Turism ecologic la 2 pași de Timișoara

Ziua de azi a adus ceva nou pentru mine: prima zi de practică pentru facultate, practică pe care am ales să o fac la Profil Media (cei care se ocupă și de Șapte Seri). Programul zilei de azi, în ceea ce mă privește, a constat într-o “plimbare” la Arad, unde am asistat la o prezentare despre turismul ecologic  practicat în Parcul Natural Lunca Mureșului, aflat în imediata vecinătate. Stai, nu da skip peste articol, că am auzit niște lucruri tare faine și chiar merită împărtășite 🙂

Spre rușinea mea, e prima dată când aud despre el, deși nu-i departe de Timișoara, a devenit oficial în anul 2005 și e cunoscut pentru mulțimea de specii de păsări rare și a diversității de plante cărora le oferă adăpost. Bine, să zicem că am avut scuza că nu sunt de prin părțile astea…

Ce m-a surprins plăcut? Faptul că acolo chiar se mișcă ceva. Nu e doar un parc uitat de lume, în care te plimbi de capul tău, vezi 3 plante pe care parcă le-ai mai zărit printr-o enciclopedie veche și mergi acasă. Din contră, aici parcă totul te încurajează să rămâi mai mult și să te relaxezi cu adevărat.

Ce mă atrage cel mai tare sunt excursiile cu canoe, până la Pecica – 22 de kilometri pe Mureș, maxim 12 oameni, cca 4 ore, opriri pe insulițe și vorbit/fotografiat diverse plante. Și nici nu e scump – 45 de lei pentru toată plimbarea nu mi se pare o avere, în condițiile în care unii dintre noi “sparg” milioane pe alcool în cluburile de fițe. La întoarcere, canoele sunt încărcate pe o remorcă specială (e aproape imposibil să urci pe Mureș încă 22 de km, mai ales după efortul anterior), iar tu poți alege să vii cu microbuzul asigurat de cei de la parc (inclus în preț) sau cu o bicicletă.

Plimbare în canoe

Drumeții pe bicicletă

Biciclete poți închiria la 2,5 lei /oră și ca să faci drumeții pe traseul Ceala (cu poteci marcate, desigur), asta dacă nu ai chef să o iei pe jos și să explorezi în ritm încet, singur sau însoțit de ghid, minunățiile ce se ascund printre tufișuri. În plus, dacă vrei să vezi căprioare zburdând peste câmp, ai la dispoziție observatorul din Prundul Mare, zonă în care vei găsi și Observatorul Bezdin, pentru observarea păsărilor. How cool is that? Parcă ești în documentarele pentru Animal Planet…

În observatorul Bezdin

Eu una am rămas sincer fascinată. Și de locul în sine, unde intenționez să mă refugiez vreo 2 zile vara următoare (au și spații de cazare, apropo), și de faptul că cei care îl administrează sunt foarte deschiși spre comunitatea locală. De fapt, acesta era și scopul prezentării de astăzi: purtarea unor discuții generatoare de idei cu oameni cărora le pasă de turism civilizat și de natură. S-au născut planuri noi pentru ca parcul să fie și mai atractiv pe viitor, s-au pus pe masă probleme și s-au căutat soluții, așa încât turiștii să fie cât mai încântați de ceea ce găsesc acolo și să-și dorească să revină.

Ei bine, cel puțin pe mine m-au convins să merg într-o primă vizită. Tu încă mai stai pe gânduri?

*Poze preluate din galeria luncamuresului.ro, strict cu scop de prezentare.

Comentarii Facebook

comments

4 Comments on Turism ecologic la 2 pași de Timișoara

  1. Lavynutza
    November 30, 2010 at 11:01 pm (7 years ago)

    deci chiar e bestial articolul….dar nu ai specificat despre targul din centru, despre faimoasa noastra prajitura si depsre baba cu inghetata :))))….asta chiar era demna de povestit :)))) oricum e super, bv…

    Reply
  2. INTJ
    December 1, 2010 at 12:50 pm (7 years ago)

    “e aproape imposibil să urci pe Mureș încă 22 de km, mai ales după efortul anterior” … secretul reusitei e simplu: nu faci asta pe mijlocul Muresului ci pe margini (unde un singur om poate lejer vasli o barca cu 4 persoane contra curentului). 🙂

    Reply
  3. Cori
    December 1, 2010 at 1:13 pm (7 years ago)

    Văd că ai fost foarte rapidă 😀
    A fost o prezentare faină … I need to go there ;;)
    Faină postare 😀

    Reply

1Pingbacks & Trackbacks on Turism ecologic la 2 pași de Timișoara

Leave a Reply