Baby, say yes…

Întotdeauna m-am considerat o persoană optimistă – ştiţi voi, genul care are un don’t worry, be happy pentru fiecare situaţie neplăcută, care caută the bright side of things şi care merge pe ideea că optimistul e un prost fericit, pe când pesimistul e doar prost. Eu chiar mă consider fericită cu ceea ce am… mă rog, in most cases, că tot omul are momente când se simte mai dubios, însă am fost convinsă mereu că le voi depăşi în scurt timp. Şi totuşi, unii oameni se pare că nu-s de acord cu asta…

Se pare că felul în care mă văd ceilalţi e puţin diferit de ceea ce am eu în cap cu adevărat. Altfel nu-mi explic cum Dan îmi spunea mereu că trebuie să învăţ să gândesc pozitiv (în condiţiile în care eu mereu caut să pun în evidenţă partea bună a fiecărei situaţii), iar Cristina mi-a mărturisit odată cât de mult detestă expresia mea (destul de frecventă, de altfel, când jucăm cărţi) “could have been worse“. Ce-aveţi cu ea? În esenţa ei este chiar pozitivă, derivă oarecum dintr-o altă chestie celebră. Pesimistul spune: Mai rău de-atâta nu se poate! La care optimistul răspunde: Ba se poate! Cu alte cuvinte, hai să ne bucurăm că a ieşit chiar şi aşa, în condiţiile în care erau şanse mari să nu se întâmple asta 🙂

Şi totuşi, nu despre asta voiam să vă zic azi. Azi am văzut filmul Yes Man, după ce îl amânasem de vreo 2 ani, fiindcă am tot uitat sau n-am avut timp de el. Cum eu nu mai am răbdare să urmăresc filme din-astea lungi, la un moment dat am decuplat uşor şi am lăsat nişte gânduri să curgă prin a mea căpâţână, analizând puţin viaţa mea prin prisma celor prezentate acolo. Şi uite-aşa mi-am dat seama de 2 chestii:

1. De prea multe ori mi se întâmplă să aleg o opţiune doar pentru că merge pe ideea de fifty-fifty – mă mulţumeşte pe mine într-o anumită măsură, dar îi mulţumeşte şi pe ceilalţi.

2. De prea multe ori las lenea sau teama de aventură, necunoscut, responsabilitate sau mai ştiu eu ce să stea în calea unui DA hotărât, venit ca răspuns la o chestie pe care mi-aş dori să o fac.

Concluzia?

Trebuie să învăţ, la fel ca personajul principal, să zic mai mult Da. Nu mă refer la acceptarea iraţională a oricărei propuneri (după cum greşit înţelegea el iniţial), ci la a face unele lucruri doar de dragul meu, oricât de ciudate ar părea din exterior şi indiferent de ceea ce vor crede ceilalţi. Nu e vorba de greşelile conştiente despre care vorbeam aici, ci de (hai să-i spunem) curajul de a urma calea pe care mi-o doresc, cea care mă face fericită pe mine în primul rând… măcar din când în când.

Aşa că dragilor, timp de o lună, o să încerc să fiu o yes woman. Ceea ce înseamnă că o voi lăsa mai moale cu prejudecăţile şi s-ar putea chiar să accept chestii pe care înainte nu le-aş fi luat în calcul (din cauză că raţionez prea mult). Salt cu paraşuta, karturi, paintball, noapte albă înaintea unei zile lungi, plimbare cu ochii închişi? Lista rămâne deschisă, atât pentru mine, cât şi pentru voi 🙂

L.E. Punând acum link spre un articol mai vechi (şi deci recitindu-l), mi-am dat seama că dictoanele mele au rămas aceleaşi. E de bine sau de rău?

Comentarii Facebook

comments

9 Comments on Baby, say yes…

  1. Dani
    July 12, 2010 at 9:43 am (7 years ago)

    expresia "could have been worse" ai imprumutat-o cumva de la Top Gear?

    Reply
  2. Deme
    July 12, 2010 at 10:19 am (7 years ago)

    @Anonim: am corectat, chit că sună dubios pluralul ăsta :))

    @Dani: Nup, nu mă uit la Top Gear 😀

    Reply
  3. Anonymous
    July 12, 2010 at 5:49 pm (7 years ago)

    Wanna … play? 🙂

    Reply
  4. dAImon
    July 12, 2010 at 9:07 pm (7 years ago)

    Vrei sa te mariti cu mine? 😀

    (should've seen it coming)

    Reply
  5. Deme
    July 12, 2010 at 9:12 pm (7 years ago)

    @Anonim: umm…rummy? 😀

    @dAImon: dă-mi voie să mă citez: Nu mă refer la acceptarea iraţională a oricărei propuneri… ci la a face unele lucruri doar de dragul meu 😛 Şi momentan nu simt că mi-aş dori să mărit, nici cu tine, nici cu altul, deci nu :))

    Reply
  6. Anonymous
    August 1, 2010 at 8:47 pm (7 years ago)

    I would like to exchange links with your site http://www.blogger.com
    Is this possible?

    Reply
  7. Sandrin Ilie
    August 17, 2010 at 6:36 pm (7 years ago)

    vezi de asta sunt eu fericit tot timpul :)) sunt un un fericit prost :)), oricum raportul e de 10 – 1 intre zilele bune si cele proaste, consider fiecare greseala un pas inainte, un sut in dos inseamna inaintare, si eu am zis ca o sa fac mai multe "sheet-uri" care mi-ar fi pacut sa le fac dar care aveam reticente, lene sau nu eram in dispozitia necesara sa le fac… nu imi traiesc fiecare clipa parca ar fi ultima ci fiecare zi, pentru ca o data si o data chiar v-a veni aceea zi… m-am gandit si la nebunii din alea gen bungee… dar pas, prefer sa nu fac atac de cord inca :D, dar in schimb am iesit noaptea la plimbare cu bicicleta la orice ora pe orice drum, am zis da la ONG-uri sau activitati, chiar daca dusmanul meu nr.1 e timpul.

    M-am intrebat dupa 2-3 luni dupa ce l-am vazut prima data: "Sa il mai vad o data?" si raspunsul a fost "Yes Man", abia la a 2-a vizionare am inteles deplim mesajul si imi place ultima scena… abia astept sa risc si sa traiesc mai mult sa fac mai multe. Am doar o tinerete profit la maxim, dar nu exagerez, live fast, deci ce zici, ne intrecem? eu cu rabla mea de bicicleta si tu cu rolele? sau fugim unul dupa altul sau unul de altul :D, ti-e frica de inaltime?, mie nu imi mai este ca am aruncato de la inaltime si s-a facut praf, frica insesi…

    Reply
  8. Deme
    August 22, 2010 at 8:47 am (7 years ago)

    @Sandrin: N-am role :))

    Reply

Leave a Reply