Un pas înainte

Pe 17 mai 2011, număram cinci zile trecute de la prima ediţie PRbeta (astăzi se încheie cea de-a treia, multe înainte!), la care am participat ca voluntar. Însă conferinţa a însemnat ceva mai mult pentru mine: am reluat legătura cu o anumită persoană, care în scurt timp m-a propus drept colegă de muncă. Şi-aşa am ajuns în PR. 

Au trecut doi ani de-atunci; doi ani încărcaţi de zeci de evenimente, sute de idei, mii de pagini scrise.

Sub aripa unei şefe de excepţie şi alături de o echipă de oameni cu care ţi-e mai mare dragul să lucrezi, am crescut încet-încet, am acumulat o tonă de informaţii şi am învăţat să mă descurc în aproape orice situaţie ce ar putea apărea în munca mea. Am avut mult contact cu jurnaliştii timişoreni (în cazul unora dintre ei, pot chiar să recit din cap adresele de mail) şi am învăţat că şi ei sunt oameni, că sunt de partea noastră şi nu vom avea probleme atâta timp cât primesc toate informaţiile, corecte şi la timp.

Am învăţat să gândesc singură, să am încredere în mine şi în instincte, să caut soluţii pentru orice problemă şi să mă descurc singură, urmând să cer ajutor doar atunci când am epuizat toate variantele. Am învăţat să văd dincolo de pereţii cutiei, să lucrez extra şi să transform două cuvinte spuse pe fugă, într-un comunicat de presă de o pagină.

Am avut de-a face cu clienţi de diferite tipuri – mai delăsători sau mai tipicari, mai maleabili sau mai duri, profesionişti sau amatori; de la fiecare din ei am învăţat câte ceva, ajustându-mă mereu după stilul lor, fără a face însă compromisuri atunci când a venit vorba de calitatea unui material sau a unui eveniment. Am lucrat pe proiecte extrem de diferite ca tematică: energii regenerabile, transfer tehnologic, istorie conceptuală, IT, mediu, agronomie, entertainment, sport, lobby, arte plastice ş.a., care m-au forţat să-mi extind constant cunoştinţele şi să mă documentez suplimentar, pentru a fi mereu stăpână pe situaţie şi pregătită să răspund eventualelor întrebări.

Pe scurt, au fost doi ani foarte importanţi pentru dezvoltarea mea nu doar profesională, ci şi ca om. Dar, cum viaţa este o succesiune de etape mai mici sau mai mari, a venit timpul să mulţumesc pentru tot ceea ce am realizat până acum şi să mai fac un pas înainte. Pas care nu e legat de PR, cum poate vă aşteptaţi, ci într-o direcţie uşor diferită; totuşi, nu e o întoarcere la 180 grade, deci am încredere că va fi bine.

Aşa că ziua de astăzi mă găseşte înotând între două bărci. Chiar dacă încă mai am de muncă pentru fostul job (I’m a workaholic, what can I say), iar ultimele zile au fost trăite şi muncite foarte intens,  faptul că am fost să semnez contractul cu viitorul angajator mi-a adus aminte că totuşi, nu am visat toate interviurile alea de acum o lună şi viaţa mea chiar e pe cale să se schimbe din nou. Şi cum sunt o norocoasă de felul meu, am toată încrederea că nu poate fi decât de bine 🙂

Comentarii Facebook

comments

1Pingbacks & Trackbacks on Un pas înainte

  1. Buretele visător - Livin' la vida Deme
    May 21, 2013 at 5:15 pm (5 years ago)

    […] Sunt într-un vis. După cum vă mai spuneam, a trecut mai bine de o lună între momentul în care am avut interviul final şi prima zi de […]

    Reply

Leave a Reply