Blogmeet de Alba, ediţia a III-a

E drept că nu suntem noi zeci şi zeci de bloggeri în oraşul Marii Uniri, ca să zici că iese cine ştie ce eveniment când se aliniază planetele şi ieşim la o bere/ciocolată caldă/suc… dar creştem!

M-a bucurat să văd feţe noi aseară în cafeneaua La Pas – aseară am atins numărul-record de 16 persoane :)) Şi în sfârşit, fetele nu au mai fost în minoritate atât de evidentă. Cine a participat?

– Eternul, unicul şi inegalabilul (bat prea mult câmpii câteodată) Andrei, cunoscut publicului ca makavelis – un om care a rămas până la sfârşit, când s-a spart de tot gaşca, şi a cărui poză publicată pe twitpic va aduce respectivului fotograf un trafic uriaş timp de cel puţin o săptămână :))

– Colegul şi prietenul său, Liviu cel cu bungust şi bun-simţ, care nu a fost foarte “in the mood”, dar apreciem că a încercat să iniţieze discuţii blog-related şi să anime conversaţia… asta până când oboseala de la muncă a învins şi ne-am trezit fără el 🙁

– Înaltul şi veselul George, pe numele de scenă Jorjh (sau cucuruz), care nu era aşa de vesel când a venit, dar am putea spune că şirul de sticle de bere, cărora nici el nu le mai ştia numărul, l-a ajutat să devină extrem de vorbăreţ şi de… insistent :)) Din ce am citit pe twitter, ziua de astăzi nu este atât de fericită…

– Fotograful Alex Potor(căruia îi mulţumesc că m-a dus cu maşina şi m-a “luminat” cu privire la locaţie), care nu s-a implicat major în discuţiile de grup, fiind oarecum izolat din cauza poziţionării la masă. I-au ţinut totuşi de urât Popescul, Cristi Motora şi Dan Beca.

– Gazda Ciprian Cucu, patronul de zi şi noapte al localului, care, în calitate de om de-al casei, şi-a petrecut seara fie la poveşti cu noi, fie asigurându-se că totul se desfăşoară cum trebuie.

– Studentul său (ce, nu ştiaţi că Cipri este prof?), Adrian Popescu, care spunea despre blogul său că a prins pânze de păianjen şi că este defunct, inspirat fiind de epitetul de “muribund” pe care îl ataşasem blogului meu cu câteva minute înainte.

– “Tot Adi”, sau guardian angel, care s-a tuns între timp şi care a rămas destul de tăcut, probabil intimidat de avalanşa de conversaţii care se purtau în cruciş peste mese 🙂

– Domnişoara Alle, la fel de simpatică şi ceva mai vorbăreaţă decât la primul blogmeet, când se plângea că are voce prea subţire 🙂 Ne bucurăm că şi-a dat drumul la glăscior, că nu vorbeşte prostii 🙂

– Coautoarele blogului de proză scurtă, scrisă în cuvinte îngheţate, Ella şi Paula (care mărturisea că scrie doar când are inspiraţie, Ella fiind “titulara”). Mi-a plăcut că Ella a fost foarte “dezgheţată”, aşa că am povestit destul de mult cu ea, am şi cântat 😀 (face canto… respect)… păcat că a plecat cu Alle în jur de ora 21…

– Persoana care debordează de imaginaţie, dacă ne luăm după blogul ei: Bianca. Nu am interacţionat noi prea mult, dar îmi place că-şi scrie articolele într-o engleză foarte bună, cu un vocabular variat. Thumbs up!

Raluca, zisă Tifa, este încă o fată de treabă pe care am avut plăcerea să o cunosc aseară. Ea ne-a dovedit că lumea e mică, dar totuşi mare, aşa încât nu-l cunoştea pe JorjH, deşi toată ziua face vizite la parter :))

– “Concurenţa fotografică” a lui Alex, Ela Rus, mi s-a părut o persoană foarte zâmbăreaţă. E drept că venise la invitaţia unui bun prieten, Maka, prin urmare nu a trebuit să înfrunte primele câteva minute în care nu cunoşti pe nimeni, dar mi-a plăcut că a rămas până aproape de final şi a povestit cu toată lumea 🙂

– Blogger nou şi fan declarat al lui makavelis, Cristi Motora a fost “nehotărâtul serii”, în sensul că a plecat la un moment dat, dar tot la noi s-a întors până la urmă :))

– Odată cu Cristi a venit şi Dan Beca, om ce nu a fost prea vorbăreţ (pe blogul său recunoaşte că a fost puţin emoţionat la început), dar ne bucurăm totuşi că a rămas alături de noi 🙂

Şi ca să nu mai lungim articolul ăsta deja kilometric, închei prin a vă spune că felicitările, masa şi dansul articole pe această temă mai găsiţi şi la Cipri, Popescu; Bianca, Tifa, Maka, Beca, Ela, Motora, Liviu… dacă mai sunteţi, strigaţi tare 🙂

Comentarii Facebook

comments

8 Comments on Blogmeet de Alba, ediţia a III-a

  1. popescul
    February 13, 2010 at 6:24 pm (8 years ago)

    motora si-a uitat portofelul in masina d-aia ne-a parasit oleaca…:)

    Reply
  2. Deme
    February 13, 2010 at 7:05 pm (8 years ago)

    Nu cred că ne referim la acelaşi moment 🙂 El a mai dispărut o dată, cu nişte prieteni, după ce aţi plecat voi 🙂

    Reply
  3. Cristina_TM
    February 14, 2010 at 1:53 am (8 years ago)

    Luna viitoare venim in vizita din Timisoara. Prea va distrati voi acasa. Si oricum nu am mai fost demult. Am zis!

    Reply
  4. djskip
    February 14, 2010 at 8:13 am (8 years ago)

    deme, merci pentru propaganda :))

    Reply
  5. dn
    February 14, 2010 at 8:52 pm (8 years ago)

    Ar fi interesant sa dam o fuga pana la alba!:P

    Reply
  6. Deme
    February 15, 2010 at 12:16 pm (8 years ago)

    @Cristina TM: Spre deosebire de blogmeeturile din Timişoara, cele albaiuliene nu se ţin regulat, o dată pe lună, ci când reuşim să ne adunăm. Următorul va fi probabil pe la Paşti, când vom merge la karaoke 🙂 You're free to join 🙂

    @dn: Ar fi ceva 🙂

    Reply
  7. Raka
    February 16, 2010 at 11:02 am (8 years ago)

    @Deme: din cate tin minte, deja s-au pus lucrurile in miscare si conform discutiilor intre Cristina si Makavelis (daca-mi aduc bine aminte relatarile ad-hoc) bogmeet-ul urmator la alba-iulia mergem in convoi si facem invazie din TM in AB :))

    O sa fiu si eu prezent, evident 😛

    Reply
  8. Makavelis
    February 16, 2010 at 10:53 pm (8 years ago)

    @Cristina, Raka: va asteptam cu mare drag

    Reply

Leave a Reply