Prea multe tonuri de gri

Atenţie: articolul de mai jos este kilometric şi conţine spoilere. Multe. Dacă eşti femeie şi vrei să citeşti cartea, nu-ţi strica surpriza. Dacă eşti bărbat, poţi intra fără probleme, că oricum nu e o poveste ţintită către publicul masculin.

Curiozitatea, aceeaşi trăsătură care a omorât pisica, m-a împins să citesc trilogia declarată New York Times Bestseller, despre care auzisem de câteva ori discutându-se prin diferite cercuri. Încă de la primele pagini, cartea m-a “prins” destul de tare, aşa încât am dat gata cele 3 volume în mai puţin de două săptămâni, abandonând diverse activităţi casnice non-urgente în favoarea cititului.

Prima parte, Fifty Shades of Grey, îmi aduce aminte destul de mult de Twilight. Se dă una bucată tip frumos, bogat şi “bad guy”, atras de o fată normală, modestă, care e jenată de cadourile scumpe pe care le primeşte; bonus, fata e şi virgină, deşi are 21 de ani (nu 17, cât avea Bella). Tipul e adoptat şi cântă dumnezeieşte la pian. Avem şi eterna problemă – fiecare din cei doi se crede inferior celuilalt.

Salut absenţa vampirilor şi IQ-ul ceva mai ridicat al Anastasiei Steel, care are luciditatea de a-l părăsi pe Christian la finalul cărţii, oripilată de stilul său aberant de a trăi şi a-şi manifesta afecţiunea. Mi-au plăcut schimbul de replici şi jocul din prima parte, când Grey tatona terenul, iar asta mică era toată roşie de ruşine, dar încă avea replicile deştepte la ea. Nici scenele sexuale nu-s rele, şi chiar nu au fost aşa de hardcore şi şocante pe cât se vehiculase. Nota mea: 4/5.

A doua parte, Fifty Shades Darker, e mai plictisitoare. Anastasia iartă pedeapsa primită şi se întoarce la Christian – asta, la nici o săptămână de la incident, deci buna mea părere despre coloana sa vertebrală se cam duce naibii. Măcar plecarea ei a avut un real efect asupra lui Grey, care se mai înmoaie şi e dispus să renunţe la “kinky fuckery”, terorizat că o va pierde. Se transformă rapid (cam prea rapid ca să fie realist) din pervers fără suflet în băiat îndrăgostit, ajungând chiar să o ceară de nevastă. Iar ea acceptă. La doar 5 sau 6 săptămâni de când l-a cunoscut. Seriously??

Mai este şi ceva suspans, însă e destul de slab, în ciuda eforturilor autoarei, aşa că acţiunea e destul de monotonă. Eu i-am dat 2/5 pe Goodreads.

Ultima parte a trilogiei, Fifty Shades Freed, parcă îşi mai revine puţin din amorţeală, însă are prea multe scene de sex; deja nu mai e fascinant, iar de pe la jumătatea cărţii am început să le parcurg în diagonală, plictisită. Te-ai fi gândit că s-au săturat până acum de atât sexat (iar căsătoria cică te mai astâmpără), dar ăştia doi sunt ca iepuraşii în sezonul de iubit şi nu le scapă niciun prilej. De fapt, buba e că ei folosesc sexul ca mijloc de comunicare şi de mediere; altfel, mai mult se ceartă, iar ea îşi calculează mereu cuvintele înainte de a spune ceva, ca nu cumva să-şi supere soţiorul cel overreacting şi overprotective.

Mi se pare tare nasoală reacţia lui la vestea că va fi tată – adică măi, fata aia are 22 de ani proaspeţi, era virgină până acum jumate de an, şi tu te zburleşti la ea, după ce că abia şi-a adunat curajul să-ţi spună de  “Little Blip”? Şi mai şi pleci să te îmbeţi cu pedofila ta preferată, care te-a abuzat toată adolescenţa. Stai jos, nota 4. Ok, dup-aia a dres-o, speriat că Ana va muri în urma întâlnirii cu maniacul ce o răpise pe sora soţiorului, dar totuşi, faza a fost de porc.

Evident, cartea e cu happy-end, ca să poată plânge muierile emoţionate când termină de citit, perpetuând gândirea nesănătoasă că orice cenuşăreasă îşi găseşte prinţul şi că fiecare din noi va găsi la un moment dat un bărbat frumos, deştept şi putred de bogat, care să ne trateze ca pe nişte regine (asta când nu se zburleşte din senin, când nu se oftică pentru că vrem să ne vedem cu prietena din copilărie sau nu are chef de BDSM). Nota mea: 3/5, pentru materialele bonus de la final, care au completat frumos lista dezvăluirilor din acest ultim volum.

Ca să nu mai lungesc vorba, trilogia a fost… okey. Foarte uşor de citit, un fel de basm modern, în care rochiile scumpe şi prinţişorii vin la pachet cu pistoale, răpiri şi maniaci. Sunt câteva cuvinte şi expresii care se repetă într-una: „Fair point well made”, „inner goddess” şi intens utilizatele „smirk”, „shrug” şi „nuzzle” sunt primele care-mi vin acum în minte, dar nu sunt singurele. De fapt, cred că o să fac o listă cu top 10 annoying stuff about Fifty Shades trilogy… dacă vă manifestaţi interesul, o public şi pe blog 🙂

Bottom line is: Din punct de vedere literar, cartea nu e cine ştie ce şi îi lipseşte cu desăvârşire profunzimea. Însă pentru o femeie care se plictiseşte şi n-are chef de prea multe filozofii, e numai bună ca lectură de după-masă. 

Surse foto: goodreads.com

Comentarii Facebook

comments

Leave a Reply