Cameleoni emoționali

Se spune că viața este, dincolo de toate, o chestie de echilibru. Echilibru între timp liber și muncă, între viață socială și singurătate, între sentimente și rațiune, între bine și rău. Extremele sunt adesea tentante și condimentate cu un strop de adrenalină, însă pe termen lung te epuizează fie fizic, fie psihic, fie amândouă. Cu timpul, pentru a menține pe linia de plutire indiferent de vremea de afară, mi-am dezvoltat inconștient o caracteristică ce mă ajut să-mi păstrez echilibrul psihic: am devenit un mic cameleon emoțional.

Marcată puțin de experiențele colegelor mele de bancă din liceu, care plângeau și suspinau după câte vreun amețit care fie le cam ignora, fie le cam…înșela, mă hotărâsem la un moment dat că eu nu am voie să mă îndrăgostesc, pentru că nu vreau să ajung vreodată într-o situație atât de penibilă. Mda, știu, o decizie foarte radicală și puerilă, dar eram la vârsta aia când zicalele gen “No one deserves your tears, and the one who deserves them will never makes you cry”  aveau mare priză, că doar eram niște adolescente prostuțe, care luau de bun tot ce suna cât de cât coerent.

În timp, ajunsesem atât de bună la chestia asta cu non-îndrăgostitul, încât era frustrant. Și de-atunci am început să mă adaptez, adică să ofer exact atât că primesc. Pe principiul: dacă mă cauți bine, dacă nu, iară bine. Dacă îmi trimiți zeci de sms-uri, o să îți cam răspund, chit că m-am lăsat de obiceiul ăsta prin liceu. Dacă mă iubești, eu… probabil că o să îți vorbesc despre minunata zi de primăvară – dar nu asta e ideea. Dacă taci, apăi fii sigur că nu o să mă agit să vorbesc eu. Dacă n-ai chef de mine, nu-mi fac timp pentru tine. Iar dacă pleci, nu voi fi eu cea care să te cheme (sau primească) înapoi.

Pe scurt, am învățat să nu-mi fac niciun fel de așteptări legate de nimeni și să nu pretind nimic. Știu că suna al naibii de mediocru (sau poate lipsit de personalitate), dar face lucrurile muuult mai simple pentru toată lumea. Nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni, după cum zicea Coelho într-o interesantă carte cu coperte albe. Am înțeles că omul de lângă mine, indiferent că stă acolo de o zi sau de trei ani, nu e al meu și nu va fi niciodată, prin urmare e liber să se comporte cum vrea. Și decât să lupt împotriva  curentului, mai bine fac plajă tolănită pe fundul bărcii și nu-mi mai consum energia pentru fiecare cotitură care nu era trecută pe hartă.

Comentarii Facebook

comments

2 Comments on Cameleoni emoționali

  1. |e
    April 10, 2012 at 7:19 pm (6 years ago)

    “Nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni.”

    Acest citat, cu care sunt perfect de acord, îmi aduce aminte de un nume de album de la My Dying Bride – Songs of Darkness, *Words of Light*.

    Reply
  2. Roana
    April 10, 2012 at 7:44 pm (6 years ago)

    Mi se pare o atitudine foarte sanatoasa 😀 Bravo ca poti!

    Reply

Leave a Reply