De ce eu nu voi intra niciodată în politică

În jurul meu, văd că tot mai multe cunoştinţe se amestecă în politică. Văd poze cu ei pe la conferinţe, meetinguri de partid, vizite oficiale, dar şi împărţit de şepci şi fluturaşi de campanie, îi văd entuziaşti, cu un simt de importanţă şi cu dorinţa de putere sclipindu-le în ochi. În fond, lucrurile în România funcţionează de multe ori după criterii politice, iar dacă te “lipeşti” de cine trebuie, îţi faci relaţii peste tot şi poţi ajunge departe, într-o funcţie unde nu faci nimic, pe bani publici. Am fost invitată şi eu, mai mult sau mai puţin subtil, să mă înscriu într-un partid, însă nu am acceptat niciodată. De ce?

1. Pentru că, în primul rând, nu aş şti ce să aleg. 

Când studiam istoria în şcoală, am învăţat câte ceva despre orientarea, specificul şi doctrina fiecărui partid. Însă traseismul politic, atât de accentuat în ultimii ani, şi dorinţa de a obţine puterea cu orice preţ a produs în capul meu o maaare confuzie: când PNL se aliază cu PSD, something is wrong. Asta lăsând la o parte faptul că teoria (doctrina) e una şi punerea în practică e alta. În fond, şi comunismul suna bine pe hârtie, în manifestul lui Marx şi Engels… aplicarea a fost partea mai nasoală.

2. Pentru că am un dispreţ profund pentru politicieni. 

Nu am fost niciodată pe aceeaşi lungime de undă cu oamenii “nehotărâţi”, care schimbă barca de fiecare dată când se schimbă vântul. Mi se pare că dovedeşti coloană vertebrală atunci când îţi asumi deciziile şi consecinţele lor, nu să dai bir cu fugiţii şi să pozezi în “refugiat”când lucrurile  încep să meargă prost. Ai început cu un partid, stai lângă el şi lângă oamenii care te-au ajutat.

Caz concret în Alba: Primarul a susţinut un om din partidul său la alegerile parlamentare; cel susţinut a devenit deputat. Când la putere a venit opoziţia, dragul nostru deputat a schimbat tabăra, iar pe panourile pe care nu demult dădea mâna cu primarul într-o poză tipic electorală, au apărut poze cu acelaşi om, cerând schimbarea primarului şi aruncând cu noroi. Ori asta, scuzaţi-mă, dar nu e atitudine de om integru.

3. Pentru că libertatea de expresie mi-ar fi mult limitată. 

Dat fiind punctul de mai sus, cred ar fi extrem de frustrant să mă abţin mereu de la comentarii negative la adresa celorlalţi politicieni, fie ei din propriul partid sau din altul. Iar eu nu-s genul de om care să poată juca teatru non-stop. PR-ul e PR, cât timp e delimitat de viaţa reală. Or, în clipa în care aş adera la vreun partid, ar trebui să mă abţin tot timpul de la critici la adresa membrilor partidului. Chiar dacă X ia o decizie care mie mi se pare incredibil de tâmpită şi cu un impact foarte urât asupra ţării, nu aş mai putea să îl înjur în voie, pentru că e în echipa mea.

Şi apropo de “echipa mea”, nu pot conlucra cu oameni pe care nu îi suport. Creierul meu acceptă ca lideri doar pe cei pe care îi respectă; nu cred că există vreo persoană pe scena politică actuală pe care să o respect cu adevărat în momentul de faţă. Ar fi Johannis, dar am un feeling că se va “strica” şi el cât de curând, fiindu-i impuse anumite atitudini şi decizii nelalocul lor.

4. Pentru că deciziile altora s-ar răsfrânge şi asupra imaginii mele.

Politicienii nu sunt o clasă prea iubită în mândra noastră ţară. Sunt consideraţi hoţi, manipulatori şi luptători pentru puterea şi bogăţia proprie;  de ce aş vrea să mă asociez cu o astfel de gaşcă veselă? Asta fără să mai menţionez că nu avem acelaşi set de valori. Eu, una, nu pot să accept din oficiu chestii care nu mi se cuvin – favoruri şi minuni; mă simt prost dacă mi se oferă şi m-aş simţi şi mai prost dacă aş apela la ele. Pur şi simplu, sunt obişnuită să muncesc şi să îmi câştig singură dreptul la nişte lucruri, nu să le primesc de-a gata.

Plus că se întâmplă des ca persoanele publice să vină cu tot felul de idei (din care multe sunt proaste). Gen asta, sau aprobarea unui număr mai mare de parlamentari (ca să încapă toţi fraţii şi nepoţii), sau câte şi mai câte. Sincer, nu aş vrea să mi se bage pe gât şi mie tot felul de decizii şi declaraţii (care cică sunt ideea mea) sau să-mi iau înjurături pentru simplul fapt că face parte din grupul celor care au emis aberaţia. Nu, mersi.

 What do YOU think about it? Aţi intra în politică au ba (şi dacă da, luminaţi-mă: de ce)?

Comentarii Facebook

comments

3 Comments on De ce eu nu voi intra niciodată în politică

  1. Levis
    May 31, 2013 at 3:02 pm (4 years ago)

    Hai sa dau cu subsemnatul aici, ca oricum era o postare mai demult legat de utilitatea campului de comment pe acest blog.

    Eu simt o afinitate pentru politica, dar nu-mi place sa fiu pus sub microscop. Asta e cred ca principalul motiv pentru care nu m-am implicat in aceasta viata, desi as avea un nume sonor pentru. Treaba e ca, daca vrei sa te implici cat de cat in viata publica, daca vrei sa activezi intr-un fel sau altul, nolens volens dai cap in cap cu personaje care purta culori politice. Ma rog, abrevieri de partid. Poti sa te descurci si fara ei/ fara implicarea lor “politica” dar va trebui sa te multumesti cu muuuult mai putin decat ce ti-ai propus. Sau ai ceva buzunare mai adanci, caz in care, felicitari.

    La sfarsitul zilei, da, m-as implica in politica. Nu ca si candidat, nu ca si figurant in tricou cu lozinca impartind fluturase, ci undeva intre. M-as baga ca sa pot realiza propriile idei/proiecte, pentru care, ca si cetatean privat x, nu as primi nici macar sansa sa le prezint.

    Ideea e ca nimeni nu se baga in politica numai din simt de datorie civica, ci din interese personale mai mult sau mai putin onorabile care pot fi servite astfel. Iar daca ma insel, si exista cineva asa de civic…imi fac griji pentru el.

    Reply
    • Deme
      May 31, 2013 at 3:13 pm (4 years ago)

      M-as baga ca sa pot realiza propriile idei/proiecte, pentru care, ca si cetatean privat x, nu as primi nici macar sansa sa le prezint.

      Well, asta e încă o problemă. Sunt de părere că nu poţi face nişte schimbări reale, sau cel puţin nu în forma în care ţi-ai dori. Există nişte interese care vin “de sus” şi care te limitează. Nu poţi să pui în practică lucrurile în care crezi, pentru că vor leza cu siguranţă interesele unui grup de oameni de care nu ai voie să te atingi. Propui scăderea numărului de parlamentari, nu te susţine nimeni. Propui reducerea birocraţiei, dar nu ai voie să faci în mod real nimic – că doar ce te faci cu toţi protejaţii care ocupă funcţii prin instituţiile statului? Nu poţi implementa un sistem eficient, pentru că trebuie să dai oameni afară, iar printre oamenii ăia se numără cumnata lui X, nepotul lui Y, naşul lui Z. Te opui public, cu argumente, anulării referendumului – cazi în dizgraţie şi poţi să uiţi de o viitoare carieră în politică. And so on…

      Reply
  2. Calin
    June 1, 2013 at 10:41 am (4 years ago)

    As mai adauga un punct: compromisurile pe care ar trebui sa le faci in mod constant. Ca sa ajungi sa obtii o functie importanta in politica noastra, e aproape imposibil fara sa “decartezi” ceva sau sa faci niste compromisuri mai mult decat imorale si ilegale; am primit de cateva ori invitaia (“onoarea”) de a intra in politica, la un “nivel” cat de cat avansat si de fiecare data am admirat cu o curiozitate ciudata reactia celor mirati ca nu vreau: “dar cum sa nu vrei? ai si un post la X institutie, chiar bine platit, nu prea trebuie sa faci mai nimic, cum sa nu-ti placa, cum sa nu vrei!?”
    Da, nu m-as baga in politica, cel putin nu in viata asta …. poate peste vreo 50 de ani … 😀

    Reply

Leave a Reply