The simple truth la masculin


Că tot scriam zilele trecute despre probleme de “mijloc” care apar în relaţiile de cuplu şi săream dintr-o extremă în alta cu comportamentul feminin şi reacţiile pe care le generează în rândul bărbaţilor, la sugestia lui Raka am schimbat unghiul de abordare. Cu alte cuvinte, am încercat să-mi imaginez cum se văd, prin ochii bărbaţilor, diverse situaţii, ca să pot face o listă similară şi în cazul lor. Iată câteva probleme care, în aparenţă, nu au nicio soluţie corectă:

Dacă sună toată ziua, e agasant.
Dacă nu sună, o neglijează.

Dacă bate apropouri după prima zi, e nesimţit.

Dacă nici după o săptămână nu “pune mâna”, “what the hell is wrong with him?”

Dacă o lasă în pace să se calmeze atunci când e nervoasă, nu-i pasă de ea.
Dacă încearcă să-i întrerupă monologul de plângeri, nu e în stare să o asculte până la capăt.

Dacă îi face cadouri scumpe, încearcă să-i cumpere dragostea.

Dacă se limitează la un buchet de flori de ziua ei şi ziua femeii, i se aduce aminte că ar trebui să o iubească în fiecare zi.

Dacă ascultă toată ziua Jason Mraz şi James Blunt, e prea sentimental.

Dacă o dă doar în Paraziţii, e un misogin.

Dacă îi ţine uşa când intră într-un local, e prea galant pentru o situaţie atât de banală.

Dacă intră el primul, e un porc ce nu respectă domnişoarele.

Dacă încearcă să repare ce se strică prin casă, se dă deştept că le ştie el pe toate.
Dacă cheamă un profesionist, “eu pentru ce ţin bărbat la casă?

Dacă îi spune că o iubeşte, o dă în siropoşenii.
Dacă nu-i spune, ea nu înseamnă nimic pentru el.

Dacă iese la bere fără ea, o apucă paranoia.
Dacă o ia şi pe ea, se va plânge că n-are chef de discuţii despre fotbal, să meargă singur.

Dacă îl suprinde admirând vreo tipă de pe stradă, face crize de gelozie.
Dacă stă cuminte, se întreabă în sinea ei dacă e ceva în neregulă cu el.

Dacă se oferă să facă el cumpărăturile casnice, va fi dat la o parte pentru că nu ştie unde sunt cele mai bune oferte şi cheltuie bani aiurea.
Dacă o lasă pe doamnă să se ocupe de asta, el nu se gândeşte niciodată la casă.

Dacă e o fire agitată, o stresează.
Dacă e mai calm, o enervează că nu are cu cine se certa.



Sunt convinsă că nu sunt singurele contradicţii care vă scot din minţi, dar cred că m-am descurcat onorabil având în vedere că sunt femeie, deci ţin cu specia mea, plus că n-am fost niciodată în situaţiile de mai sus şi nici nu cunosc atâţia tipi care să se plângă, să zici că am avut “biblioteca” la dispoziţie. Aşa că apreciaţi efortul de a prezenta şi celalată parte de portocală, cum m-am priceput mai bine.

Pentru că da, recunosc fără ezitare că şi femeile sunt complicate. Oare cine pe cine a învăţat? Anyway, mare noroc cu diversitatea de gândire, pentru că astfel fiecare are dreptul şi şansa de a găsi pe cineva care să-l suporte aşa cum este 🙂

P.S. Raka, ai legătura pentru completări 😀

Comentarii Facebook

comments

5 Comments on The simple truth la masculin

  1. Bogdan Epureanu
    June 30, 2010 at 8:38 am (8 years ago)

    Cam putine, cam putine… dar se accepta. 😛

    Reply
  2. Raka
    June 30, 2010 at 8:43 am (8 years ago)

    Am inteles si-o s-o preiau ca pe-o provocare 🙂 Cu toate ca ai facut o mica intoarcere de optica, e un pic altceva fata de ce ma asteptam 🙂 Da' nu-i nimic, ca o sa vin cu completarea 😀 rabdare sa ai numa' ca se rezolva 😉

    Preiau legatura 😉

    Reply
  3. Cristina_TM
    June 30, 2010 at 11:49 am (8 years ago)

    Știi, într-un local o femeie nu intră niciodată prima. Codul bunelor maniere spune că bărbatul intră primul într-un local. Dacă e vorba de un restaurant sau o cofetărie trebuie să-i deschidă ușa femeii și să-i țină ușa până intră.

    Nu știu alte femei cum sunt, dar eu țin foarte mult la etichetă și apreciez întotdeauna să văd un bărbat care știe să se comporte.

    Reply
  4. chelbea
    June 30, 2010 at 4:26 pm (8 years ago)

    Ganditi prea mult ..

    Reply
  5. spunea...
    June 30, 2010 at 6:20 pm (8 years ago)

    …sau prea putin :))

    Reply

Leave a Reply