Let there be squash

A dat squash-ul în blogosfera timişoreană. Sau a dat blogosfera timişoreană în (mingea de) squash? Irelevant. Cert e că am câştigat pe blogul Cristinei un abonament de 4 antrenamente, ca răsplată pentru comentariul lăsat la articolul ăsta. Deşi mi-am primit hârtiuţa oficială acum mai bine de o săptămână, abia ieri am reuşit să corup o prietenă şi să ajung şi eu pe la sală. Fain a fost!

Bun, ca să începem cum se cuvine: toată lumea ştie ce e squash-ul? Dacă da, treceţi la următorul paragraf. Dacă nu, aflaţi că e un fel de tenis de câmp, doar că: 1. se joacă în sală;  2. mingea e mai mică şi e făcută din cauciuc, deci nu sare aşa de tare şi trebuie lovită cu  mai multă forţă. În rest, mai sunt şi ceva reguli, dar degeaba vi le explic aici, că dacă nu aveţi terenul în faţă nu cred că reţineţi mare lucru (şi nici dacă-l aveţi… eu cel puţin cred că am rămas cam cu jumătate şi am respectat… mai bine nu comentez :D).

Okey, începutul a fost mai greu, recunosc. Sunt cam ruginită, având în vedere că n-am mai jucat de mult nici tenis, deci muşchii mei de la mâini nu-s în cea mai bună condiţie. Plus că niciodată n-am stat eu prea bine la capitolul coordonare, deci primele 10 minute au fost mai degrabă jogging, că mingea nicicum nu se lasă lovită.  Plus că sunt o persoană un pic cam zen pentru jocul ăsta – mă enervez greu, nu port duşmănie, aşa că mi-a luat ceva timp să mă concetrez ca să lovesc zdravăn biata bucată de cauciuc care nu mi-a greşit cu nimica. Plus că alunecam cu papucii. Plus că… plus că…

După primele 10 minute m-am uitat la ceas şi nu ştiam când au trecut. Oai, aşa scurtă o să mi se pară ora, încât pe când încep să mă încălzesc, trebuie să plec? Am continuat cu drag şi spor, lovitură după lovitură, încep să obosesc… mă uit la ceas, trecuseră doar 5 minute în plus. Wait, what?

Până s-a făcut ora, eram aproape leşinată. Cam ameţită, având în vedere că m-am apucat de făcut acrobaţii şi să sar mai mult în faţa mingii, iar mâna dreaptă mai avea un pic şi intra în grevă, începând deja să refuze să răspundă la unele comenzi. Simţeam o mică durere în picioare, mai ales în partea de sus, şi parcă nici abdomenul nu era chiar pe roze.  Pe când am ajuns acasă, am început să fac inventarul dureros al muşchilor de la spate. Şi mâna trecuse deja în etapa de tremurici. După toate semnele şi din poveştile altora, mă cam aşteptam ca azi să nu mă pot ridica din pat de febră musculară.

Şi totuşi… azi nu e chiar aşa de rău. Adică da, mă doare puţin mâna şi posteriorul, dar nimic mai mult şi, pe o scară de la 1 la 10, febra musculară e cam 3. Mă pregătisem pentru ceva mult mai rău… chiar dacă weekend-ul trecut am făcut undeva între o oră şi 2 de înot şi n-am avut nicio treabă a doua zi, de parcă  n-aş fi fost o mândră sedentară. Mă gândeam că squash-ul, fiind ceva mai intens, nu o să treacă fără urmări – vai, cât mă bucur că m-am înşelat! 😀 Mai ales că luna se apropie de sfârşit, iar eu mai am 3 sedinţe gratuite de care intenţionez să mă bucur, prin urmare o să fac ceva mişcare săptămâna viitoare…

Concluzie? Totally worth it. E fain, e antrenant, e “transpirant”, e în sală (deci nu mai depinzi de condiţiile meteo), eliberezi energia negativă (dacă n-ai… tot o eliberezi), te obligă să scuturi lenea, te umple de energie şi îţi antrenează aproape toţi muşchii. Ce-ai putea cere mai mult? :)

 

Comentarii Facebook

comments

Leave a Reply