Teorie și practică

În teorie, nimic nu-ți poate strica cheful înainte de un examen mai tare decât o stare generală de rău și greață. În teorie, nu prea are ce să ți se întâmple pe un drum de 7 minute ce leagă complexul studențesc de Universitatea de Vest. În teorie, perverșii care se ascund prin tufișuri sunt doar în scenariile de Hollywood sau pe străzile lăturalnice de la periferia marilor orașe. În teorie, o fată care nu provoacă deloc prin îmbrăcăminte sau vorbă și-și vede de treaba ei nu ar trebui să aibă probleme.

În teorie, dacă este totuși agresată, ea ar trebui să gândească logic, coerent și să nu se piardă cu firea. În teorie, drumurile intens circulate se “tratează” cu sare sau nisip când afară îngheață bocnă, ca să nu-și rupă lumea gâtul dacă grăbește puțin pasul.

De ce accentuez atât de mult sintagma în teorie? Pentru că practica e cu totul altceva.

În practică, trebuie să admitem că dispoziția poate fi afectată și de persoanele peste care ai “norocul” să dai. Că un drum aparent inofensiv, luminat, pe care îl străbați la o oră decentă (7 seara) poate să-ți rezerve niște surprize deloc plăcute. Că oamenii bolnavi mintal sunt peste tot și îți apar în cale când te aștepți mai puțin. Că poți să-ți vezi de drum, gândindu-te la materia de examen, și să te trezești cu unul apucându-te de mână și infectându-ți mintea cu imaginile pe care și le-a făcut despre tine. Că nu e deloc ușor să-ți păstrezi calmul când te apucă mai strâns și te îndeamnă să pui în practică ceea ce vede el în mintea lui bolnavă, bruscându-te ca să te conformezi. E simplu să judeci și să spui că TU te-ai fi descurcat mai bine în situație, știu – e o greșeală pe care promit să nu o mai fac vreodată.

Pentru că atunci când te vezi efectiv acolo și știi că ești doar o fată singură care nu se poate baza pe forța brațelor (mai ales așa încotoșmănită), și tot ce vezi înainte e  o alee pustie, luminată degeaba, un patinoar uriaș ce-ți anulează orice șansă de a fugi, singurul gând e să scapi. Oricum. Și o iei cu vorba răstită, cu forța trupului amplificată de instincte, apoi cu rugăminți, amânând totul și sperând că va apărea cineva. Da, eu am avut norocul ăsta.  Dar stau și mă gândesc că nu sunt singura care trece pe acolo neînsoțită la ceas de seară, îndreptându-se spre un examen, și poate următoarea nu va avea la fel de mult noroc și va rămâne cu sechele mai serioase decât tremuricii ce m-au apucat când m-am văzut în siguranță.

Așa că fetelor, vă dau un sfat: nu circulați singure pe drumul care duce spre Vest. Găsiți un prieten, o prietenă, orice. Și dacă nu aveți chiar pe nimeni, măcar treceți strada – e mai sigură partea cu River Deck-ul, chiar dacă pare mai dubioasă. Idiotul ăla pândește pe lângă drumul principal, pentru că știe că e foarte ușor să-și găsească “victime” și chiar are de unde alege. Hai să nu îi facem munca mai ușoară… pentru că tot voi aveți de suferit.

No related posts.