Nuit du cinema francophone

Aseară am reuşit să corup câţiva prieteni, să mă însoţească la noaptea cu filme franţuzeşti, organizată de cei de la Hexagone (Asociaţia Studenţilor Francofili din Universitatea de Vest Timişoara). Nu puteam să ratez aşa ceva… deşi chiar nu-mi place că s-a suprapus cu cele 24H de Teatru la Teatrul Studenţesc Thespis 🙁 Ce-am văzut?


Au fost 5 filme. Primul care a rulat, de pe la 20:30, a fost Trois Coulers: Bleu, un film cam ciudăţel pentru gusturile mele. I mean, mie-mi plac filmele care au un fir şi o cursivitate, o poveste pe care poţi să o urmăreşti şi la sfârşit să rămâi cu ceva, să poţi povesti acasă. Na, Bleu nu m-a impresionat, ba din contră…m-a cam plictisit.

După o pauză de 10 minute, în care am fost serviţi cu popcorn, a început L’auberge espagnole, un film despre care am vorbit la şcoală, în clasa a 12-a, fiind prezentat la începutul manualului de franceză (Campus 3 de la editura Cle International) şi care încă de pe atunci m-a tentat, dar între timp uitasem cum îi spune. Ăsta mi-a plăcut. Mi-a plăcut cum a prezentat experienţa lui Xavier, personajul principal, într-o Barcelona care îi modifică percepţia despre viaţă şi lume. Mi-a plăcut ritmul, care m-a ţinut trează şi interesată până la sfârşit. Mi-a plăcut faptul că m-a convins să rămân până la ora 2, să văd şi continuarea.

Însă până la continuare, a mai fost o pauză, în care am primit ceva bun de papa, după care a fost proiectat cel de-al doilea film din trilogia Trois Couleurs, şi anume Blanc. Mi-a lăsat o impresie mai bună decât Bleu, poate şi pentru că urmăreşte degradarea unei căsnicii neconsumate şi arată cât rău îşi pot face unul altuia doi oameni care odată s-au iubit (şi care-şi dau seama in the end că de fapt flacăra nu s-a stins definitiv) – da, mie îmi plac genul ăsta de teme, pentru că sunt mult mai realiste decât perfecţiunile “până la adânci bătrâneţi” din majoritatea filmelor americane. Plus că îmi place actriţa Julie Deply, pe care am mai văzut în Before Sunrise şi Before Sunset (dar asta-i altă poveste) 🙂

Încă o pauză de cafea şi popcorn, apoi a început Les poupées russes, care ne prezintă schimbările ce au apărut în decurs de 5 ani în viaţa studenţilor ce locuiau împreună în L’auberge espagnole, păstrându-se ritmul din prima parte a poveştii. Ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost cugetarea lui Xavier de la sfârşitul filmului, după ce încercase diverse relaţii de scurtă durată cu diverse tipe, lămurind astfel şi titlul:

I reconsidered all the girls with who I had been, with who I had had sex, or even that I had just desired. I thought they were like russian dolls: we spend our lifetime playing that game. We are curious to know who will be the last one, the very smaller which was hidden since the beginning in all others. We can’t catch it directly: we have to follow a progress; you have to open it, one after the other one, wondering each time : “Is she the last one ?”

Şi asta e realitatea vieţii de zi cu zi – niciodată nu ştii cine îţi pune capac, nu ştii cine va rămâne alături de tine. Aşa că mergi înainte, încerci fiecare păpuşă din matrioşcă şi-ţi rămâne doar să vezi dacă şi pe aceasta trebuie să o dai la o parte 🙂

La ultimul film, Rouge, n-am mai rămas. Pe de o parte pentru că eram foarte obosită, pe de alta, principalul însoţitor pleca acasă cu trenul de la ora 7 şi mai avea de adunat lucruri pentru bagaj şi-n plus, nu voiam să risc cu un film plictisitor şi să adorm pe acolo. Plus că azi se anunţă încă o zi cu puţin timp petrecut pe acasă, aşa că am nevoie de toată energia pe care o pot aduna 🙂

Comentarii Facebook

comments

2 Comments on Nuit du cinema francophone

  1. Richie
    March 28, 2010 at 6:48 am (8 years ago)

    Well chiar ai fost rezistenta. Eu ma bucur ca a fost asa multa lume de n-am putut sta ca in felul asta o sa vad filmele acasa in liniste si mai atent decat de obicei.

    Reply
  2. Deme
    March 28, 2010 at 10:06 pm (8 years ago)

    Planul era să rămân până la sfârşit, că ochii mă ţineau 🙂

    Reply

Leave a Reply