Am sărit peste…

…blogmeetul de ieri. Neintenţionat, jur! Iniţial voiam să adaug un later edit în articolul de ieri, dar ar fi fost cam ciudat să adaug mai multe paragrafe acolo, aşa că am luat un fresh start 🙂 Plus că prima întâlnire blogăricească de Timişoara nu putea să fie menţionată aşa, în treacăt, la final de articol 😀

Am ajuns la locul cu pricina (care este un teren de fotbal) cu câteva minute întârziere, aşa că lumea deja era pe poziţii. Eu – purtând anume fustă, ca să fie evident că nu o să iau parte la războiul dintre sexe mutat pe gazon – mi-am ocupat cuminte locul de observator, de unde am putut urmări nişte oameni care se amuzau la fiecare fază şi chiar şi-au cedat coechipieri (la un moment dat, vreo 4 băieţi erau în tabăra cealaltă)… ce război? ce rivalitate? oamenii se distrau, ca o uriaşă echipă aflată la antrenamente 🙂
Apoi, a apărut verişoara lui Rob cu un pisoi gri-tigrat, ce semăna cu ăia din reclamele de la Whiskas, iar asta mi-a captat atenţia până la încheierea partidei, o oră şi ceva mai târziu. Apoi, “luptătorii” au obosit şi au avut nevoie de refreshments, prin urmare am purces spre Porto Arte, unde s-a lăsat cu băute şi poveşti până când am tăiat-o eu acasă, că-mi era frig. Ce-a mai fost după, nu mai ştiu 😀
Oricum, ideea e că acesta nu a fost un blogmeet, aşa cum l-ar vedea makavelis. Eu cred că atunci când ieşi cu trupa şi discuţi chestii despre taguri şi trafic şi mai ştiu eu ce, e de fapt bloggingmeet; ce am văzut ieri a fost o întâlnire în offline a unor prieteni, cărora se întâmplă să le placă atât scrisul, cât şi fotbalul şi voia bună.
Am cunoscut oameni noi, oameni faini (nu mă apuc să fac pomelnicul, că şi-aşa la ce trafic ar primi de pe urma mea… nici nu se simte), am mai adăugat mental câteva feţe în Readerul meu şi cel mai important, am petrecut o după-amiază/seară într-o companie inteligentă şi plăcută. Să tot fie!
Şi în caz că nu aţi înţeles ideea: băi, chiar mi-a plăcut! Mă mai primiţi? Mai vreau! 😀

Comentarii Facebook

comments

5 Comments on Am sărit peste…

  1. Tomata cu scufita
    September 28, 2009 at 4:32 pm (8 years ago)

    Asaaaaa deci… Tu esti Deme, da' nu te-a prezentat nimeni asa. 🙁 Mie imi pare rau ca nu am stat mai mult de vorba, dar ia uite ca duminica viitoare e schimb de carti. Poate vii acolo si povestim mai mult. 😉

    PS. Normal ca te mai primim. ;))

    Reply
  2. Deme
    September 28, 2009 at 4:37 pm (8 years ago)

    Well…nu a făcut nimeni prezentările, oficial 😀 M-am tot zis numele când am avut ocazia…dar sunteţi mulţi 😀

    Sună bine schimbul de cărţi…doar că nu mi-am adus încă nici una de acasă (chiar azi am observat că asta e cauza pentru care am câteva ore de plictiseală pe zi) :)) Dar o să cumpăr ceva ce îmi place şi o să dau mai departe…ca să nu fiue eu pe lângă 🙂

    Reply
  3. Horia
    September 28, 2009 at 7:24 pm (8 years ago)

    Te primim cu mare drag. Asta e de la sine inteles, dar am vrut sa ma asigur ca nu ai ramas in suspans.

    Deci tu erai aia noua pe care nu am remarcat-o. Era de la prea mult alergat si de la pisica de langa, probabil.

    Sper sa-ti placa pe la noi.

    Reply
  4. Deme
    September 28, 2009 at 8:19 pm (8 years ago)

    O să ai timp să mă remarci, pentru că atâta timp cât mai scriu câte ceva pe aici, o să tot vin 🙂

    Reply
  5. Tomata cu scufita
    September 29, 2009 at 6:39 am (8 years ago)

    Poti sa vii si fara carte, macar sa vezi cum e. Nu-ti cumpara carte numai sa o dai la sdc. Nimeni n-o sa te certe daca nu vii cu una. 🙂 E duminica la ora 15 in cafe funcky in Piata Unirii. 🙂 Daca ai nevoie de indrumari, scrie-mi un mail si te lamuresc eu. 🙂

    Reply

Leave a Reply