Câteva vorbe despre Spania

Ştiu că pun sare pe rana celor care încă nu au apucat să plece în concediu, însă trebuie să mă înţelegeţi şi pe mine: am scos capul în lume, am văzut nişte chestii şi nu mă pot abţine să nu le împărtăşesc. Şi da, sunt conştientă că Spania nu e tocmai Marte, Jupiter sau vreo altă planetă îndepărtată şi neexplorată, deci poate că mulţi dintre voi v-aţi întâlnit deja cu chestiile pe care vreau să vi le povestesc, dar deh… treceţi şi voi cu vederea 🙂

Trecând peste partea de scuze deghizate, trebuie să vă spun că prima intenţie era să tratez toată treaba într-un articol şi să închei povestea. Fiindu-mi teamă, însă, că o să iasă un fel de roman, m-am decis să împart experienţa pe capitole, ca să o pot structura mai bine şi ca să nu vă obosesc prea tare 🙂 Aşa că astăzi vă vorbesc despre Spania ca ţară, notând câteva observaţii generale:

1. Chiar dacă am citit la ştiri că şomajul pe la ei atinge cote destul de alarmante, nu mi s-a părut că spaniolii ar fi prea stresaţi de criză. Există 3 variante: fie am văzut prea puţini barcelonezi şi toţi oamenii din jur erau turişti, fie nu cunosc eu semnalmentele unor oameni speriaţi de criză, fie spaniolii chiar nu se agită cât timp îşi iau mia de euro ca ajutor lunar de la stat.

2. Îmi place tare mult firma de transport Alsa. Au o groază de autocare spre toate destinaţiile posibile şi imposibile, au preţuri destul de rezonabile pentru ţara în care operează (51 de euro un drum dus-întors Barcelona-Valencia), iar condiţiile de pe autocar sunt excepţionale. Curăţenie, acces la vreo 7 posturi de radio pe care poţi să le alternezi după bunul plac, cuplând căştile în scaunul pasagerului din faţa ta, sticle de apă gratuit, aer condiţionat fix cât trebuie, monitoare pe care rulează filme şi, ocazional, poziţionarea pe hartă in real time… civilizat, frumos, îşi merită banii. Iar orarul se respectă cu stricteţe.

3. Oamenii sunt destul de miraţi să vadă două românce aflate în concediu prin părţile alea. Toată lumea ne întreba dacă suntem studente sau dacă muncim acolo, şi toţi afişau o mutră surprinsă când le spuneam că suntem doar în vacanţă – cu excepţia unui grupuleţ de românaşi, care ne-au privit cu ciudă şi ne-au întrebat dacă avem firme prin România şi cât câştigăm pe lună, de ne permitem să călătorim. Aş fi vrut să le torn vreo poveste despre un iubit de 70 de ani şi putred de bogat, dar le-am dat pace şi mi-am văzut de drum.

4. Surprinzător sau nu, am remarcat foarte puţini români. Doi erau într-un metrou barcelonez la cerşit, încă 3 erau grupuleţul invidios de mai sus, încă vreo 2 sau 3 în trenul care ne ducea spre aeroport. În rest, dubios de multă linişte.

5. Nu încetez să mă minunez de agricultura spaniolă şi de cum produc şi exportă ăştia atâtea fructe, când au un pământ atât de sărac şi pietros. Ştiu că toate fermele alea aliniate la dungă pe care le-am zărit pe drumul spre Valencia erau întreţinute de români şi udate din greu de arătau atât de bine, dar tot nu m-am putut abţine să nu admir perseverenţa spaniolilor de a face agricultură şi să mă gândesc cu oarecare tristeţe la pământurile noastre care stau abandonate, deşi au un sol perfect, numai bun de cultivat.

6. Occidentalii sunt mult mai relaxaţi decât noi. Ies în oraş, se plimbă, fac cumpărături, povestesc de te ia durerea de cap, merg la plajă şi au o grămadă de fiestas. Spre deosebire de români, care se agită şi se încruntă tot la doi paşi, mi se pare că scopul suprem al spaniolilor este să-şi trăiască viaţa cât mai frumos şi să-şi păstreze mereu calmul şi zâmbetul pe buze. Fără claxoane, fără înjurături – aşa trafic cuminte n-am mai văzut nici nu mai ştiu de când.

Cam astea ar fi principalele chestii pe care le-am remarcat la ei, urmând ca în zilele ce urmează să revin cu câte un articol despre fiecare din cele două oraşe care m-au primit cu drag. Stay tuned! 🙂

L.E. Am publicat între timp şi articolele: Barcelona & Valencia. Enjoy!

Comentarii Facebook

comments

Leave a Reply