Prietenii de-o viaţă

Se spune că cele mai frumoase prietenii se leagă în liceu (cel puţin, aşa e vorba şi în cântec). Ştiţi voi, prieteniile alea care ţin peste ani şi ani, udate din plin cu alcool pe la chefuri, consolidate prin nopţi nedormite pe la cabane, afumate cu grătare de 1 mai (că de alte substanţe nu mă leg), născute din interacţionare zilnică (de voie, de nevoie, trebuie să mai stai şi pe la şcoală) şi îndulcite prin complicităţi (gen hai, azi chiulim toţi! / schimburi de subiecte la lucrări)… Prietenii memorabile, cu fapte şi păţanii şi mai memorabile, pe care persoanele implicate nu le vor uita şi chiar le vor continua mulţi ani după ultimul sunet de clopoţel. Chiar aşa să fie?

În cazul meu, nu prea e valabilă chestia asta. Am trecut prin liceu înconjurată de oameni faini, dar care s-au risipit când n-am mai avut nimic de împărţit. Am purtat discuţii relevante la momentul respectiv, am împărtăşit experienţe, am jucat poker şi table pe sub bancă în timpul orelor plictisitoare (gen filosofie, latină…), am dansat pe şi pe lângă mese la chefuri, am făcut poze şi ne-am distrat cu fiecare ocazie. Şi cu toate astea, acum, după nici un an de la absolvire, legătura a slăbit considerabil. Da, mai vorbesc la telefon cu 3-4 colege şi ne întrebăm de sănătate şi mai facem câte-un update (A, tot cu tipul ăla eşti? /A, ţi-ai găsit în sfârşit pe altul?), dar nimic mai mult. Şi singura prietenă care mi-a rămas aproape de suflet… păi a fost acolo timp de 12 ani, că ne ştim de când eram de juma’ de metru şi ţineam abecedarul în mână, deci nu e un produs al anilor de liceu.

Revenind la restul lumii, drept e şi că ne-am despărţit geografic: cei mai mulţi dintre ei au ales Clujul, câţiva au rămas în Alba… m-am trezit eu deşteaptă să vin în Banat 🙂 Aşa că nu ne vedem prea des, de multe ori nu ne sincronizăm cu mersul acasă, aşa că inevitabil subiectele de discuţie se împuţinează, având mai mult legătură cu amintirile, iar legăturile devin tot mai superficiale, alimentate mai mult de politeţe. Nu mă văd mergând la colindat peste 5 ani alături de aceiaşi foşti colegi, cum se întâmplă în unele cazuri. Sincer, chiar cred că peste 3-4-5 ani, când ne vom angaja cam toţi, unii se vor căsători şi ne vom stabili care pe unde, o să uităm şi de mesajele clasice de Paşti şi Crăciun. De ieşit la o poveste nici nu se va mai pune problema.

Şi atunci, cum aş putea să spun că cei patru ani minunaţi sunt originea unor prietenii durabile, ce trec dincolo de interese, convenienţe? Sunt doar eu în situaţia asta, sau de fapt toţi ne gândim cu nostalgie la liceu, însă ne mulţumim cu relaţii amicale în mare parte superficiale, ce se schimbă în fiecare etapă a vieţii – şcoală, facultate, loc de muncă, club de mămici, cercul de golf al pensionarilor etc?

Comentarii Facebook

comments

8 Comments on Prietenii de-o viaţă

  1. B
    April 18, 2010 at 7:08 pm (8 years ago)

    Stiu oameni care au ramas prieteni din liceu.

    Eu nu. Si nu e vina lor. M-am schimbat eu. Asta e. 🙂

    Reply
  2. cristiandima
    April 19, 2010 at 11:07 am (8 years ago)

    Eu cred ca odata parcurs un ciclu de gen, liceu, si inceput altul, mentalitatile se schimba si apar alte persoane cu care te imprietenesti. Daca ai schimbat orasul, e normal sa te bazezi mai mult pe noile prietenii, care sunt aproape, cu care iesi si care te pot ajuta in momente de criza. Asa se uita vechile prietenii din liceu. Acestea pot rezista doar daca in timpul liceului a fost o pritenie dorita si nu cauzala…ca am nimerit in aceasi clasa. Dar e doar o parere…

    Reply
  3. Anonymous
    April 19, 2010 at 11:20 am (8 years ago)

    Prietenii de-o viata = mit urban ;p

    Bogdanescu :p

    Reply
  4. Deme
    April 19, 2010 at 4:13 pm (8 years ago)

    @B: Te-ai schimbat tu, s-au schimbat şi ei… şi până la urmă s-a schimbat totul :))

    @cristiandima: … o părere care bate, în mare, cu a mea 🙂

    @Bogdanescu: Aşa o fi, deşi eu încă mai sper să continui legătura de 12 ani menţionată în articol…

    Reply
  5. Anonymous
    April 20, 2010 at 1:52 pm (8 years ago)

    poate mai tarziu o sa mai refaceti unele priteni chiar daca acuma poate zici ca never;)

    Reply
  6. Bogdanescu
    April 26, 2010 at 4:34 pm (8 years ago)

    Ha, anonim, ma indoiesc, de obicei cand se raceste o relatie, e inlocuita de alta, deci bye-bye :)) p.s. Deme am gasit parola pana la urma, here I am :))

    Reply
  7. Lil@
    May 8, 2010 at 4:24 pm (8 years ago)

    Foarte tare!!! 😉 ….chiar imi place

    Reply
  8. NakedNoise
    May 9, 2010 at 3:01 pm (8 years ago)

    People do change, chiar daca ei nu vor sa recunoasca. 🙂
    Timpul, locul, persoanele din jurul nostru, noile ocupatii contribuie la racirea relatiilor cu fostii colegi.Ei o iau pe un drum si noi o luam pe un alt drum, poate vor exista remarci din partea unora: "stii tu ai uitat ca am fost colegi, nici un telefon nu mai dai" si atunci tu vei spune: "Imi cer scuze, dar stii am o gramada de lucruri pe cap si chiar nu am timp" si vei fi invinuit mereu de x sau y: "stiam eu ca nu vom tine legatura, ti-am zis eu…"
    Dar pana la urma sa fim seriosi, old good friends are still friends. 🙂

    Reply

Leave a Reply