Are you scared?

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti…staţi că am luat-o pe ulei, nu despre asta voiam să zic. Reluăm. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când petrec câte-o dragă de săptămână la bunici, îmi aduc aminte de toate fobiile şi temerile mele de când mă ştiu. Nu-s ele prea multe (abia trei la număr), ce-i drept, dar mă enervează că şi la 18 ani mai am încă probleme de genul.

1. Frica de întuneric
De când mă ştiu mi-a fost frică să stau singură pe întuneric. Ciudat? Posibil. Probabil că ar trebui să mă tem mai mult dacă sunt într-o încăpere în beznă, plină cu oameni străini, dar simplul fapt că nu sunt singură mă linişteşte, atâta timp cât oamenii sunt treji. Believe it or not, parcă mi se pune ceva în spate chiar şi când trebuie să traversez noaptea apartamentul, din sufragerie până în camera mea, şi măcar că sunt vreo 3 metri :)) E o chestie dincolo de raţiune – zău, ce mi s-ar putea întâmpla? Dar pe întuneric toate chestiile sună mai tare, simţurile celelalte se ascut: parcă bocăne frigiderul (dacă se strică?), parcă vâjâie ţevile (dacă se sparge vreuna şi facem inundaţie până reuşesc să-i trezesc pe ai mei?), parcă se mişcă nişte chestii la mine în cameră (gândaci? şoareci? nu vreau să mă gândesc cât de tare voi ţipa dacă găsesc vreunul în pat)…

Motive pentru această frică nu prea văd. I mean, nu am fost niciodată adepta filmelor horror – imaginaţia mea se descurcă perfect şi singură. E pur şi simplu o strângere de inimă iraţională. Iar când sunt la bunici şi trebuie să merg noaptea la WC-ul din curte, singură, strângerea asta de inimă parcă mă îndeamnă să o las până dimineaţa, pe când raţiunea îmi zice să-mi înfrunt teama, să iau taurul de coarne şi să plec odată. Şi uite-aşa păşesc mai temătoare decât un iepurilă, aşteptându-mă la tot ce e mai rău: vreun câine fioros scăpat de prin vecini, vreo broască urâtă (se aciuează pe la casa omului când plouă), vreo gânganie…ceea ce mă trimite la următoarea fobie.

2. Frica de gângănii

…este încă o chestie care mă termină psihic. Numai gândul că vreun gândac sau vreun păianjen ar putea ateriza pe mine, fie pe piele, fie pe haine, sau că l-aş putea înghiţi în timp ce dorm (statisticile privind numărul mare de insecte înghiţite de oameni în timpul somnului mă îngrijorează, mai ales că din cauza deviaţiei de sept respir pe gură) mă bagă în sperieţi. Nici nu pot să mă gândesc la picioruşele alea care mă gâdilă înainte să muşte, sau la bâzâitul ţânţarilor înainte să se înfrupte, sau la nervii viespilor înainte să-şi împrăştie veninul sub pielea mea. Şi dacă intră în ureche în timpul unui pui de somn în care eu nu bănui nimic? Horror…

Asta este un alt motiv pentru care m-am bucurat “la maxim” de şederea la ţară. În primele 2 nopţi am avut un coleg de cameră tare simpatic, un greier drăguţ, “negru, mic, muiat în tuş”, care pe lângă că scârţâia încontinuu, mai şi ţopăia de colo-colo prin cameră de nici nu-l puteam urmări cu privirea, ce să mai zic de prins. Deşi un greiere e prezentat prietenos prin poeziile pentru copii, eu mă gândesc că din moment ce roade hainele, are dinţi ca să mă roadă şi pe mine. Şi asta nu-mi convine câtuşi de puţin. Cu chiu cu vai l-am prins, după 2 nopţi în care nu am dormit decât foarte puţin şi cu pătura pe cap (nu i-a prea convenit alergiei mele la praf, dar asta e), dar de-atunci în fiecare seară eram cu inima cât un purice când inspectam pereţii, păturile, pernele şi toate lucrurile mele, sperând să nu mai fi intrat vreunul din cântăreţii de serenade ce se agitau pe prag.

3. Frica de moarte
Oricât am brava, tuturor ne e frică de asta într-o măsură mai mare sau mai mică. De obicei nu mă leg prea mult de asta, pentru că ştiu că toţi trebuie să murim într-o bună zi şi având în vedere lumea de azi, e foarte posibil să nu apuc 60 de ani. Am eu o presimţire că voi muri de cancer sau într-un accident de maşină, dar nu detaliez acum, că veţi zice că aiurez :))

Teama de moarte îmi este alimentată însă când dorm la bunicii din partea tatălui (da, da, tot noaptea). Casa lor este făcută din pământ în mare parte, iar pământul, nestatornic ca de obicei, se duce încet şi sigur la vale cu fiecare ploaie serioasă, iar casa se degradează tot mai mult şi mai mult. E drept, bunica face reparaţii prin camere în fiecare vară, lipind şi văruind peste crăpături, dar eu ştiu că e doar la suprafaţă, iar zidurile alea se macină pe neve. Când mai rămân acolo peste noapte şi se mai întâmplă să şi plouă, stau şi mă întreb pe întuneric oare cât vor mai rezista pereţii până când se prăbuşesc. Cum am alergie la praf, nu pot să dorm prea mult, pentru că efectiv mă sufoc şi trebuie să mă ridic în şezut, iar în starea mea de semi-trezie mi se pare că aud pereţii pocnind, trosnind, plecând odată cu ploaia. Din nou, e ceva iraţional, pereţii ăia clar nu se vor dărâma tocmai atunci, dar nu pot să nu mă gândesc la asta de fiecare dată când mă întind din nou pe pat.

Cam asta ar fi povestea fobiilor mele. Adăugaţi la ele o paranoia puternică (de obicei sar în sus când intră cineva pe neanunţate la mine în cameră) şi veţi înţelege de ce mi se macină nervii în aşa hal :)

Uat ăbaut iu? Ce temeri vă pun în alertă creierul? Ce vă face să săriţi în sus fără a practica sporturi extreme? :)

Comentarii Facebook

comments

19 Comments on Are you scared?

  1. Ruxandra
    September 10, 2009 at 11:44 am (5 years ago)

    Tuturor ne e teama de moarte..cred,chiar daca unii dintre noi prefera sa nu recun asta(de parca ar fi o dovada de lipsa de curaj sau ceva..)bine..mi-e teama de moarte doar in masura in care ar veni prematur..altfel o consider un fenomen natural,inevitabil..
    Unele insecte imi provoaca o stare de scarba..si din instinct le omor..(gen paienjeni..),iar in intuneric mi-e teama doar cand incep sa-mi imaginez chestii:))

    Reply
  2. Vio
    September 10, 2009 at 2:02 pm (5 years ago)

    Pe prima pozitie a clasamentului ar sta soarecii. Ii detest si tip daca vad vreunul desi il iubeam tare mult pe Jerry din "Tom & Jerry".
    Pe cea de-a doua pozitie stau serpii (a doua pentru ca nu prea am avut parte de ei, dat atunci cand am avut parte, a fost mai mult decat suficient ca sa ma conving ca as muri daca s-ar tari vreunul pe mine).
    De moarte nu prea stiu ce sa spun… eu m-am cam impacat cu situatia… gen "c'est la vie"
    Cam atat :)

    Reply
  3. Deme
    September 10, 2009 at 2:46 pm (5 years ago)

    Ruxandra: Bine ai venit şi apreciez că ţi-ai împărtăşit opinia cu privire la acest subiect.

    Vio: Stai liniştită, deşi tuturor ne place Jerry, şoarecii reali nu sunt prea drăguţi :) Dar hamsterii mi se par simpatici… :D

    Reply
  4. skykery
    September 10, 2009 at 4:47 pm (5 years ago)

    Recunosc, si eu am frica de intuneric, cat timp nu vad, nu ma pot descurca si mai e si frica de broaste,serpi, ii urasc cel mai mult…

    Reply
  5. Unguru`
    September 10, 2009 at 8:51 pm (5 years ago)

    Am rău de înălţimi, îs claustrofob, şi mi-e groază de îmbătrânire, nu de procesul în sine, ci de consecinţe: boli care te ţintuiesc la pat, Alzheimer, senilitate, etc. Mi-e groză că o să ajung o povară pentru alţii.

    PS: Pereţii "pocnesc" vara la casele vechi din cauza faptuli că pe timp de zi, lemnul din structură se dilată datorită căldurii şi noaptea se contractă datorită temperaturii puţin mai scăzute.

    Reply
  6. vizionarul
    September 11, 2009 at 5:29 am (5 years ago)

    mi-e frica de mine :D..
    acum serios, mi-e frica de inaltimi, ape foarte mari, de oamenii prosti ca sunt imprevizibili, de unele reptile.

    Reply
  7. Deme
    September 11, 2009 at 10:17 am (5 years ago)

    @skykery: Welcome!

    @Unguru': Măi, nu ştiu câte lemne sunt în structura casei, că e mai mult pământ şi ceva beton pe la fundaţie…dar fie :) Oricum, sunt convinsă că pocniturile alea sunt doar în capul meu, din moment ce soră-mea nu le-a sesizat :)

    @vizionarul: Ne sperie de obicei lucrurile necunoscute – propria persoană este întotdeauna o necunoscută mai mare sau mai mică :D

    @Science Bloggers Association: Thanks, although I really doubt you understood anything at all…:)

    Reply
  8. hpv
    September 11, 2009 at 5:08 pm (5 years ago)

    frica de intuneric o sa-ti treaca in curand…sa mai cresti un pic :))
    in ceea ce priveste problema cu ganganiile, gandeste-te cat de mare esti u fata de ele :P
    frica de moarte ne e tuturor, ca nimeni nu stie ce ne asteapta:P

    Reply
  9. A.Faith
    September 12, 2009 at 10:39 am (5 years ago)

    îţi împărtăşesc frica faţă de moarte. sau nu ştiu dacă o pot numi frică. mai degrabă teamă faţă de necunoscutul pe care-l implică acest moment inevitabil din viaţa fiecăruia. sper să fie inevitabil cât mai târziu totuşi, pentru că-mi place mult viaţa şi vreau s-o trăiesc la intensitate maximă :D

    frica faţă de întuneric pot spune că s-a manifestat şi pt mine până la o anumită vârstă, când am început să stau noaptea până târziu: întâi la TV, apoi la calculator, apoi cu prieteni, apoi a devenit noaptea zi şi de-aici e istorie :))

    acum sunt bufniţă de noapte şi rareori mă culc înainte de ora 12. de fapt, nu-mi aduc aminte când s-a întâmplat asta în ultimii 2-3 ani.

    Reply
  10. Deme
    September 12, 2009 at 10:46 am (5 years ago)

    Welcome, hpv!

    @A.Faith: Well, nici eu nu mă culc prea devreme de felul meu… dar oricum, frica asta de întuneric mă apucă doar când sunt singură, în rest e ok, chiar îmi place mai mult noaptea pentru că mă simt mai liberă :) Aşa că presupun că ceea ce simt eu e mai mult frică de singurătate – dacă cei mai mulţi oameni se relaxează petrecând o săptămână în creierul munţilor, eu cred că aş bolunzi :)) Dacă nu văd oameni (cât mai mulţi, preferabil), nu mă simt în siguranţă…

    Reply
  11. A.Faith
    September 12, 2009 at 10:54 am (5 years ago)

    spuneam la un moment dat într-un alt context că de unul singur, fiecare dintre noi e nimic. fără a ne pune în relaţie cu mediul înconjurător, suntem doar nişte indivizi oarecare, croiţi după un tipar slab şi că ne definim în funcţie de relaţiile interpersonale avute de-alungul vieţii.

    referitor la ce-ai spus tu despre munte, ţin să te contrazic: o săptămână în creierul munţilor, cu grătar, muzică bună, drumeţii pe munte, prieteni şi excese de tot felul face foarte bine moralului :P

    (eu m-am întors ieri dintr-un trip de-o zi la munte şi aş fi vrut să mai stau :)) dar nah, maybe next time)

    Reply
  12. Deme
    September 12, 2009 at 12:00 pm (5 years ago)

    Am lăsat să se deducă – o săptămână la munte singură :)) Cu prieteni am fost şi eu şi n-aş mai fi venit acasă :D

    Reply
  13. Alex
    September 12, 2009 at 4:54 pm (5 years ago)

    Nu o sa pricep de ce oamenii se tem de moarte ? Oricum e inevitabila..

    Reply
  14. Deme
    September 13, 2009 at 1:51 pm (5 years ago)

    @Alex: Dacă un lucru e inevitabil, nu înseamnă că nu poate fi şi necunoscut (implicit un pic scary) :) Cred că de fapt, nu e atât o teamă, cât o chestie de genul "nu vreau"…

    Reply
  15. Anna_2507
    September 15, 2009 at 4:30 pm (5 years ago)

    Şi eu am aceeaşi problemă cu insectele – de orice fel! Acum vreo câteva săptămâni, fiind într-o tabără şi cazată într-o cabană, m-am îmbolnăvit destul de naşpa. Proprietarii m-au lăsat să dorm noaptea în casă la ei, pe canapea, în sufragerie, unde aveam să descopăr că nu eram singură. Toată noaptea mi-a cântat un greiere! A doua zi dimineaţa eram dărâmată psihic!

    Alte temeri de genu': mi-e frică de o moarte lentă şi dureroasă, şi de înălţimi.

    E naşpa când ajunge să-i afecteze şi pe cei din jurul tău fixul tău cu o anumită chestie…

    Reply
  16. XupetiK
    September 16, 2009 at 11:39 pm (5 years ago)

    Maaamă ce de frici p-acilea…. mie mi-e frică doar de lifturi comuniste (nu ştiu dacă e claustrofobie în general sau doar faptul că m-am blocat de multe ori în ele) şi de apele curgătoare adânci (cum e Mureşul)… fiindcă nu ştiu bine să înot, tot timpul mi-a fost teamă să nu mă prindă vreun vârtej…

    Reply

2Pingbacks & Trackbacks on Are you scared?

  1. A home of my own | Livin' la vida Deme
    July 4, 2013 at 4:53 pm (10 months ago)

    [...] bucuria şi evit subiectul. La fel de evident este că înăuntrul acestei case, aş uita şi de fobiile mele, şi curăţenia s-ar face singură (că eu nu mă văd lustruind fiecare degeţel de pe tot amarul [...]

    Reply

Leave a Reply