L de la Legături

Una dintre chestiile care s-ar putea să te surprindă atunci când începi să mă cunoşti este faptul că mă feresc, mai mult sau mai puţin voit, de legături. Nu mă refer la acest cuvânt cu sensul de responsabilităţi sau relaţii amoroase sau vreo superstiţie ciudată legată de înnodatul şireturilor, ci de ataşamentul pentru diverse locuri sau persoane. Şi ce anume vreau să spun cu asta?

Păi, un bun exemplu ar fi lucrurile ce mă leagă pe mine de oraşul natal. Amintiri, părinţi, colegi, prieteni, chestii pe care le acumulezi de-a lungul vieţii şi le păstrezi în memorie. Dar atât. În clipa în care mi s-a oferit ocazia să mă mut în alt oraş, nu am stat prea mult pe gânduri. Nu sunt genul de om care să simtă “chemarea pământului” (mă rog, a asfaltului în cazul ăsta) sau glasul sângelui (nu am fost niciodată mămoasă şi nu m-am împiedicat în sentimente când s-a pus problema să o tulesc pe undeva, nici chiar în clasa I) sau mai ştiu eu ce. I’m more like a rolling stone… ideea de statornicie nu îmi face prea mult cu ochiul şi nu-mi este suficientă pentru a fi mulţumită. Ceva trebuie să se schimbe tot timpul, să se mişte, să se transforme…

Dacă o asemenea ocupaţie ar exista şi în afara filmelor americane, mi-ar plăcea să fiu precum personajul principal din “Up in the air” – duce o viaţă pe drumuri, în care mereu se află între o destinaţie şi alta, alternând marea cu muntele sau un stat cu celălalt. Sună foarte bine, singurul lui minus era la capitolul love, dar asta cred că se poate rezolva dacă îţi doreşti cu adevărat. La un moment dat, chiar găsisem pe Internet un job la o firmă din Paris, care presupunea, printre altele, multe, multe călătorii în cele mai diverse colţuri ale lumii – zău că mi-aş fi făcut bagajele chiar de a doua zi dacă aş fi avut studiile necesare şi m-ar fi acceptat în echipă.

Părinţi? La început probabil că ar face ca trenul, însă ar înţelege şi accepta până la urmă faptul că ne-am vedea o dată pe an, numai să mă ştie fericită. Prieteni? Oameni găseşti peste tot, imposibil să rămâi cu toţi la un nivel pur superficial. Iubit? Să zicem că aş negocia (adică să-l car cu mine, nu să refuz o oportunitate imensă), dar după cum spuneam şi în cazul amicilor, oameni găseşti peste tot, iar eu nu cred că jumătatea mea de pe planeta asta (în care, apropo, nu cred, după cum vă povesteam cu altă ocazie) are musai tatuat pe frunte made in Romania. Amintiri? Nu găsesc loc mai bun pentru a acumula alte şi alte suveniruri mentale decât noile locuri pe care aş putea să le descopăr. În plus, natura m-a înzestrat cu o (cred eu) calitate: rareori mi-e dor de ceva. Rareori tânjesc. De obicei, doar trăiesc – analizez, dar nu obişnuiesc să simt lipsurile.

Ca să nu mai lungesc vorba, legăturile astea mă duc cu gândul la un fel de limitare. Un fel de “am făcut pe mine, m-aş schimba, dar mai stau un pic că-i călduţ şi bine”. Şi atunci oamenii dragi nu mai sunt puncte de sprijin, care să te ajute să te înalţi şi să zbori, ci devin pietre de ocnaş, care nu te lasă să evadezi din oceanul de mediocritate. Aşa că trebuie să ai tu însuţi curajul să fii liber. Să rupi lanţul.

Ţi se pare că văd lucrurile total greşit şi că nu ştiu nimic despre viaţă? Că duc o viaţă fără niciun fel de implicare emoţională (nici nu te-ai putea înşela mai amarnic), deci fără sens? N-ai decât, înseamnă că nu mă înţelegi absolut deloc. Şi în plus, cum ai putea să ştii la rându-ţi ce e bine şi ce e rău, ce e corect sau eronat? 🙂

Sursa foto
Postare din seria Articole-alfabet

Comentarii Facebook

comments

6 Comments on L de la Legături

  1. Lucian
    July 26, 2010 at 7:53 am (8 years ago)

    E bine ca reusesti sa te detasezi de lucruri sau persoane. Insa te-ai gandit oare, ca asta inseamna si o anumita superficialitate in a privi viata si toate aspectele ei?
    Si mie mi-a placut Up in the air, insa personajul principal nu avea doar minusul pomenit de tine (love). De fapt viata lui era lipsita de prieteni, de activitatile aferente petrecerii timpului in compania lor, si desi era un frequent flyer, intalnea oameni noi si purta discutii (speechuri, etc) cu f multe persoane, era singur intre oameni. Asa ca vorba aceea: "be carefull what you wish for". Pastreaza un echilibru intre "legaturi" si "aventuri" si vei avea mai multe de castigat 🙂

    Reply
  2. Cristina_TM
    July 26, 2010 at 1:47 pm (8 years ago)

    @Lucian nu toti oamenii isi doresc sa fie inconjurati de afectiunea celor din jur. Exista un segment de oameni, mic ce-i drept, care prefera sa traiasca singuri. sa nu se implice, sa nu se ataseze si sa-si vada linistit de treburile lor. Acum, ca majoritatea nu vad lucrurile asa…e o alta poveste.

    Reply
  3. Lucian
    July 26, 2010 at 3:28 pm (8 years ago)

    @Cristina_TM Tin sa te contrazic. Omul este un "animal" social, iar nevoia de socializare este una din nevoile primare situata pe a treia treapta a piramidei lui Maslow.
    Tu traiesti singura? Crezi ca Deme traieste singura, nu e atasata de nimeni si nu se implica? 🙂

    Reply
  4. tagheue
    July 26, 2010 at 4:42 pm (8 years ago)

    Well, daca nu ai facut greseala sa te ancorezi cu propria mana precum fac majoritatea (inclusiv subsemnatul), atunci da-i bataie la prima ocazie ce iti iveste in cale. Numai 2 chestii:
    1) sa nu devi un personaj care concediaza lume pentru a-si castiga salariul. E pur si simplu negativ.
    2) incearca sa faci toata treaba asta cu ceva viziune pe termen lung. Fiindca omul se oboseste la un moment dat.

    Reply
  5. Song of the stars
    August 17, 2010 at 12:21 pm (8 years ago)

    Lucianule, sigur ca omul este un animal social, dar nu e nici o legatura logica intre a fi social si profunzimea legaturilor sociale.
    Asemanarea cu personajul din film e foarte relevanta, are toate legaturile sociale de care are nevoie, intr-un echilibrul care il ajuta sa-si mentina si independenta dar sa si profite din legaturile sociale.
    "Superficial" e doar un adjectiv, ca atare subiectiv. Legaturile sociale ale personajului din film sunt superficiale comparativ (sa spunem) cu legaturile traditionale dintr-o familie, asa cum le cunoastem noi. Totusi, legaturile sociale ale respectivului sunt suficiente pentru a-i satisface nevoia de contact uman, de a se descarca emotional si intelectual, etc. Dar si aceste legaturi sunt mai putin superficiale decat cele ale majoritatii workaholicilor (vreau sa spun, workaholicii adevarati, clasificati dpdv medical) care refuza contactul uman ca atare, dedicandu-se complet muncii. Si chiar si legaturile mai putin decat ocazionale ale workaholicilor sunt mai profunde decat cele ale antisocialilor declarati. Grade de comparatie se gasesc.
    Definitia generala de superficial se face dpdv al unei majoritati care defineste gradul "normal", dar acesta definitie este irelevanta pentru mine, pentru ca eu nu traiesc sa satsifac clasificarea majoritatii.
    Nici eu nu sunt legat de prea multe legaturi sociale … de fapt am doar una. Cu familia ma vad cateva zile pe an, suficient. Prieteni "adevarati" nu am, doar legaturi "superficiale" cu colegi de servici. Calatoresc, vad locuri noi, pot discutii amicale cu diversi. Ma voi lega la un moment dat de o casa, pentru ca vreau o "baza de operatiuni". Dar atat.

    Reply

1Pingbacks & Trackbacks on L de la Legături

  1. S de la Schimbare - Livin' la vida Deme
    September 3, 2012 at 1:39 pm (5 years ago)

    […] în legătură cu găsirea unei persoane care să întruchipeze echilibrul. Obișnuiam să cred că asta e o calitate, și nu un defect care ajunge să te macine. Obișnuiam să cred că dacă nu există […]

    Reply

Leave a Reply