Oh, the break-ups…

People break up. Nu pretind că aş fi pus o nouă coadă la prună prin fraza asta; este un adevăr absolut. Logic, relaţiile n-au cum să dureze o veşnicie, altfel ne-am mărita cu primul idiot care se uită la noi şi am trăi mereu cu o curiozitate în suflet: oare altul m-ar fi făcut mai fericită? M-ar fi iubit mai bine? Deci ne cuplăm, ne despărţim, experimentăm, pentru ca la sfârşit să putem decide cât de cât în cunoştinţă de cauză.

Dar nu despre asta bat câmpii la ora asta, ci despre faptul că unele despărţiri sunt mai urâte, as far as I’m concerned. Şi astea ar fi (nu neapărat în ordinea importanţei):


1. Despărţirile online
What the heck, o relaţie nu începe pe internet (nu discut de smart-ass care îşi găsesc perechea la 10.000 km depărtare, prin hi5), prin urmare nici nu ar trebui să se termine în acest fel. Niciodată nu mi-a plăcut să port discuţii prin messenger – e totul atât de rece, de distant, de uşor de falsificat. Nu te poţi uita în ochii celuilalt ca să îţi dai seama din sufletul lui ce se întâmplă, nu poţi să îl convingi de adevărul argumentelor tale cu ajutorul propriilor ochi, nu te poţi revolta direct dacă nu are dreptate… Aşa că deşi e dureroasă liniştea care se lasă atunci când eşti faţă în faţă cu omul care-a fost până adineauri al tău şi nu a mai rămas nimic de spus, durerea ne ajută să creştem. Şi mi se pare o dovadă de responsabilitate şi maturitate să lămureşti lucrurile pe viu.

P.S. Până şi la telefon e mai bine, chit că nici aia nu-i o soluţie ideală…

2. Despărţirile deduse

Astea sunt chiar dovezi de laşitate. Atunci când omul de lângă tine dispare în ceaţă şi/sau îţi refuză brusc orice invitaţie, pentru motive de care altă dată nu s-ar fi pus problema, îţi dai seama că ceva nu e în regulă şi aştepţi o lămurire. Azi nu, mâine nu… când îl revezi după câteva zile, din pură întâmplare, nici nu se mai deranjează să se apropie de tine şi parcă se fereşte de ochii tăi. Care relaţie? Care explicaţii? Şi rămâi şi te uiţi ca proasta şi nu înţelegi unde a fost problema. Totul a fost perfect, până când n-a mai fost. Oare am visat? Nu, cei de lângă mine sunt mă privesc la fel de nedumeriţi când apar fără el şi mă întreabă ce s-a întâmplat.

Cel mai enervant este că nu am răspunsul la o întrebare atât de simplă. Adică băi omule, spune-mi şi mie ceva, că am fost proastă, că nu mă mai vrei, că ţi s-a pus pata pe alta… dar nu dispărea ca măgăruşul în ceaţă, ca să trebuiască să deduc eu ce vrei de la viaţă…vezi bine că nici tu nu prea ştii. Ai gură, vorbeşte! Sau dacă eşti chiar atât de jalnic, tastează. Dar exprimă-te cumva, să ştiu şi eu de când sunt single şi pot să încep să-mi caut pe altul…

3. Despărţirile întârziate
Vezi că nu mai ţine, că flacăra s-a stins demult, dar ca să nu pari tu ăla negru şi rău aştepţi să se întâmple ceva din partea mea. Gen, să mă enervez că eşti prea pasiv şi să îţi cer să pleci şi să mă laşi naibii în pace. Sau dacă eu sunt genul calm, să calci intenţionat pe bec ca să te dau afară. Dude, trebuie să ai the balls să spui şi tu ceva, nu aştepta ca decizia să vină doar din partea mea. Cum poţi să stai pur şi simplu şi să prelungeşti o chestie care e moartă demult, doar ca să poţi să-mi scoţi ochii apoi în faţa prietenilor că a fost vina mea că ne-am despărţit…doar eu am venit cu ideea, nu? Ţie-ţi era bine în pasivitatea ta bolnăvicioasă…

4. Despărţirile reluate
Viaţa bate filmul… dar când deja bate telenovela, ar trebui să-ţi pui un semn de întrebare. Mă gândesc la cazurile tipice de cupluri care se despart şi se împacă de atâtea ori, că ai pierdut demult şirul. Şi când îţi vezi prietena cea mai bună că e toată plânsă, că l-a părăsit şi nu-l mai vrea înapoi never ever, iar peste 2 zile se înmoaie în faţa unui trandafir roşu, te gândeşti că poate au fost beţi sau stresaţi şi acum totul a revenit la normal. Deşi nu-s adepta împăcării, e ok, nu condamn. Dar când vezi că faza asta nu rămâne singulară, ci se repetă cam o dată pe lună, te obişnuieşti cu ideea. Şi când vine iar la tine n-o mai bagi în seamă, pentru că ştii că oricum nu a învăţat nimic şi se vor împăca iar, în curând.

People, let’s not overrate the power of make-up sex! Eu înţeleg că relaţiile au ups and downs şi că numai proştii nu se răzgândesc niciodată (luând-o aşa, recunosc că in matters of love aş fi o idioată – vezi punctul 7 de aici), dar ce ai tu acolo nu mai e relaţie, e carusel. Şi la un moment dat s-ar putea să ţi se facă rău…

Hmm, cred că ar mai fi câteva chestii de zis, dar tocmai am avut o coliziune frontală cu un car de lene mentală+somn şi dacă mai continui articolul s-ar putea să o iau pe ulei, dacă nu am făcut asta deja. Anyway, dacă-mi mai aduc aminte extra stuff, o să postez ca later edit. Have a nice relationship / freedom session! :))

Comentarii Facebook

comments

3 Comments on Oh, the break-ups…

  1. Andreea
    March 4, 2010 at 8:10 am (8 years ago)

    Ok, acum că am citit articolu ştiu de unde ţi-a venit ideea…

    Reply
  2. brown.eyed_kid
    March 5, 2010 at 7:06 pm (8 years ago)

    In ordinea oribilitatii: 2, 3, 1 si 4; alea deduse is chiar urate 😀

    p.s. leapsa de la mine pentru tine, daca doresti 😀

    Reply
  3. miscellaneous11
    March 17, 2010 at 8:20 pm (8 years ago)

    Am trecut si eu prin 2 … e cel mai de rahat mod de a te desparti de cineva, sincer. Nu suport lipsa de explicatii … si niciodata n`am inteles DE CE, asta m`a enervat cel mai mult … of, of.

    Reply

Leave a Reply