N de la Noroc

Cei de la Cassa Loco cântau într-o vreme o piesă al cărui mesaj a fost aprobat cam de toţi oamenii care s-au simţit vreodată nedreptăţiţi şi, neavând pe cine da vina, şi-au blestemat soarta. Adevărul e că, uneori, e nevoie de ceva mai mult decât talentul şi efortul propriu ca să îţi reuşească o chestie, şi până acum n-am reuşit să găsesc un alt termen în afară de noroc pentru acel ceva care te poate ajuta sau sabota, de la caz la caz.


Cassa Loco – Cine Are Noroc Are

Din fericire pentru mine, “Ai avut noroc” e una din frazele pe care le aud frecvent. De mică am avut talent la lozuri în plic, diverse tombole şi alte chestii de genul ăsta, şi pe bune că am fost intens supravegheată în copilărie, ca să nu mănânc chestii nepotrivite. La şcoală, pot să spun pe cinstite că notele nu au fost niciodată pe măsura efortului depus. Rareori am studiat pentru vreun test sau vreo olimpiadă, şi totuşi am reuşit să scot întotdeauna rezultate foarte bune, uneori chiar excelente. În plus, la câteva materii din liceu am mers pe ideea “asului din mânecă” – să ne înţelegem, a toci terminaţii la latină sau 15 tipuri de roci la geografie nu a fost niciodată hobby-ul meu. Dar nu ştiu cum, de fiecare dată s-a întâmplat să ştiu sau să pot să mă inspir din foiţele pregătite cu grijă de acasă.

Poate că partea cu şcoala ţine de capacitatea de asimilare a infomaţiei sau de priceperea de a juca teatru (mă uitam încrezătoare fix în ochii profesorului, iar după 30 de secunde copiam cu spor), dar treaba cu tragerile la sorţi nu prea am pe seama cărei abilităţi deosebite să o pun. Şi atunci da, trebuie să admit că există undeva un oarecare noroc, o chestie care influenţează unele părţi din viaţa omului.

Partea interesantă e că nu ştii niciodată cât va mai dura binele. Poate azi mă simt norocoasă şi-mi iau bilet la loto – s-ar putea să câştig, aşa cum m-am obişnuit, la fel cum s-ar putea ca tot restul vieţii să stau şi să aştept să pice combinaţia mea de numere. Poate mâine mă încred în norocul meu la subiectele de examen şi mă trezesc în braţe cu o dragă de restanţă. Poate poimâine uit ce mult înseamnă o persoană pentru mine şi ea dispare, devastându-mă. Poate toate potrivirile astea, toate chestiile pe care le-am obţinut uşor în viaţă (familie, note, job) mi-au epuizat resursa de noroc, şi eu va trebui să mă lupt de-acum cu o soartă potrivnică.

Ce rămâne de făcut? Să sper. Să mă trezesc şi să fiu încrezătoare în ceea ce va urma. Chiar dacă lucrul ăla bun pe care îl aşteptam poate că întârzie să apară, chiar dacă mi se pare că lumea asta nu mai are chef să mă vadă fericită. Pentru că undeva, în adâncul meu, ştiu că totul va fi bine până la urmă. Întotdeauna a fost aşa 🙂

Sursa foto
Postare din seria Articole-alfabet

Comentarii Facebook

comments

6 Comments on N de la Noroc

  1. INTJ
    October 24, 2010 at 2:36 am (7 years ago)

    se zice ca "prost sa fii, noroc sa ai" … totusi o mare parte din ceea ce numim "noroc" nu e pura intamplare, fiind cel mai des efectul lui "destept sa fii" (de exemplu: risc si am noroc … dar am riscat in urma unui calcul probabilistic).

    Reply
  2. Stefan
    October 24, 2010 at 5:44 am (7 years ago)

    In Titanic, lui DiCaprio i se da la un moment dat o replica interesanta cred eu: Un barbat isi face norocul cu mana lui. Largind putin sensul si in acord cu ante-comentatorul acestui articol cred ca sta in puterea fiecaruia dintre noi sa ne facem singuri norocul. Si ma refer in primul rand la lucrurile mari din viata, nu o nota la examen. Eu nu prea cred in noroc sau in soarta; ceea ce se intampla in viata noastra, bun sau rau are o cauza si intr-o anumita masura sta in puterea noastra de a da un anumit curs lucrurilor.

    Reply
  3. Stefan
    October 24, 2010 at 5:50 am (7 years ago)

    offtopic: nu ai scris nimic de intalnirea bloggerilor. Cum a fost, cine a mai fost?

    Reply
  4. daninho
    October 24, 2010 at 6:30 am (7 years ago)

    norocul si-l face singur fiecare 🙂

    Reply
  5. Deme
    October 24, 2010 at 11:15 am (7 years ago)

    @Stefan: Nu am scris, într-adevăr. Am fost foarte puţini, ca de obicei, şi nu am discutat nimic relevant pentru cititorii acestui blog 🙂

    Reply
  6. A.Faith
    October 31, 2010 at 11:59 am (7 years ago)

    Apropos de noroc, întreba aseară cineva pe twitter pe ce criterii se împarte norocul şi cum eram în metrou şi aveam chef de glume, i-am răspuns că în cazul femeilor, se împarte în funcţie de mărimea bustului: cu cât e mai mare, cu atât ar trebui să-ţi faci mai multe griji când vine vorba de noroc :))

    Reply

Leave a Reply