Am văzut un tip frumos

Era şi înalt, şi bronzat, şi atletic, şi cu faţă de păpuşel decupat din reviste din-alea sexoase. N-avea prietenă, şi nici prieten, că nu e gay. N-avea nici accesorii sclipicioase (gen lanţuri, cercei, inele sau curele oribile cu gigolo italiano sau logouri faimoase super size) şi arăta decent, îmbrăcat cu gust, cu nişte pantaloni normali, o cămaşă simplă şi nişte pantofi sport la fel de simpli. Părea un om foarte calumea… well, asta până s-a apucat de dansat ca un piţiponc de Heaven care este. Sau ca un animator din-ăla ce face striptis. Când a rămas fără cămaşă (chit că era cald şi avea un corp frumos, nu mi s-a părut okey) m-am lămurit, n-avea rost să-mi bat capul degeaba – era departe de a fi ceea ce păruse în prima fază, şi anume un om fain din toate punctele de vedere.

Sunt dezamăgită, unde sunt bărbaţii de altă dată?… Cred că sunt pe cale de dispariţie. Io zic că ar trebui să ne regândim strategiile şi basmele cu care ne-au crescut părinţii, pentru că devine tot mai clar că idealul ăla clişeic “frumos şi deştept” devine, cu timpul, doar atât: un simplu ideal.

No related posts.