Vaca şi baletul

Bine, că vaca nu e chiar vacă (decât în unele momente, şi atunci nu ţine deloc de aspectul fizic), iar baletul a fost înlocuit cu ceva mai agresiv şi mai modern – tae bo, mai exact – nu are prea mare importanţă. Ideea de bază e că azi e o zi de notat în calendar (sau nu neapărat, că ţin ăştia de la blogger minte): e ziua aia îndelung amânată în care m-am decis să fac ceva de dragul meu şi să mă apuc de sport. Impresii? Sigur că da, vi le prezint punctual în cele ce urmează.

A se nota că de la o vreme încoace am dus o viaţă sedentară, asortată cu mâncat pe la ore târzii în noapte – măcar de fumat nu fumez, aşa că plămânii rezistă cât de cât de la efort. Şi totuşi, e greu să te urneşti din loc când e atât de uşor de promis “de mâine mă apuc“, doar nu te costă nimic să spui asta… Cum a decurs ora:

19.45 – Una bucată Deme se prezintă la salonul Denise’s, înarmată cu toate cele necesare (adică bani), cu intenţia clară de a profita de oferta senzaţională a lunii iulie şi de a-şi face abonament tae-bo + fitness + saună nelimitat (chit că de cea din urmă nu-i nevoie, la ce căldură e în camera de cămin). În nici două minute, era mândra posesoare a unui cartonaş care atesta măreţul pas. [vocea naratorului: mă enervează să vorbesc despre mine la persoana a treia, deci schimb placa]

19.47 – Inspectez vestiarul, mă declar mulţumită şi mă echipez pentru ţopăială. Nu prea ştiu cum o să fie, presimt doar că o să mă încălzesc, tocmai de-asta port pantaloni scurţi şi un tricou lejer de bumbac. Sper să nu ies de-acolo chiar soaked.

19.57 – Intru nerăbdătoare în sală, unde mă întâmpină o faţă zâmbăreaţă de antrenor (ce ciudaţi mi se par tipii ăştia îmbrăcaţi în treninguri mai mulate, care predau mişcări femeilor) şi vreo 10 fete plictisite, aşezate pe poziţii. Îmi găsesc un loc din care să nu mă văd în oglindă (mă concentrez mai bine aşa) şi ne apucăm de treabă.

20.00 – Exerciţii uşoare, de încălzire, lucrăm mai mult cu braţele, iar în pauzele dintre repetări ţopăim în diverse stiluri şi direcţii.

20.10 – Trecem la chestii mai serioase, deja încep să transpir mai bine şi cu toate astea sunt hotărâtă să lucrez cât trebuie, în ritmul impus de antrenor (chit că restul fetelor rămăseseră în urmă). Parcă încep să obosesc…

20.20 – Mă mir că m-au ţinut entuziasmul şi energia atât de mult, credeam că voi fi deja leşinată în vreun colţ până la ora asta. Rotiri, ţop-ţop, exerciţii combinate, fandări… le rezist cu demnitate.

20.30 – Pauză 2 minute, suficient cât să mă hidratez puţin (două-trei guri de apă, că nu mă încântă ideea de a fi mai grea cu jumate de kil de lichid, care să se mai şi zbată în burtă la fiecare mişcare) şi să mă răcoresc o idee. Apoi începe greul: exerciţii pe saltea. În clipa în care mă aşez simt cum mă inundă un val de căldură, de parcă brusc aş fi avut 50 de grade, apoi pe tricoul meu începe să se înfiripe o broderie mai închisă la culoare, trădându-mi senzaţiile. Pielea mea e toată udă, apa îmi iese prin fiecare por. La naiba, trebuia să mă fi apucat măcar de abdomene de săptămâna trecută… Coafura rezistă (sau nu, era doar hotărârea mea de a duce exerciţiile la capăt când jumătate din fete au renunţat).

20.40 – Biciclete în faţă, în spate, în lateral, flotări pe genunchi, tot felul de poziţii ciudate… o răsplată potrivită pentru nopţile de înfulecat pâine goală, ca o netoată. La un moment dat, am senzaţia că m-a picurat din tavan – de fapt, genele şi sprâncenele au ridicat un steag alb invizibil în faţa şuvoiului izvorât de la rădăcina părului, aşa că m-am trezit cu foarte multă apă în ochi. Vai de creionul meu, cu ce contur undereye m-am trezit când m-am uitat în oglindă… Încep să chiulesc de la unele mişcări, pentru că efectiv simt că nu mă mai ţin picioarele şi îmi vine să mă întind jos şi să dorm.

20.50 – Muzica se opreşte, trecem la validat abonamentele şi apoi la vestiare, unde rămân şocată de făţăul meu cel roşu şi transpirat. Acum sunt bine, dar presimt că mâine nu voi fi în stare nici să stau pe scaun – ce bine că am zi liberă, cred că mă duc să înot, că doar cui pe cui se scoate, iar în apă durerile sunt estompate. A fost o aproape-oră lungă (pentru că am făcut n+1 mişcări diferite) şi totuşi scurtă, pentru că a trecut surprinzător de repede (mă aşteptam ca prima încercare să mi se pară un calvar, dar a fost mult mai bine decât prevăzusem). Per total, merită toţi banii.

Zece minute mai târziu, ajung acasă şi intru la binemeritatul duş. Sunt frântă şi totuşi fresh, pentru că sunt plină de energie – n-ai zice că tocmai am făcut mişcare cât pentru 2 luni. Doar coşul de rufe ce-mi adăposteşte hainele în proporţie de 90% ude mi-e martor că ultima oră nu a fost deloc un vis…a, da, şi febra musculară de mâine 😀

Comentarii Facebook

comments

Leave a Reply