Eşti sigur că vrei o pisică? (2)

Continuăm articolul de unde l-am lăsat, pentru că motive încă mai am destule în tolbă. După neconcordanţa dintre reclamă şi produs, după gheruţe şi porecle şi atacuri malefice şi tabieturi făcute bucăţele, haideţi să vedem ce chestii ascunse mai vin la pachet cu adoptarea unei pisicuţe.

6. Pentru că te fac să crezi că trăieşti în mizerie.

Oricât ai face curat, ori de câte ori ai mătura, aspira, spăla pe jos, tot timpul va exista o gâlmă de praf extraterestră care aterizează fix în mijlocul parchetului, la nici 5 minute după ce ţi-ai şters sudoarea de pe frunte şi ai pus mopul la loc. Serios, de unde naiba există atâta praf într-o casă? Am şi eu câteva dulapuri, scoţi o săptămână, scoţi două… dar de unde tot iese?? E un mister.

7. Pentru că redecorează. Mult. 

Şi cel mai important, te obligă să redecorezi şi tu. De 2 luni, Yucca mea cea frumoasă şi-a mutat reşedinţa pe dulap, singurul punct încă necucerit de marele explorator (mda, frigiderul nostru de doi metri e demult bifat pe listă), iar orhideea am mutat-o în apartamentul mândrului, că pe dulap nu avea destulă lumină. Florile în ghiveci primite de ziua mea mă întâmpină în fiecare dimineaţă la birou, pentru că acasă s-ar face ferfeniţă în câteva ore. Toată droaia de obiecte fragile a fost mutată pe rafturile cele mai de sus – cred că vă imaginaţi cum arată.

Canapelele, fotoliile, cuverturile, scaunele sunt de-acum o idee mai fluffy. Măsuţa mea cosmetizată şi îmbrăcată în hârtie colorată stă de-acum ruşinată, dezgolită pe jumătate; e urâtă, dar nu mă chinui să o împachetez din nou, pentru că oricum nu va rezista mai mult de 1 săptămână. Covorul pufos a chelit considerabil, iar sora mea adună zilnic firele scoase din el. Papucii de la intrare niciodată nu rămân unde i-am lăsat, mai ales dacă au şireturi, iubirea vieţii Freyei. Foile uitate pe birou prind aripi şi se împrăştie miraculos prin toată casa cât sunt eu la lucru, iar dacă am noroc, le găsesc şi cu câte-un colţ ros cu patos de nesătula cu ochi mari. Şi uite-aşa, încet încet, încep să mă întreb cât de nasol ar arăta dacă mi-aş umple tavanul de cuie de care să pot suspenda rafturi, ghivece, poşete, plase…

8. Pentru că sunt energice. 

…De obicei, în momentele cele mai nepotrivite. Dimineaţa, când se bagă în picioarele tale în timp ce tu oricum abia te împleticeşti spre baie, cu ochi de chinez. În timpul mesei. Când stai la birou şi ai o groază de treabă, iar mâţa se caţără ca descreierata pe scaun, te fixează cu o privire de animal posedat, sare ca apucata pe dulapuri, se dă cu perdelele mai ceva ca Tarzan pe lienele din junglă, zgârie tot ce prinde, sfâşie vreo pungă rătăcită pe podea, se înfoaie de zici că stă să crape (la fel ca şi broscuţa din fabulă, care încerca să ajungă mare cât un bou) şi se învârte în jurul tău până te ameţeşte de cap. Seara, înainte de culcare, când ea are chef de făcut ture şi-ţi ţopăie într-una pe faţă, sau se ascunde sub plapumă, te amăgeşte că are chef de somn, după care îţi atacă subit burta sau picioarele. O minunăţie, ce să mai!

9. Pentru că un get-together acasă devine brusc foarte dificil. 

Caz concret, în weekend am invitat  la noi câţiva prieteni, să servim nişte papa bun şi nişte tort, şi vreo 2 zile m-am tot gândit ce să fac cu pisica. Dacă o las în sufragerie, o să guste din absolut tot ce este expus în cameră (dat fiind că încă nu mi-am prins masa de tavan şi orice alt punct mai înalt este deja cucerit). Dacă o închid la mine în cameră, o să miaune până răguşeşte – sau până i se rupe cuiva inima de mila ei. Bucătăria era din start scoasă din ecuaţie.

Până la urmă, am făcut un fel de compromis: a stat când pe hol, când printre noi, când închisă. Nu am avut parte de prea multă gălăgie, fapt de care mă bucur cu surprindere, iar după cum se lingea pe botic, înclin să cred că a servit şi ea o bruschetta 😀 Oricum, am avut noroc de oameni dornici să o ţină ocupată, altfel cu siguranţă că ar fi spart vreo două pahare, ar fi redecorat iar camera şi ar fi aterizat direct în tortul meu, ca o bombă eşuată.

10. Pentru că au nevoie de tine.

Dacă eşti un om ocupat, ţi-aş sugera să te gândeşti de două ori înainte de a adopta un sufleţel. Pe lângă necesităţile lor (mâncare şi apă proaspătă, litieră curată, vaccine), fac apel la energia ta în fiecare zi. Dacă tu te întorci de la muncă sleit şi tot ce vrei e să te trânteşti în pat, pisica e toată plină de vervă şi îţi sare direct în picioare, bucuroasă că te-ai întors. Apoi ajungi în cameră şi dai de pungi împrăştiate, bucăţele de mâncare sau de nisip purtate în joacă până la uşă, hârtii ronţăite, scaune deplasate… şi-ţi dai seama că patul ăla se îndepărtează tot mai mult cu fiecare secundă, că doar nu poţi să le laşi aşa.

Deci da, pisicile au nevoie de tine. Să le hrăneşti, să strângi după ele, să le mângâi, să te joci, să le răsfeţi, să le vorbeşti, să le iubeşti – în esenţă, cam ceea ce îşi dorea şi Garfield:  Love me, feed me, never leave me.

Concluzii

Sunt deja la a doua pisică ţinută în apartament. Trebuie să recunosc, uitasem de ce pe cealaltă am dus-o la bunica de la ţară după trei luni. Ei bine, mi-am amintit între timp, staţi liniştiţi.

Însă, deşi mă enervez adesea şi ţip la Freya să se dea jos de pe masă când mănânc, sau o dau jos din pat dimineaţa, când se agită inutil când mi-e mie somnul mai dulce, sau mă exasperează când se apucă de mutat mobila sau mă întâmpină cu vreun cadou mirositor drept în mijlocul parchetului… mi-e dragă. Şi pentru simplul fapt că pot să adorm cu ea în braţe, că o aud torcând dacă mă trezesc înte două vise, că se bucură să mă vadă acasă şi mă pupăceşte de parcă am lipsit 2 secole, că am cu cine “povesti” tot timpul şi de care să râd cu tot sufletul în fiecare zi… eu zic că merită. Indiferent de preţ.

Comentarii Facebook

comments

1Pingbacks & Trackbacks on Eşti sigur că vrei o pisică? (2)

Leave a Reply