7 ipostaze cu clienţi

…sau tipuri de oameni pe care îi întâlnesc zi de zi în magazinul unde-mi fac veacul.

1. Clientul care se fereşte de mărunţiş. Cred că unora le-a fost implantată în creier ideea că la mall trebuie să “dai bine”, că doar tu eşti cineva dacă îţi permiţi să cumperi de acolo. Vânzătoarea trebuie să ştie că tu nu te încurci cu bancnote de 1 sau 10 lei, aşa că plăteşti cu hârtii (mă rog, plasticuri) mai valoroase pentru fiecare răhăţel. Oameni buni, să ştiţi că şi noi avem nevoie de bani mărunţi, că altfel nu avem de unde să vă dăm vouă rest. Interesant cum toţi vă găsiţi teancul de Iorga atunci când insist că n-am decât bancnote de 100 şi 200…

2. Clientul care nu ştie să se simtă client. Ăştia sunt o categorie aparte – nişte oameni excesiv de politicoşi care, dacă ar putea, şi-ar cere scuze şi pentru că îţi respiră aerul. Te roagă frumos să le descui suportul de ochelari, insistă să-şi ţină singuri oglinda şi dacă, Doamne fereşte, pleacă fără să cumpere ceva (se întâmplă prea rar, au obrazul extrem de fin) îşi cer mii de scuze că te-au deranjat degeaba. Se poate de parcă eu aş fi Majestatea Sa crăiasa de mall, iar ei, saltimbancii care trebuie să mă binedispună. Sunt drăguţi, totuşi… spre deosebire de cei de la punctul numărul 3.

3. Clientul care se simte stăpân. Pe ăsta îl miroşi încă dinainte să-ţi treacă pragul. Stă 1 minut afară, scrutează rafturile, citeşte de vreo 3 ori numele magazinului, (îşi face 2 cruci în sinea lui) şi intră. Merge aţă la parfumurile selective, se apucă de mirosit şi apoi catadicseşte să se uite la mine (bineînţeles că nu mi-a răspuns la salutul adresat la intrare, eu sunt sclav pe plantaţie şi el e buricul pământului) şi mă ia la bani mărunţi. Că cutare parfum de ce nu-l avem şi la gramaj mai mare/mai mic, că de ce nu avem testere pentru toate, că parfumurile astea sunt prea ieftine ca să fie originale, că de ce nu avem parfumul x sau y… de obicei, încheie spunând că în Europa le găseşte la jumătate de preţ şi că a avut el odată unul de la cutare firmă care era genial… (moment în care eu afişez zâmbetul standard şi decuplez). Dacă se întâmplă să cumpere (musai ceva scump – măcar merită să îl tratez frumos), îmi spune că ar trebui să îi oferim discount, contrariat fiind de faptul că avem promoţii doar pentru parfumurile mai ieftine.

4. Clientul care nu ştie ce vrea. Se uită buimac timp de 10 minute la raftul cu parfumuri la 29 şi 39 de lei, după care acceptă învins că are nevoie de ajutor. Apare inevitabila întrebare: doriţi ceva mai dulce sau mai fresh? Aici sunt 2 răspunsuri posibile: 1. habar n-are sau 2. alege şovăielnic una dintre ele, să zicem dulce. După ce strâmbă din nas la tot ceea ce îi arăt (încât stau şi mă întreb câteodată dacă m-am tâmpit, eu şi nasul meu), alege la întâmplare o sticlă de pe raft şi se declară încântat. De cele mai multe ori, the random fragrance este total opusul a ceea ce îmi ceruse (în cazul ăsta, cea mai fresh chestie pe care o putea încerca). Partea bună e că dacă tot şi-a nenorocit nasul probându-le pe toate, până la urmă tot pleacă cu unul din ele acasă 🙂

5. Clientul care vine cu familionul. De obicei se hotărăşte greu, pentru că partenerul de viaţă nu e de acord nicicum cu ceea ce vrea el, fie că e vorba de arome sau de ochelari. Cât despre cei care-şi aduc şi prichindelul, rareori pruncul e unul crescut cu bunsimţ – cei mai mulţi sunt răsfăţaţi, nerăbdători şi cred că totul li se cuvinte, aşa că merg să tragă de oje şi parfumuri de parcă ar fi făcute din puf. Trebuie să pun la bătaie toată răbdarea mea derivată din instincte materne ca să le mut mintea de la chestii casante şi să îi pun să îmi vorbească despre ei – o dată ce i-ai plasat pe panta întrebărilor gen “cum te cheamă”, “câţi ani ai” şi alte cele, ai scăpat de pericol. Plus că părinţii se simt tare mândri de progenitură şi se bucură că o bagă cineva în seamă şi pe ea…

6. Clientul maleabil. E idealul oricărui vânzător, cred eu. E exact ca în bancul ăsta, numai aplicat în domeniul cosmeticelor. Chiar săptămâna trecută a venit o doamnă să-şi cumpere o pensetă (cea mai ieftină e 6 lei) şi i-am arătat diverse produse, din aproape în aproape, în timp ce lista ei de achiziţii se lungea mai cu 2 pile, mai cu nişte oje, mai cu nişte şabloane de unghii, mai cu o oglindă şi un ruj şi un rimel… Achitându-mi cei circa 150 de lei, mi-a mărturisit că e tare fericită că şi-a găsit pensetă :)) Epic!

7. Clientul fidel. Îmi spune din cap locaţiile celorlalte magazine de-ale noastre din Timişoara, îmi refuză ajutorul pentru că ştie exact ce vrea şi în maxim 2 minute se prezintă cu toate produsele la casă. E sigur pe ceea ce cumpără, eventual mai întreabă ce am mai primit nou şi mă întreabă cum mă cheamă, dat fiind că sunt angajată nouă. De obicei, când revine mai întreabă şi de sănătate şi se întinde puţin la taclale, pentru că-şi permite, iar mie îmi relaxează puţin programul. Aşa oameni să tot fie…

Comentarii Facebook

comments

3 Comments on 7 ipostaze cu clienţi

  1. Adi Dragoș
    July 21, 2010 at 2:38 pm (7 years ago)

    faină clasificare :))

    Reply
  2. Deme
    July 21, 2010 at 2:45 pm (7 years ago)

    Of, şi tot am uitat vreo 2 categorii :)) Cred că le bag cu later edit, dacă îmi trece lenea 😀

    Reply
  3. Cătăli
    September 19, 2010 at 7:58 pm (7 years ago)

    Interesantă clasificare venită din prisma unui om ce-şi "bate" zilnic(presupun)capul cu fel şi fel de categorii de oameni.

    Voiam doar să-ţi spun că apreciez mult răbdarea voastră. Spun asta pentru că eu unul, n-aş fi în stare!

    Baftă la descoperit noi categorii! Imposibil să nu mai existe!

    Reply

Leave a Reply