Iubesc iarna

Ştiu că mă plâng des că e prea frig. Şi că ninge prea mult. Şi că vreau să vină primăvara şi vara, să mă întind la soare şi să port numai haine colorate, scurte şi transparente. Şi totuşi… trebui să vă spun că, în ciuda aparenţelor, iubesc iarna. Dar numai câteodată.

Îmi place când vine frigul – scot de la naftalină paltoanele colorate, fularele pufoase şi căciulile, mă îmbrobodesc până rămân doar ochii descoperiţi şi mă simt de parcă aş pleca la Polul Nord. Ceea ce a amuzant… vreo două zile, aşa, până când mă satur să umblu împiedicat şi să mă mişc ca Robocop, să mă întorc cu tot trupul ca să mă asigur când trec strada, să-mi hidratez faţa cu super-creme de 10 ori pe zi şi în jumătate de oră să dispară efectul, să îmi simt mâinile ca de şmirghel şi îmi degere în buzunar (am ceva probleme mai aparte cu circulaţia periferică).

Iubesc ninsoarea – fulgi care valsează prin aer, mici steluţe unice de gheaţă care se aşează pe haină şi se topesc aproape instantaneu. Sunt jucăuşi şi imprevizibili şi creează un cadru mai feeric decât întreaga creaţie eminesciană. Da, prima ninsoare din iarnă e frumoasă şi arată de parcă cineva, sus de tot, se bate cu nişte perne uriaşe. Dar apoi vine ninsoarea a doua, şi a treia şi ajungem în faza în care, vorba lui Alecsandri, “ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţă ninge iară” şi mă iau de o groază gândindu-mă că iar e super aglomerat tramaviul, şi blestemaţii de fulgi îmi fac părul să se electrizeze, şi-mi intră în ochi, şi-n gură, şi prin toate locurile în care nu ar trebui să intre apă sau gheaţă. Şi atunci stau şi mă uit pe geam, sperând să termine odată toată parada asta şi să vină verdeaţa.

Îmi place zăpada aşternută – cât vezi cu ochii, doar alei de un alb imaculat, copaci romantici, multă luminozitate. Copiluţii fac oameni de zăpadă, mă simt şi eu pruncă atunci când fac câte-un bulgăre şi ţintesc aiurea, pe jos sunt urme de sănii şi-mi aduc aminte de când eram mică şi mă dădeam şi eu pe derdeluş. Şi e aşa de frumooosssss…. până încep să se adune nămeţii. Şi să îmi croiesc cărare pe Aleea Studenţilor, că doar cine naiba mai umblă dimineaţa devreme prin complex, să turtească zăpada? Şi mă încarc toată de zăpadă, şi înaintez cu greu, şi alunec într-una… şi ajung să fac 15 minute până la staţie, când altădată mă descurcam în 7. Şi colac peste pupăză, îmi mai iau şi bulgări în cap de la copiii tembeli care cred că e amuzant să ţinteşti după ochi şi guri.

 

Aşa că serios, îmi place iarna – prima zăpadă, prima zi cu temperaturi mai scăzute, primii bulgări. Însă când trebuie să străbat nămeţii, riscând să mă împrăştii la fiecare pas, cu vântul care îmi biciuie faţa şi-mi îngheaţă ochii, în timp ce eu încerc să întrezăresc ceva din alee în ciuda fulgilor care se încăpăţânează să parcheze între genele mele, deja încep să mă gândesc cum aş putea polua mai mult, doar-doar va veni mai repede încălzirea aia globală…

Comentarii Facebook

comments

6 Comments on Iubesc iarna

  1. Calin
    February 16, 2012 at 12:16 am (6 years ago)

    Si pana la urma, ce vot primeste de la tine iarna asta: pro sau contra?

    Reply
    • Deme
      February 16, 2012 at 9:39 am (6 years ago)

      E un fel de “admission on condtion” (sistem ce funcţionează la universităţile din străinătate, care îşi dau acceptul şi te pun pe lista de admişi, dar te validează numai dacă îndeplineşti nişte condiţii înainte de un anumit termen). Îmi place iarna, cu condiţia să nu ningă decât vreo zi-două, să fie frig vreo trei şi să se pună zăpada numai cât să fac şi eu câţiva bulgări. Dup-aia poate să plece 😀

      Reply
  2. Alex
    February 18, 2012 at 12:47 pm (6 years ago)

    Si acum 4 ani aveai probleme cu circulatia periferica ?

    Reply
    • Deme
      February 18, 2012 at 3:11 pm (6 years ago)

      Tot timpul. Din fericire, după cum bine știi, sunt unii oameni care se îndură și-mi împrumută de la ei niște căldură 🙂

      Reply
  3. Calin
    February 19, 2012 at 8:43 pm (6 years ago)

    Se pare ca iarna a vazut comentu’ tau si ti-a facut pe plac. Din ce am vazut afara s-a cam topit zapada ……. Intrun final s-a conformat 😛

    Reply
  4. Mopo
    February 29, 2012 at 6:08 pm (6 years ago)

    mie imi place iarna, cand o privesc din casa, cu un ceai cald in mana, cu sosete groase si cocotata pe calorifer 😀

    Reply

Leave a Reply