Copile fără copilărie

Unele femei sunt chiar frumoase. Au tot dreptul din lume să participe la concursuri de miss și să se consume pentru fiecare coș, pată sau geană căzută – ele chiar trăiesc pentru asta. Apoi, vin femeile care nu-s nici prea prea, nici foarte foarte, și ele au 2 opțiuni: fie acceptă ideea că nu-s idealul fiecărui bărbat, însă fără a se deprima din cauza asta, fie se întrec în operații și tone de machiaj ca să se simtă ele mai atrăgătoare. A treia categorie este rezervată pentru femeile care pur și simplu n-au fost înzestrate cu calități fizice, dar care nasc (printr-un fel de compensare a sorții) copii frumoși, găsindu-și împlinirea prin intermediul lor.

Este o emisiune pe TLC despre prințesele astea în miniatură, care de la 2-3 sunt duse pe la concursuri de frumusețe, machiate, aranjate, coafate și transformate în păpușele cu care adulții se joacă, învățându-le să zâmbească frumos, să pășească precum divele, să fie competitive și să se preocupe mereu de felul în care arată. Numai mie mi se pare o aberație?

Copiii sunt copii și nu ar trebui să uităm niciodată chestia asta. Ar trebui să-și trăiască primii câțiva ani fără griji, fără programe stricte, diete și interdicții, fără repetiții și turnee, fără stres. O să-mi spuneți, poate, că unii dintre ei asta își doresc și chiar sunt fericiți. Da, normal, acum sunt extaziați, doar se află în centrul atenției, se simt speciali, sunt personaje principale într-o poveste creată pentru a măguli orgoliul adulților.  Dar oare cum judecă toată problema peste ani, când își dau seama de fapt de prețul pe care l-au plătit pentru toate coronițele și premiile care adună praf pe un raft?

 

 

Oare cum te simți, ca mamă, când fiica ta, acum adolescentă sau poate chiar adult, te întreabă: “Mami, unde mi-ai ascuns copilăria?” Oare cum se simte ea când își dă seama că cei mai frumoși ani și i-a petrecut în casă, departe de obiectele care ar fi putut să îi dăuneze perfecțiunii fizice? Că atunci când alți copii săreau pe trambulină și se dădeau în tobogan,  ea îi privea resemnată din spatele geamului, pentru că nu putea să riște un cot julit sau două vânătăi? Că atunci când colegii de grădiniță se jucau cu păpușile, ea se juca de-a păpușa, prin culisele prăfuite din spatele scenei pe care trebuia să-și facă numărul? Că atunci când ea voia să se uite la desene animate, mami o punea să meargă pe tocuri și să învețe coregrafii (apropo, cazurile mamelor care-și obligă odraslele să participe sunt numeroase)?

Și-n plus, mai apare o problemă: totul e o iluzie. Frumusețea e un lucru foarte subiectiv și trecător, iar o fetiță care a fost mereu pusă pe un piedestal va avea o cădere cu mult mai dureroasă în clipa în care cineva nu o va mai considera demnă de locul I. Nu vreau să mă gândesc cât de greu ar îndura problemele adolescenței – tendința de îngrășare, acneea, excesul de sebum din păr. Nu vreau să mă gândesc cât de ușor îi va fi să sară constant de la bulimie la anorexie, cât de deprimată va fi și cât de distrus îi va arăta tenul la 25 de ani, când toate chimicalele din cosmeticele aplicate încă de la vârsta la care abia articula cuvintele încep să se vadă. Nu vreau să mă gândesc cât de înfumurată va ajunge dacă e îndeajuns de norocoasă încât să nu se confrunte niciodată cu problemele de acest gen – va crede că totul i se cuvine, iar frumusețea e suficientă pentru a-l obține – inteligența e pentru fraieri. Și asta nu e o gândire sănătoasă…

 

P.S. Căutând niște poze pentru articolul de față, am dat peste mărturisirea unei foste participante, acum adult, și peste scandalul botoxului injectat la copiii de 8 ani. Poate vi se pare interesant…

Comentarii Facebook

comments

1 Comment on Copile fără copilărie

  1. INTJ
    June 10, 2011 at 5:35 pm (6 years ago)

    oamenii iubesc povestile (indiferent de forma) … uitand ca (de exemplu) “Pretty Woman” transpus in realitate NU EXISTA! daca la asta adaugi egoismul cultivat de societatea de consum … nush, chiar nu ma mai mira nimic (aka sunt convins ca o mama intrebata “Mami, unde mi-ai ascuns copilăria?” ar raspunde cu nonsalanta “da’ eu ti-am vrut si iti vreau numai binele! tu nu intelegi, eu stiu mai bine!”).

    Reply

Leave a Reply