Eu nu sunt bună de măritat

Când era fix de vârsta mea, mama deja avea aproape o lună de căsnicie. Pe vremea aceea, să faci nunta pe la 20 de ani nu era nimic ieşit din comun – că doar era musai să îmbogăţeşti cu cât mai multe rămurele arborele genealogic, aşa că trebuia să te apuci din timp. Dar până să îmbrace rochia de mireasă, fata trebuia să se pregătească: era pusă la bucătărie, se ocupa de gospodărie, făcea curat, învăţa să coasă şi-şi făcea trusoul. Mna bun, în zilele noastre nu se mai fac lăzi de zestre, nu mai trebuie să ai grijă de orătăniile din curte, cusutul…hai să zicem că e opţional (că hainele sunt tot mai “de unică folosinţă” – s-a tras un fir şi s-au dus naibii), însă de două atribuţii încă nu ne putem considera scăpate – şi taman cu cele două nu mă împac eu prea bine.

Gătitul

Când eram tânăr fecior tânără şi fecioară şi încă nu zburasem din cuibul părintesc, mâncarea avea darul de a face singură şi, ocazional, de a se aşeza cu de la sine putere în farfurie. Sau poate că o făcea mama 😀 Ideea e că scumpa-mi mamă, din dorinţa de a nu ne încărca  programul, şi-a păstrat mereu pentru sine titlul de Înalt Dregător al Oalelor, pe principiul “Lasă, că o să aveţi vreme o viaţă întreagă  să staţi la cratiţă şi o să vi se acrească”. Ca o fată ascultătoare ce-mi sunt, n-am insistat prea mult şi mi-am ales specializarea “Curăţenie generală” – de altfel, cam la fel de utilă în viaţă (sau chiar mai ceva, că pentru foame este shaorma, dar pentru cocină…).

Aşa se face că am ajuns la facultate şi ştiam să gătesc câteva chestii mai simpluţe – mai o tocăniţă de pui, mai una de legume, mai un piure cu ficăţei, mai nişte clătite… (cartofi prăjiţi nu mi-am făcut până anul ăsta, că nu mi-a fost poftă deloc). Aproape mereu în pană de idei, am apelat la reviste gen Practic în bucătărie şi am mai ochit vreo câteva reţete, dar nu mi s-au lipit de suflet şi le-am reluat de maxim 2 ori. După care… am trecut pe sandvişuri, iaurturi, paste (muulte paste), salate sau mâncare de la colega de cameră (care primea pachete puţin cam mari pentru capacităţile ei de consum).

Acum… m-am cam lăsat de gătit. Micul dejun e sfânt şi urmat, de obicei, de un prânz mai consistent, iar cina e un fel de… două feluri, ceva care să necesite timp de preparare puţin spre deloc. O “new year resolution” e să învăţ să gătesc…deşi recunosc că sunt puţin debusolată când deschid site-uri de reţete şi mă trezesc cu liste de 20 de ingrediente şi instrucţiuni prea complexe pentru un bucătar începător. Ca să nu mai zic că cele mai bune chestii pe care le văd se fac în cuptor… iar eu dispun doar de-o plită electrică amărâtă. Nu face nimeni un blog cu reţete studenţeşti – easy and low cost?

 

Călcatul

Nu m-a fascinat niciodată. Şi nu am înţeles niciodată cum Dumnezeu putea soră-mea să calce câte două ceasuri la cămăşile lui taică-meu (din plăcere!), scutind-o pe maică-mea pentru două săptămâni. Mie mi se pare o activitate mult prea statică, uneori migăloasă (când nimereşti câte-un material dat dracului) şi extrem de plictisitoare. Şi nici în ziua de azi nu ştiu exact în ce ordine trebuie să calci părţile unei cămăşi.

Asta nu înseamnă că umblu toată boţită sau că-mi cumpăr doar haine care nu se şifonează.  Nu-mi pică mâna dacă ating fierul de călcat şi nici nu fac bube, aşa că mă duc şi eu după vorba “când e musai, cu plăcere” şi mă pun la punct. Dar să nu-mi dai şi partea ta de bulendre proaspăt spălate şi purtând cicatricile unui război pierdut cu uscătorul de rufe, că eu nu ţi la calc.

 

Concluzie

Dacă i-aş spune bunicii mele ce v-am scris şi vouă mai sus, ar decreta fără nicio ezitare că nu sunt bună de măritat şi m-ar îndemna să mă pun pe treabă, să nu fac neamul de ruşine. Dar având în vedere că în ziua de azi există bărbaţi care consideră bucătăria teritoriul lor şi chiar excelează la acest capitol (vezi Andrei Crivăţ sau Adi Hădean), poate c-oi avea norocul să mă ia vreun pui de Jamie Oliver de nevastă şi problema-i rezolvată. Şi ca să-mi merit bolul de supă (că pâinea o iau din salariu), las şi eu de la mine şi îndrept câte-un pantalon şi două cămăşi. Sau dacă mă mănâncă-n freză să le fac eu pe toate… ei bine, am 21 de ani şi multă vreme înainte să învăţ. Că doar nu-i ca şi cum aş face nuntă la primăvară…

 

Surse foto 

Comentarii Facebook

comments

9 Comments on Eu nu sunt bună de măritat

  1. adizzy
    January 5, 2012 at 11:22 pm (6 years ago)

    well nici eu nu stau bine la capitolul mancare, eu sunt cu de-ale prajiturilor, dar cica nu merge numa cu dulciuri mai trebuie si diverse supe si ciorbe sau fripturi ciudate, dar o sa invat the hard way, mama pleaca peste mari si tari si cade pe mine operatiunea mancare pentru familie…o fi show :)) (pana una alta, nu e grabim nici unde cu maritisul nu? :P)

    Reply
    • Deme
      January 6, 2012 at 12:08 am (6 years ago)

      Ooo, multă baftă! De-acuma “chef de cuisine” ți-e numele 😀

      Eu cred că m-aş descurca să ofer 2 prânzuri complete (supă, felul doi şi desert)… plus un mic dejun bun şi-o cină. În rest, chestii răsfirate 🙂

      Reply
  2. John Smith
    January 5, 2012 at 11:44 pm (6 years ago)

    Baietelul lu’ Jamie de abia are vreo 2 ani. Mai ai de asteptat… 😀

    Reply
    • Deme
      January 6, 2012 at 12:09 am (6 years ago)

      cred că mă descurc și cu un pui de Jamie Oliver fără test de paternitate valabil… 😀

      Reply
  3. Makavelis
    January 6, 2012 at 12:03 am (6 years ago)

    nici nu ma asteptam sa fie altfel 😀

    Reply
    • Deme
      January 6, 2012 at 12:10 am (6 years ago)

      what was that supposed to mean? :))

      Reply
  4. Makavelis
    January 6, 2012 at 12:15 am (6 years ago)

    ca… exact asa mi te imaginam 🙂 dar lasa, ai tu altele

    Reply
  5. Delian
    January 6, 2012 at 12:17 am (6 years ago)

    tu sa fii sanatoasa, conform zilelor noastre..(in care baietii se uita la gossip girl, dupa care raman in concedii de paternitate, gatesc, spala, calca si cheama sotia sa-i apere de paianjeni) principal e sa stii sa sudezi, sa faci beton, sa pilotezi un avion si (optional) sa “te tina” sa mananci chestii scarboase la fear factor 😉

    Reply
  6. Silvia
    January 6, 2012 at 9:51 am (6 years ago)

    Hehe… eu am 32 de ani si inca nu ma gandesc la maritis…de fapt cred ca celibatul este starea mea naturala si nu se va gasi nimeni sa ma corupa. In genere, rolurile traditionale din familie s-au modificat drastic, iar ce era valabil acum 20 de ani nu mai este acum. Parerea mea e ca daca functioneaza bine comunicarea si sexul, o relatie e solida. Restul sunt detalii.

    Reply

Leave a Reply