Am rămas singură

Din nou. Prinsă între ore de muncă, evenimente, cursuri, seminarii cu prezenţă minimă, examene şi niscai stres cu licenţa, pe planeta asta sucită pe care timpul trece tot mai repede a venit iar vara. Adică perioada aia a anului când studenţii nedormiţi, care în ultima lună au trăit pe baza unei diete cu cola şi energizante, se întorc în braţele primitoare ale mamelor care-i aşteaptă cu mâncărurile preferate şi cocoloşeli părinteşti. Mă rog, cel puţin unii dintre ei.

E a treia vară din studenţie şi e a treia pe care mi-o petrec în Timişoara. La o zi după încheierea primei sesiuni la 35 de grade, m-am angajat la mall, ca să fac ceva util cu timpul meu liber şi pentru a avea un pretext cât se poate de bun ca să nu mă întorc acasă. Anul trecut am schimbat jobul, dar am rămas tot aici, martoră la exod.

Mi-am condus la gară colega de cameră şi am avut un mic şoc la întoarcerea acasă, când am dat cu ochii de salteaua goală şi de tot spaţiul care se făcuse după scoaterea tuturor genţilor ticsite. Mi-am luat pe rând adio de la oamenii cu care petrecusem o groază de timp în semestrul 2 – plimbări, chefuri, limonade, poveşti. Am petrecut cu Alex şi Dani ultimele ore de dinaintea urcării în autocarul ce-i ducea acasă. Am trăit pe aeroport o scenă ruptă, parcă, din filmele alea plângăcioase. Am văzut cum căminul, terasele din complex,  holurile facultăţii şi cluburile se golesc, cozile de la fast food se topesc, magazinele de la colţ se închid şi muzica dată la maxim se estompează odată cu zgomotul trollerelor ce obişnuiau să spargă liniştea la ora 6 dimineaţa.

M-am mutat departe de toţi şi de toate pe timpul verii, apoi m-am întors. În acelaşi cămin populat de oameni veseli şi mulţi cunoscuţi, în acelaşi complex vibrând de muzica venită de la 4 terase simultan.  Iar ieri am avut un nou şoc, în clipa în care m-am întors acasă de la birou şi am găsit o saltea prăfuită în carouri în locul patului roz pe care îl lăsasem de dimineaţă, un dulap şi un raft complet goale, o etajeră pe care mai erau doar cosmeticele mele şi un televizor pe care mai trona doar o pălărie în loc de două. Colega mea se decazase de dimineaţă, şi chiar dacă am văzut că începe să-şi adune lucrurile încă de vineri şi-mi spusese că pleacă acasă, nu am realizat că a mai trecut un an din viaţa mea decât în clipa în care am văzut locul gol.

Mi-am prelungit şederea în C13 atât cât s-a putut, adică până pe 15 iulie, când termin oficial cu licenţa şi căminul se închide. Stau şi mă gândesc că astea sunt ultimele mele zile de trăit studenţia în cea mai frumoasă formă: viaţa de cămin. Sunt o groază de lucruri care mi-au plăcut aici şi multe chestii de care o să îmi fie teribil de dor. Dacă m-aş apuca să le înşir aici, ar rezulta un articol kilometric, aşa că promit să revin asupra subiectului într-un articol următor, de care mă voi ocupa  mâine sau poimâine. Cert e că, pentru moment, sunt singură într-un cămin care se goleşte pe zi ce trece. Şi e trist că mi-au mai rămas doar 12 zile până când mă voi muta de aici definitiv şi voi pune capăt unui capitol semnificativ din viaţa mea de până acum.

Comentarii Facebook

comments

6 Comments on Am rămas singură

  1. Gabi Udrescu
    July 3, 2012 at 9:50 am (5 years ago)

    Time for the next big thing?

    Reply
    • Deme
      July 3, 2012 at 10:08 am (5 years ago)

      I guess 🙂

      Reply
  2. CristinaTM
    July 3, 2012 at 9:54 am (5 years ago)

    Păi la master unde o să locuiești? Te muți în chirie? Că soră-mea, la fel de nostalgică, și-a prelungit șederea în cămin cu 2 ani în timpul masterului.

    Reply
    • Deme
      July 3, 2012 at 10:07 am (5 years ago)

      Cu masterul e altă poveste, în alt an şi alt oraş 🙂

      Reply
  3. marcos
    July 3, 2012 at 10:11 pm (5 years ago)

    e trist cand ramai singur… dar lasa ca se intorc ei iar 😛

    Reply
    • Deme
      July 4, 2012 at 8:34 am (5 years ago)

      Ei se întorc, dar eu nu voi mai locui niciodată acolo…

      Reply

Leave a Reply