Poveştile colegilor de şosea

Prinşi în traficul de zi cu zi, avem tendinţa de a considera celelalte maşini nişte obstacole, nişte obiecte şmechere care ne stau în cale încercând să ne încetinească şi pe care e musai să le depăşim, să le înghesuim, să facem orice ca să trecem noi în faţa lor. E ca o cursă desfăşurată pe asfaltul din oraşe, iar locul întâi câştigă 5 minute bonus, timp de stat în birou înainte de începerea programului sau motiv de mândrie – “Eu am ajuns primul în cutare loc”…asta dacă nu aterizează în vreun stâlp.


Duminică veneam de la Băile Felix, unde am plasat-o pe mama la tratament, şi mi-a venit în cap ideea asta în timp ce-mi croiam drum printre maşini. Mi-am adus aminte brusc că toate hardughiile astea pe 4 roţi care gonesc în jurul meu sunt conduse de oameni, oameni ca mine şi ca tine, fiecare cu vieţile şi cu problemele lor. Oameni care se grăbesc să ajungă acasă sau oameni pentru care, la fel ca şi în cazul meu, contează cum ajungi acasă şi mai puţin când, oameni care călătoresc singuri sau cu familia, oameni deştepţi sau cu un IQ sub medie, care claxonează şi înjură când le stai în cale.

Tocmai m-a depăşit un Mercedes cu număr de Bucureşti. Probabil că maşina aia nu colindă toată ziua străzile micului Paris, ci e mai degrabă luată în leasing, un leasing pentru care şoferul acela cu mustaţă se chinuie lună de lună să adune banii, tot mai puţini de când e criză. Călătoreşte singur, probabil că ascultă un post de radio şi se gândeşte la familia lui.

Un şmecher cu BMW mă claxonează la intrarea în Cluj, ca să-mi atragă atenţia asupra semnelor “împăciuitoare” pe care le fac cu mâna el şi prietenii lui bengoşi. Se vede că l-am deranjat circulând cu doar 20 km peste limită, evident că el este un as al şoselei şi nu se lasă încurcat de melci ca mine, care vor să ajungă întregi acasă. Mi-l imaginez ascultând hip-hop, este genul de muzică ce se potriveşte cu atitudinea lui de dur atoateştiutor şi parcă îi şi simt boxele vibrând când trece furios pe lângă mine. Este exact tipul de om pe care îl văd izbit într-un copac la 5 minute după ce a dispărut din raza mea vizuală.

În spate aşteaptă cuminte un Volkswagen argintiu cu număr de Bihor. Stă acolo de kilometri întregi, depăşeşte când depăşesc şi eu, dar mă urmează fără a avea pretenţia de a trece în faţă. La volan se află o femeie de vreo 25 ani, iar în dreapta stă un bărbat pe care nu îl studiez, pentru că trebuie să rămân atentă la drum. Dar dacă mi-aş putea întinde un ochi în maşina lor, aşa, ca o cameră de filmat minusculă şi perfect ascunsă, probabil că aş surprinde o conversaţie lejeră (nu se vede niciun semn de dispută în oglinda retrovizoare) între doi iubiţi sau poate doi fraţi care au decis să viziteze pe cineva drag în această seară frumoasă de duminică. Conduc prudent, nu se grăbesc, pentru că sunt genul de oameni aşezaţi, ce nu dau doi bani pe teribilismele ce duc la creşterea numărului victimelor trecute pe panourile ce semnalizează locurile periculoase. Ei îşi văd de drumul lor.

Exemple de acest fel sunt multe. Peste tot în jurul nostru vâjâie maşini vechi sau noi, româneşti sau străine, albe sau negre sau roşii sau verzi, căci şoseaua e proprietatea tuturor, a noastră şi a celorlalţi şoferi; oameni, în fond. Atunci, de ce ne jignim tot timpul unii pe alţii şi ne asurzim cu claxoanele? De ce ne comportăm tot timpul de parcă ar fi o competiţie sau chiar un război?

Sursa foto

Comentarii Facebook

comments

4 Comments on Poveştile colegilor de şosea

  1. vladinwonderland
    August 19, 2009 at 10:53 am (8 years ago)

    motorele nu erau? 😀

    Reply
  2. Deme
    August 19, 2009 at 11:14 am (8 years ago)

    Ba erau o grămadă, făceau slalom printre maşini…

    Reply
  3. vizionarul
    August 21, 2009 at 6:43 am (8 years ago)

    competitia… este intr-o doza mica in genele noastre, o ramasita ancestrala. Insa societatea o amplifica asa ca majoritatea devine sclavul competitiei.

    Reply

1Pingbacks & Trackbacks on Poveştile colegilor de şosea

  1. Mi-e dor să conduc - Livin' la vida Deme
    December 30, 2011 at 1:31 pm (6 years ago)

    […] uite-aşa am dat de articolul ăsta. Lăsând la o parte faptul că-mi place şi acum, după mai bine de 2 ani, cum mi-a ieşit, m-a […]

    Reply

Leave a Reply