Fight Club (1999)

Rareori scriu despre filme. Nu neapărat pentru că nu sunt cinefilă înrăită, cât mai ales pentru că știu că sunt alții care scriu recenzii mult mai bune, deci n-are rost să vă plictisesc cu descrierile mele când pot să vă trimit aici. Dar sunt unele povești de ecran care pur și simplu mă fascinează sau mă lasă într-o stare ciudată de plutire, mult după ce the end-ul se dizolvă pe un fundal negru. Fight Club e una din acele povești.

Oarecum, îmi aduce aminte de cartea lui Tonino Benaquista – Alter Ego, însă filmul duce un pic mai departe ideea. [Spoilers ahead...cam tot articolul ar fi un spoiler, de fapt, deși nu cred să mai fie persoane care să nu-l fi văzut] În cazul tipului din film (care nu are un nume fix, deci hai să-i spunem Jack), toată șmecheria e să-și schimbe radical modul de a trăi și de a percepe viața, creându-și un ideal și încercând să să transforme în acel ideal. Întâlnește un oarecare Tyler Durden în avion (încă nu mi-am dat seama dacă și asta e doar în imaginația lui), îi devine prieten, se mută în aceeași casă dărăpănată și împreună descoperă plăcerea de a se bate – de aici până la înființarea unei săli de lupte nu e decât un pas.

Încetul cu încetul (pentru că nici Roma nu s-a construit într-o zi), Jack se îndepărtează tot mai mult de omul care credea că este și se  trezește condus de un prieten pe care nu îl mai recunoaște. Lucrurile evoluează foarte mult, el se găsește captiv într-un joc care i-a scăpat demult de sub control și care devine tot mai halucinant cu fiecare mișcare. Rămâne șocat de cât de low poți ajunge, de fapt, și încearcă să repare răul făcut de Tyler hăituindu-l de-a lungul continentului… doar ca să descopere că Tyler este, de fapt, o altă versiune a sa, o nălucă.

Finalul este sinuciderea, dar o sinucidere parțială (oricât de aberant ar suna), am senzația: își recapătă controlul asupra minții sale împușcându-se în cap și gonindu-și definitiv alter ego-ul. Cât despre ultima replică a lui Jack…n-aș putea spune prea clar dacă e vorba de un epilog sau de o promisiune, cert e că filmul se cam termină în coadă de pește. [End of spoilers]

Okey, ce m-a șocat pe mine (oarecum) este cât de departe te poate duce mintea atunci când ești un pic dus cu pluta. Cât de multe chestii se pot naște din disperarea unei vieți comune, trăită fără emoție sau suspans, marcată de insomnie și împărțită între un job la birou și o casă plină de accesorii de la Ikea. Cât de ușor este să te lași dus de valul imaginației atunci când vine vorba de recrearea propriei persoane și cât de parșivă e imaginația atunci când îți pune un văl pe ochi și te împiedică să vezi ceea ce ești cu adevărat, făcându-te să te prăbușești neputincios într-o stare de uitare de sine.

Serios, nu știu de ce am tot amânat vizionarea lui Fight Club atâta vreme…de fapt, știu. Recunosc că titlul îmi sugera un film  cu totul altfel, mă așteptam să văd vreo chestie neinteresantă cu Brad Pitt pe post de “Chikichan” și nu înțelegeam ce naiba vede lumea la el. Așa se face că l-am downloadat cumpărat pe la începutul liceului, dar a zăcut îngropat într-un vraf de CD-uri în tot timpul ăsta, și acolo ar fi și azi dacă n-ar fi tras de mine un oareșcine, insistând să-l văd. Anyway, vă spun sincer, e un film ce merită văzut… și ca să compensez toți anii pe care i-am irosit ignorându-l, cred că o să mă pun să-l văd din nou peste 5 minute! 😀

 

Și până una, alta: oare prietenii ce-mi stau alături, îndrumându-mă atunci când mă aflu în fața unei decizii de o anumită importanță, sunt reali sau sunt doar un alter ego pe care l-am creat inconștient? 😀

Comentarii Facebook

comments

2 Comments on Fight Club (1999)

  1. INTJ
    May 22, 2011 at 4:41 pm (7 years ago)

    prietenii ce-mi stau alături” … sunt exact ce vrei tu sa vezi. de aici rezulta ca (ei) sunt (cel putin) o parte din tine … daca nu un intreg alter ego … si indirect sunt astfel “creatia” ta. oamenii (la modul general) schimba aceasta stare de fapt doar in cazul partenerului. cand a ignora/nega partial propria persoana e “la moda” … cine mai se avanta in cunoasterea altei persoane, daramite cunoasterea mai multor altor persoane?

    ps: n-am vazut filmul si nici pe lista nu-i

    Reply
  2. jack
    May 25, 2011 at 1:38 pm (7 years ago)

    Cand spui ca nu-l mai recunoaste, la ce te referi exact? Nu il mai accepta ca prieten sau i se pare ca s-a schimbat?

    Eu l-am vazut de vreo 10 ori si cu fiecare vizionare mai descopar cate ceva.

    Reply

Leave a Reply