Rutine matinale

E 7.20. Alarma începe să sune – suficient de tare cât să mă anunţe că e cam timpul să mă trezesc, dar suficient de încet ca să nu-mi tulbure prea tare visele. O opresc şi mă întorc pe tărâmuri fantastice, în care povestea curge în ritmul ei, fără să ţină cont de faptul că eu mai am la dispoziţie doar 20 minute. 

7.40. Chiar trebuie să mă ridic. Visul încă se ţine strâns de pleoapele grele, aşa că mă împleticesc trei paşi până la chiuvetă, să-l gonesc cu câţiva stropi care ar trebui să fie reci, dar sunt de-a dreptul călduţi. Dispar din cameră câteva minute, iar când mă întorc mi se pare că am ajuns în seră – umezeală, căldură, miros dubios – aşa că mă reped spre geam, minunându-mă că n-am murit în somn de la lipsa de oxigen.

Apăs butonul de 13 ori până ce Busu începe să-mi spună cum va fi vremea astăzi. Cald, foarte cald, prea cald. Până se înmoaie musli-ul  în lapte, fac patul şi mă lupt cu vocea care ţipă “n-am cu ce să mă îmbrac!”  în timp ce cotrobăi printre grămezile (dez)ordonate de pantaloni, fuste, rochii, tricouri, cămăşi şi eşarfe. În fiecare zi e la fel, chiar dacă ieri aveam o fustă vaporoasă şi top fără mâneci, azi am ales o pereche de blugi, o cămaşă în carouri şi-o pălărie sub care să-mi ascund buclele deşirate de ieri, iar mâine probabil voi înşfăca în grabă o rochie oarecare.

Îmi mănânc cerealele cât timp Neti Sandu îmi spune cum le va merge astăzi scorpiuţelor. Întind fondul de ten pe fundal de ştiri şi ghicitori spuse de Busu, iar până termin cu machiajul ochilor, Oana Cuzino îmi spune să iubesc sănătatea, că-i mai bună decât toate (cred că deja detestă fraza asta). Părul se aranjează în fiecare zi privind la cele mai şmechere gadgeturi, cu un Buhnici care n-are cum să nu-ţi însenineze dimineaţa (şi să ţi-o înnoreze, când mai dă câte-un preţ informativ). Dacă apucă să-şi încheie emisiunea, înseamnă că fie a fost mai rapid azi, fie sunt în întârziere (cel mai probabil).

Run, Forest, run! îmi spun în gând în timp ce mă deplasez cu viteza melcului + viteza broaştei / 2 (cunoscută şi ca “viteza melcului turbat”), pentru că oricum văd tramvaiul alunecând agale şi ştiu că trebuie să mai aştept 10 minute până vine următorul. Deci nu-i grabă.  Ca de obicei, ajung în faţa clădirii la ora 9.03 fix. Every single day.

Cafeaua, magia (lipsită de zahăr şi lapte, mai nou) care-mi parfumează gura şi aşterne pe buze un zâmbet inconfundabil, mă aşteaptă cuminte, în pastiluţa ei ermetică. Doar ascunsă printre aburii ei pot să-mi fac curaj să deschid mailurile, să îmi arunc ochii pe planner şi lista de taskuri şi să demarez cu oarecare drag şi spor… o nouă zi de muncă.

 

Comentarii Facebook

comments

Leave a Reply