Povestea lui Blattaria

M-am născut. Nu ştiu când, că mama nu ţine minte prea multe, cu atât mai puţin o dată atât de enervantă. În fine, era întuneric când am venit eu şi cei 35 de fraţi pe lume, şi era cald. Oo da, era cald. Şi mama nu era de găsit.

Am început să explorez lumea, am crescut zi de zi şi la vârsta de 3 luni am fost gata, un Făt-Frumos fără cusur, prin urmare, cu puţin efort, mi-am găsit Cosânzeana şi am pus de nişte prunci. Pe ea nu a deranjat-o niciodată că locuiam cu soacra – de fapt, toţi eram o familie unită, ca un fel de şatră. Ce să vă spun despre casa noastră? Un loc întunecat, călduros, în spatele frigiderului. Mâncarea era aproape, căci uriaşii stăpâni ai hardughiei lăsau mereu firimituri deasupra sa…plus că întotdeauna aveam posibilitatea, dacă nu ne săturam, să apelăm la bunătăţile din coşul de gunoi. Yammy! Fructe, carne, mâncare gătită… parcă eram la restaurant, doar că nu plăteam nimic.

Într-o zi, soţia mea a pierit. A fost suprinsă de inamic în vreme ce traversa chiuveta – brusc, s-a mişcat cineva în cameră, a fost zărită, decapitată şi a dispărut în sifon câteva zeci de secunde mai târziu. Mi-a părut rău pentru o scurtă vreme, dar deh, eu eram Făt-Frumos, aşa că a doua soţie i-a luat repede locul celei dintâi. Am trăit destul de fericiţi împreună… îmi mai făcea ea crize uneori, când mă aventuram în alte părţi ale camerei – spunea că mă pun într-un pericol inutil. Aiurea! Ştiu că de fapt era geloasă pe tinerica ce-şi avea cuibul lângă calorifer (în paranteză fie spus, era tare atrăgătoare femela…).

Mi-am cunoscut, pe rând, toţi cei 400 de copii. Ne adunam cu toţii când dădeam câte un ospăţ, de obicei atunci când oamenii plecau de acasă şi lăsau becul stins. Din păcate, ieri a fost ultimul meu ospăţ. Ni l-a întrerupt fiinţa uriaşă şi rapidă care a intrat în cameră, a aprins becul şi a început să ne extermine în masă. Eram bătrân, iar bietele mele picioare nu m-au mai purtat ca vântul şi ca gândul, cum făceau în vremea copilăriei mele. Aşa că m-am stins ca o lumânare în vânt, strivit fiind de şlapul moale, dar ucigător ca o ghilotină. Nu am avut parte de înmormântare, căci fiecare a fugit să se salveze, iar linoleumul de lângă uşă era cel mai expus teren din toată camera. Am sfârşit lângă prima mea soţie, luat de apa robinetului şi dus departe, departe… dar încă nu pot să văd exact unde am ajuns. E întuneric. Oare am renăscut?

Ah, sunt un idiot, am uitat să mă prezint. Eu sunt Dac. Gân Dac. Şi până ieri mi-am dus zilele în camera de cămin a posesoarei acestui colţ de internet, pe care l-am hackuit ca să-mi pot publica povestea.

Comentarii Facebook

comments

7 Comments on Povestea lui Blattaria

  1. Alexandru Husaru
    March 30, 2010 at 3:04 pm (8 years ago)

    Eu cred că povestea aceasta e foarte drăguţă! 🙂

    Reply
  2. Anonymous
    March 30, 2010 at 5:48 pm (8 years ago)

    Oare proprietara camerei nu detine arme de distrugere in masa ?!

    Reply
  3. MooNy
    April 1, 2010 at 6:39 pm (8 years ago)

    400 de copii? 400 de gandaci?? Stii cat ar inseamna pentru mine???

    vreo 30 de ani de tipat continuu!

    Reply
  4. Deme
    April 1, 2010 at 7:01 pm (8 years ago)

    @Alexandru Husaru: Mulţumesc 🙂

    @Anonim: Nu, nu deţine. Este o persoană mai blândă din fire…

    @Moony: Oo da! Sunt tare productive "gândacele" astea :)) Şi puternice, dacă fac cca. 300 de ouă în scurta lor viaţă 🙂 Caută blattaria pe wikipedia dacă pare incredibil…

    Reply
  5. Raka
    April 20, 2010 at 12:25 pm (8 years ago)

    eu cand am citit prima data n-am percutat, da' acuma vad ca pe gandacul (de gen masculin) l-ai botezat blattaria. Feminin. De ce? 😕

    Acuma, dupa ce-am recitit blattaria cand ma gandesc cam cu ce-as asocia termenul de blattaria, as zice mai degraba ca e vorba de o doamna de etnie roma in a doua tinerete, a carei pasiuni este calatoritul ilegal cu trenul 😉

    Reply
  6. Deme
    April 20, 2010 at 12:29 pm (8 years ago)

    Gândeşti departe. Dar Blattaria este doar denumirea ştiinţifică a gândacului de bucătărie, as shown on Wikipedia 😀

    Reply
  7. Daniel
    December 17, 2010 at 5:45 pm (7 years ago)

    great post, thanks for sharing

    Reply

Leave a Reply