De ce nu-mi plac cărţile de la Adevărul

Ziarul Adevărul are mai nou tot felul de promoţii şi chestii, gen cărţile “100 de cărţi pe care trebuie să le ai” sau cele pentru copii, precum şi dvd-uri cu diverse filme. Ideea nu e rea, oferă chestii culturale sau distractive la preţuri mici, dar cu toate astea nu mă trage aţa să mă apuc să adun colecţia de 100 de exemplare.

Contrar preferinţelor Tomatei cu scufiţă, care nu pune mare preţ pe coperta unei cărţi, eu chiar mă orientez şi după acest aspect. Deşi nu sunt genul care cumpără o carte doar pentru că are coperta roz sau albastru sau verde sau cu flori şi păsărele, asta mă atrage spre un volum sau altul. Ca peste tot, ambalajul vinde produsul, este prima chestie care strigă “cumpără-mă!” încă înainte de a pune mâna pe el. În marea de cărţi dintr-o librărie, ochii percep culoarea sau modelul de pe copertă şi-mi transmit “hei, uite, e ceva interesant acolo” – de obicei nu am atâta răbdare încât să iau la rând toate rafturile, să citesc autorii, titlurile şi descrierile de pe coperta IV. După ce studiez în felul ăsta primul raft, deja îmi fug ochii, nerăbdători.

În plus, îmi place ca respectiva copertă să reprezinte ceva, să aibă legătura cu cartea într-un fel sau altul. Uite, de exemplu, ultima carte citită – Zăpada, de Orhan Pamuk – are pe copertă un oraş îngropat sub un strat gros de nea, sugerându-mi exact acel sentiment indus de zăpadă pe care protagonistul îl trăieşte. Chiar şi copertele seriei Amurg mi-au plăcut, chiar dacă semnificaţiile nu sunt atât de evidente – dar, după ce am citit cărţile, îmi semnalează din prima ideea principală a volumului. Dacă mi-aş dori chestii simple, mi-aş lista eu cărţile, doar se găsesc pe net. En fin, nu mă apuc să detaliez, că vă plictisesc şi pierdem din vedere esenţialul – coperta joacă un rol foarte important.

Ori, problema cu cărţile de la Adevărul e că sunt toate la fel în ceea ce priveşte aspectul – toate verzi (nici măcar nu îmi place verdele), uniforme, fără nimic deosebit sau sugestiv. Ştiu, e o colecţie şi aia era şi ideea, să arate toate la fel, dar mie nu-mi plac. Şi pentru că nu-mi plac, nu le cumpăr. Prefer să dau 30 de lei pe o carte cu copertă frumoasă, pe care să o reperez urgent în bibliotecă atunci când vreau să o recitesc, decât 10 lei pe o carte neinteresantă în exterior.

Puteţi să mă numiţi superficială pentru că mă preocup atât de mult de acest aspect, dar contrar aparenţelor, nu mă consider a fi. Pentru că, deşi coperta mă atrage, nu voi cumpăra cartea doar pentru asta. După ce aleg dintr-o mare de volume doar câteva, începe faza a doua – văzut cine este autorul, citit sumarul, răsfoit puţin şi abia apoi ajuns cu ea la casă, dacă îmi place ce am găsit în ea. În fond, conţinutul este baza, coperta sunt floricelele care vin la pachet şi pe care le aleg în aşa fel încât mirosul lor să nu-mi provoace alergie.

Cam asta ar fi justificarea pentru care nu am abandonat librăriile în favoarea colecţiilor de cărţi. Dar tu, dragul meu cititor, tu pui preţ pe copertă sau te interesează strict cuvintele tipărite din interior?

No related posts.