Niciodată nu știu…

…ce să scriu după evenimente. Mi se pare ușor să anunț că vor avea loc în cutare dată, la cutare oră, îmi e la îndemână să-mi transpun în câteva rânduri entuziasmul de a participa…dar cum aș putea să rezum un întreg eveniment? Nu e ca și cum aș vorbi despre un flyer pe care l-am primit pe stradă sau despre ultima carte citită.

Sâmbăta trecută a fost partea a doua a turului prin #Timișoaranoastră. V-am spus că voi participa, am fost acolo, iar acum ar trebui să-mi dau cu părerea, nu? E deja miercuri și eu am tot amânat povestea, în ideea că poate se va scrie singură. Aiurea, tot eu trebuie să mă ocup de ea. Și acum vin întrebările: să descriu traseul? Să spun despre clădiri, despre vreme? Să reproduc istoria pe care am auzit-o? Toate astea ar fi redundante, din moment ce (cred că) 50 din 60 de participanți au scris deja despre asta. Și-n plus, după cum bine au punctat mulți dintre ei, ceea ce a transformat plimbarea asta în ceva deosebit au fost oamenii.

Oamenii care au umblat cu mine prin ploaia torențială, dornici de a cunoaște mai bine orașul (neașteptat de mult). Oamenii care s-au emoționat când au văzut un film despre revoluție (cum a fost Tomata). Oamenii veniți de departe și care au zâmbit tuturor celor din jur, chiar dacă îi cunoșteau doar pe jumătate din cei prezenți. Oamenii care au asigurat porția de râs cu năstrușniciile lor (Ovi și Zicu, la apel!). Oamenii care s-au ocupat de toate cu entuziasm și optimism (mulțumim Cristina și Nebu). Oamenii faini de la mine de-acasă (Liviu, Maka, George, Marius). Oamenii pentru care planetele s-au aliniat în ultima clipă și au ajuns la Timișoara cu ceva întârziere, dar au fost totuși acolo (Gabi, Vali și Sara). Omul care cunoaște orașul ca pe propriul buzunar și se încadrează perfect în spiritul său viu (ghidul nostru, Dan Cărămidariu). Oamenii adoptați de sau născuți în Timișoara, cu care am apucat să schimb câte două vorbe (RichieDianaAle, Cristi, Raluca, Adi, CasandraCrina și Adi). Toți oamenii ăștia, plus alții pe care nu am apucat să îi enumăr. Și partea interesantă atunci când vine vorba de oameni e că îi poți foarte greu încadra în câteva rânduri. Ei trebuie cunoscuți, nu descriși.

Cred că asta ar fi cel mai important de reținut din toată aventura: am fost un grup de oameni care nu și-au uitat voia bună acasă, un grup de umbrele colorate care au înfruntat ploaia și au adus soarele asupra Timișoarei cu optimismul lor și, nu în ultimul rând, un grup de prieteni care au descoperit împreună încă o parte din ceea ce orașul ăsta frumos are de oferit.

Mulțumirile de rigoare se duc și înspre cei care au ajutat la bunul mers al evenimentului: Bere Timisoreana, Hotel TimișoaraMareeaLucas Super SandwichSkoda TimișoaraPizzeria Rustica și Trabucuri.com.  

Poză furată de la Lilișor.

Comentarii Facebook

comments

1Pingbacks & Trackbacks on Niciodată nu știu…

Leave a Reply