Hai Duminică la plajă sub palmier!

Welcome to Palmișoara City! This is Palmișoara Lifestyle! Cu aceste cuvinte începe descrierea evenimentului propus de comunitatea “Robu taie panglica” pentru ziua de duminică, 9 iunie. Că doar, dacă Mamaia se vrea Ibiza de România, Timişoara de ce nu ar putea fi… Barcelona sau ceva?

Doar că noi nu avem nici mare, nici port, doar o amărâtă de Bega care curge liniştită pe sub podurile de mult expirate, pe care trec tramvaie expirate, ce poartă oamenii dintr-un capăt în altul al oraşului înţesat de clădiri istorice care se transformă încet în ruine. Nici clima nu e tocmai potrivită – pentru nişte palmieri din Africa, -20 de grade iarna e cam mult de îndurat.

Dar… e ok, hai să aruncăm vreo 5000 de euro pe nişte pomi în ghiveci şi să-i trântim în mijlocul oraşului, să arate frumos vreo 3 luni… până se ofliesc. Nu-i ca şi cum ar fi alte chestii care cer bani în oraşul ăsta, gen o gară decentă, şosele fără găuri sau altele de acest gen… palmieri să fie, să ne mai ia ochii de la clădirile de pe care ne pică tencuiala în cap.

Hai la plajă!

 

Aşa că, pentru a sărbători această nouă minune în capitala Banatului, duminică suntem invitaţi să ne reunim sub sloganul “Palmişoara Lifestyle” şi să facem plajă în centrul oraşului:

Luați-vă colac de salvare, ochelari de soare, piscine gonflabile, cremă de soare, costume de baie, pistoale cu apă, faceți poze și distribuiți pe Facebook sub sloganul Palmișoara Lifestyle!

Arată țării că Timișoara-i fruncea la distracție!

Sincer, mie mi se pare o idee foarte mişto. Că deh, românul e obişnuit de copil să facă haz de necaz, să-şi mai îndulcească amarul râzând de lucrurile pe care nu le poate schimba. Şi taman asta am de gând să fac şi eu – şi-aşa am decis că vara asta nu-mi iau concediu, deci numai bine, prind olecuţă de bronz pe marea plajă timişoreană.

Who’s with me? 😀

Comentarii Facebook

comments

2 Comments on Hai Duminică la plajă sub palmier!

  1. Mircea
    June 6, 2013 at 8:47 pm (5 years ago)

    Stii doar ca nu te las la greu :)) 😛

    Reply
    • Deme
      June 6, 2013 at 10:25 pm (5 years ago)

      Hihi, ştiu 😀 Cu ocazia asta, poate mai catch up, că nu te-am văzut de secole 🙂

      Reply

Leave a Reply