De prin Alba adunate…random pics

Eu am un obicei – de fiecare dată când văd ceva interesant, ţac! îi fac o poză cu aparatul meu ultra-performant vechi şi rablagit de la bătrânul meu telefon, în ideea “las’ că le arăt şi celorlalţi pe blog”. Odată ajunsă acasă, uit de faza respectivă şi când îmi aduc, într-un final, aminte, e deja prea târziu ca să mai pot lega poza respectivă de un eveniment. Azi e vremea recensământului fotografic şi fiecare ciudăţenie pozată o să-şi aibă partea ei de glorie (vorba vine) în această zi banală, vineri, 17 iulie 2009.

Here we go… (click pentru mărire)

Chiar se dă examen cu aşa ceva? Mira-m-aş, având în vedere că aceeaşi plăcuţă era montată pe maşina respectivă şi o lună mai târziu, când am zărit-o din nou. Ori vrea să se dea nenea muncitoru’ şmecher, ori sunt foarte mulţi candidaţi la postul de asfaltator-şef, care, bineînţeles, trebuie testaţi, nu care cumva să scape vreo pietricică neintregrată în asfalt. Înclin spre prima variantă, pentru că, în fond, e doar o maşină – nu cred că asta are 5 pedale în loc de 3. În plus, având în vedere că muncitorii pe care îi vezi de obicei la volanul ei sunt, de obicei, oameni cu un IQ extrem de ridicat (cam ca şi ăştia), cât poate fi de greu să o conduci?


Către cei interesaţi, cam aşa arată minunatul râu Ampoi după o săptămână de ploi la munte. Totuşi, culoarea roşiatică nu mă surprinde la fel de mult ca absenţa aproape totală a gunoaielor – să înţeleg că oamenii s-au mai civilizat, sau e doar o excepţie?


Poza asta s-ar putea numi “Criza la români”. În caz că nu reiese clar din poza de o calitate excepţională (not), personajul principal este pânza de păianjen care s-a ţesut încet şi sigur pe capacul rezervorului. De mult n-a mai văzut el pompa de la benzinărie, sărăcuţul…


Now, what do we have here? O banală medalie de locul II, pe un şnur cu steagul unguresc. Ce-i aşa de interesant? Asta e medalia primită de verişorul meu la un campionat de fotbal românesc, desfăşurat în România, în judeţul maghiarizat Harghita. Păi se poate aşa ceva? Să-şi lege ei steagul de medaliile noastre, în patria noastră? E o sfidare a ţării… ce, românii îşi pun steagurile pe medalii în Alcala de Henares sau mai ştiu eu unde i-a mai purtat norocul? Mama lor de unguri…! Ca să nu mai zic de “politeţea” cu care au fost trataţi românii în ţara lor, în gările din Simeria şi Deva, când suporterii Ujpest au aruncat cu cutii de bere şi cu suc pe ei. Ăştia chiar n-au nicio limită, nicio ruşine?


Ultima poză este legată oarecum de cea de dinainte. Vă prezint, dragilor, frumosul drapel naţional, aşa cum este el afişat la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Alba Iulia. După cum se poate observa, timpul i-a făcut nişte găuri de aerisire, să nu moară de cald pe căldurile tot mai mari generate de încălzirea globală. Starea în care arată mă duce cu gândul la ţara pe care o reprezintă, erodată de politicieni ineficienţi, sisteme corupte, istorie nedreaptă şi dispreţuită de celelalte state. Ungurii ne calcă în picioare la noi acasă, vor Transilvania de sute de ani (cred şi eu, şi-ar dubla teritoriul), străinezii ne dau bani numai să revenim în România, iar cei care decid să rămână acolo sunt ţinta atacurilor xenofobe. Aşa steag, aşa ţară.

Comentarii Facebook

comments

Leave a Reply