tot felul de chestii. La mine funcţionează – am scris mental aproape toată “Recovery” (singura poezie pe care am publicat-o vreodată pe blog) sub duş, inspirată fiind de titlul blogului lui makavelis, iar versurile ce le-am compus pentru cântecul personalizat pentru a XII-a mi-au răsărit în minte în timp ce spălam vasele.

Well anyway, se poate să îţi vină o idee şi când stai cocoţat în ditamai cireşul şi te înfrupţi cu neruşinare – take me for instance. Cum şedeam eu la câţiva metri deasupra solului (eh, şedeam… de fapt eram toată sucită pe-acolo, nimic confortabil), mă gândeam cât de mult se aseamănă viaţa cu urcatul în cireş. (Şi acum voi o să ziceţi: O da, iar bate câmpii…) Dar explicaţia este destul de simplă:

De obicei porneşti de jos, iar acolo, pentru că soarele nu prea străbate din cauza frunzişului des, cireşele sunt mai acre şi mai necoapte (la fel ca şi mintea omului când porneşte pe un drum). Încetul cu încetul, dacă ai ceva curaj, te urci ram după ram şi ajungi cam la mijlocul copacului, iar aici, ai destule cireşe de un roşu intens, gustoase, deloc de neglijat, întinse cât vezi cu ochii.

Ai două opţiuni: să fii mediocru, adică să rămâi aici, că-i călduţ şi bine, ai destule cireşe bune, nu îţi trebuie neapărat alea care cresc pe vârf, sau să fii ambiţios, să vrei mai mult, conştient fiind că pe măsură ce urci creşte şi riscul de a cădea. Pentru că, nu-i aşa, urcuşul e greu (dacă nu ai ceva ajutor, cum ar fi o scară, iar în viaţă exemplul sunt acele gold-diggers pe care la vedem la 20 de ani în compania unui moşulică) dar prăbuşirea durează doar câteva secunde, preţul pe care îl plăteşti dacă te laşi distras de toată cireşele negre şi suculente care te înconjoară. Te întinzi să le culegi şi fără să-ţi dai seama calci în gol, and then you’re gone. La fel ca şi vedetele care se îmbată cu faima şi calcă pe de lături, distrugând într-o lună 10 ani de carieră.

Ar mai fi şi altele de spus, dar esenţialul l-am zis deja şi mai bine las aiureala şi merg să savurez o îngheţată, că tot cireşe am mâncat în ultimele zile.

P.S. Scuze dacă v-am făcut poftă, dar priviţi partea bună a lucrurilor (care există întotdeauna): măcar am vorbit despre cireşe când e sezonul lor; cum ar fi fost să le descriu cu atâta drag toamna, când singura şansă de a mai mânca e dacă îţi cumperi din-alea congelate şi fără gust? Aşa, dacă îţi chiar plouă în gură, cobori şi îţi cumperi, că a mai scăzut preţul, faţă de acum o săptămână când erau 25 lei/kg – jaf curat 🙂

Duminică plăcută tuturor! 🙂

Comentarii Facebook

comments

3 Comments on Viaţa ca un cireş

  1. Kabool
    May 24, 2009 at 2:49 pm (9 years ago)

    Asa, bine ca mi-ai adus aminte ca am un cires in fata casei din care nu pot manca cirese pentru ca nu sunt coapte;))…piata vezi ca vin:)))), o duminica placuta si tie!

    Reply
  2. vizionarul
    May 24, 2009 at 3:30 pm (9 years ago)

    si cu ambitia trebuie avut grija, ca te poti “imbata” cu ea si ajungi sa nu-ti dai seama ca esti pe o creanga subtire, de pe care ajungi jos. Adica nu e bine sa-ti pui niste ţeluri prea sus, pentru ca exista riscul să cazi de acolo, direct jos…

    Reply
  3. Deme
    May 24, 2009 at 3:35 pm (9 years ago)

    vizionarul: Indeed, toate lucrurile au o măsură 🙂

    Reply

Leave a Reply