Ultimele impresii de la FEST-FDR

La început de FEST-FDR, publicam un articol în care vă povesteam despre primele 3 piese văzute, urmând să revin cu impresii despre celelalte spectacole pe care le voi vedea. Ei bine, festivalul s-a încheiat duminica trecută, iar eu am fost pe drumuri toată săptămâna, prin urmare permiteţi să raportez cu niţică întârziere.

La Zero Decibeli am mers direct la birou, împreună cu una din şefe, iar în scurt timp rămas singură, pentru că ea s-a plictisit şi a părăsit sala. Piesa pusă în scenă de Teatrul Mic Bucureşti încearcă să ne arate ce înseamnă să fii surdo-mut în Bucureştiul zilelor noastre, cum te tratează ceilalţi şi cum te descurci în diferite momente ale vieţii – un examen la facultate, un jaf, găsirea unui loc de muncă. Chiar dacă am apreciat ideea de la baza piesei şi mesajul pe care ei au vrut să îl transmită, cred că acestea puteau fi exprimate altfel şi transpuse într-o poveste mai bine închegată. Cred că mi-ar fi plăcut mai mult dacă era o chestie unitară şi nu 6 fragmente de viaţă – era puţin frustrant că povestea se schimba taman când începeam să înţeleg şi eu despre ce e vorba. Oricum , apreciez efortul lor şi aş fi curioasă să văd şi un alt spectacol pregătit de ei.

Teatrul Odeon, cu a sa Natură moartă cu nepot obeza venit ca o excelentă ieşire din atmosfera serioasă a piesei de mai sus – nici nu mă aşteptam la altceva, dat fiind că în rolul principal era simpaticul Pavel Bartoş, susţinut pe scenă de nume mari ale teatrului românesc, precum Dorina Lazăr, Rodica Mandache şi Oana Ştefănescu. Povestea este amuzantă, deşi vorbeşte despre un lucru serios. Pompiliu (alintat Pompiţă) este acum un bărbat în toată firea, care însă suferă de pe urma cocoloşirii excesive de către cele trei mătuşi ale sale, fiind acum rupt de realitate şi de orice manifestare a bărbăţiei. Disperate, mătuşile îi angajează o prostituată care îl face într-un final să se îndrăgostească, fiind, poate, prima fiinţă care vede în el o frântură de bărbat şi nu doar un copil bătrân şi supraponderal.

Am apreciat faptul că organizatorii festivalului au aranjat un moment de discuţii la finalul piesei, când actorii au luat loc pe scaune şi au povestit despre ceea ce înseamnă pentru ei această piesă, despre cum s-au sudat ca o familie şi despre costumul lui Pavel (care cântăreşte 17 kg şi este primit din partea Teatrului Csiky Gergely Timişoara). Frumos.

Un spectacol care mi-a ajuns aproape de suflet a fost Fata din curcubeu, adus de Teatrul Naţional Bucureşti şi jucat de Tania Popa. O combinaţie de monolog şi cântece în rusă, acest one woman show prezintă povestea unei femei uşoare care este atât de săracă şi amărâtă, încât este nevoită să-şi ducă clienţii la cinema – Cinema Curcubeu, penultimul rând. Ca orice om, are vise şi speranţe, un animăluţ “de casă” – o pisicuţă pe care o creşte în colţul ei de stradă, dar şi nostalgii şi amintiri care o cuprind din când în când. E o poveste tristă, a unui om care ştie bine că viaţa sa nu mai poate fi schimbată, însă decide să o înfrunte zilnic cu un soi de zâmbet senin născut din încăpăţânarea de a visa.

Personal, m-a impresionat enorm jocul Taniei Popa. Nu am văzut-o până acum pe scenă, dar a reuşit să fie una cu personajul, să transmită nişte emoţii foarte puternice şi să răscolească fiinţa cu cântecul ei – pe care l-am simţit pe alocuri sfâşietor, deşi era într-o limbă complet necunoscută mie.  Eu am avut dintotdeauna o atracţie către poveştile triste şi cazurile fără speranţă (chiar postasem mai demult o poezie despre o altă practicantă a celei mai vechi meserii), iar piesa asta a fost exact pe placul meu. Şi recunosc public că-n vreo două locuri mi-au dat câteva lacrimi (pe care le-am retras rapid, înainte să o apuce la vale pe obraz).

Cât despre Othello şi preaiubita lui Desdemona… nu ştiu ce să zic. Mie nu mi-a plăcut şi au fost o groază de lucruri care mi s-au părut fără sens. Povestea, pe lângă că nu semăna deloc cu ce a scris Shakespeare (I’m pretty sure că în scenariul original nu existau 3 Iago, păcănele şi ţigări), mai era şi în maghiară – supratitrată, ce-i drept, dar asta m-a cam încurcat, pentru că am doar o pereche de ochi, deci nu puteam să văd actorii şi să înţeleg ce spun în acelaşi timp. Pentru mine a fost waste of time.

Ultima de pe lista mea e A+Lucruri pe care nu ți le-am spus niciodată, jucată în aer liber de Teatrul Senza Tempo din Spania. Nici din asta nu am rămas cu cine ştie ce, pentru că eram bruiată de cunoscuţii pe care îi zăream prin public sau de golanii care se plângeau că nu înţeleg spaniolă şi făceau mişto de actori. Nefiind nici aici vorba de o poveste foarte bine închegată, pe mine m-a cam pierdut, iar singura chestie care mi-a atras cu adevărat atenţia a fost poezia la care vă trimiteam cu două paragrafe mai sus, recitată, de această dată, în română-spaniolă.

Cam asta a fost cu Festivalul Dramaturgiei Româneşti – un maraton cultural la care mă bucur că am reuşit să ajung măcar la câteva piese şi să văd spectacole noi, jucate de alte teatre din ţară, la care nu am acces în mod obişnuit. Felicitări organizatorilor, de-abia aştept ediţia următoare 🙂

Sursa foto: albumele Teatrului Naţional Timişoara – Zero decibeli, Natură moartă cu nepot obez, Fata din curcubeu, Othello şi preaiubita lui Desdemona, A+Lucruri pe care nu ţi le-am spus niciodată.

Comentarii Facebook

comments

1Pingbacks & Trackbacks on Ultimele impresii de la FEST-FDR

  1. Experimente de vară de la Grolsch - Livin' la vida Deme
    July 6, 2012 at 8:26 pm (6 years ago)

    […] festivalului FEST-FDR am reuşit să găsesc timp (şi bilete, pe unde a fost cazul) la opt dintre piesele trecute în program. Iar când am auzit despre Teatrul Mobil din autobuzul Grolsch, evident că mi […]

    Reply

Leave a Reply