Piesa lipsă

Încă de mici, părinţii ne-au încurajat (pe mine şi pe soră-mea) să facem puzzle-uri. Nu ştiu dacă ăsta era modul lor inteligent de a ne ţine ocupate sau doar voiau să ne antreneze mintea, cert este că s-a cam lipit de noi microbul şi îl avem în sânge şi-n zi de azi. Şi chiar dacă gândim mai repede acum şi puzzle-urile de mii de piese se rezolvă mult mai repede decât acum 10 ani, există o frustrare încă nerezolvată: piesa lipsă. 

Iniţial, am zis că-i vorba de neglijenţă. Că scoatem noi piesele din cutie şi le băgăm prin buzunar, sau le scăpăm pe sub pat. Am crescut, am avut mai multă grijă, dar nu am văzut nicio îmbunătăţire: puzzle-ul tot ieşea de fiecare dată incomplet.

Apoi, am zis că e de vină spaţiul de lucru. Vă daţi seama că acum 15 ani, toată lumea avea în casă mobilă multă şi covoare groase, aşa că nu prea puteai să te întinzi pe toată podeaua ca să faci un amărât de puzzle. Că… n-aveai loc. Şi cum să stai pe genunchi toată ziua, în milocul casei? Ce treabă-i asta? Aşa că ne rămânea să asamblăm piesele pe birou, la lumina becului, după ce ne terminam temele pentru acasă. Iar când imaginea finală era ştirbită, ne spuneam că piesele magice au căzut, cu siguranţă, de pe marginea biroului şi zac pe undeva, fie prin ţepii covorului întunecat, fie prin sacul de la aspirator.

Lumea s-a modernizat, noi am crescut şi ne-am mutat în chirie în apartamente parchetate, mobilate mai light, cu camere mai largi şi aflate în întregime la dispoziţia noastră. Ne-am delimitat jumătate de podea şi am început să lucrăm pe jos, cu pernele sub genunchii care oricum se învineţeau. Dar afurisita de piesă tot reuşea să evadeze.

Educa – Tunel de cervezaz – 1499 piese

Resemnate, ne-am spus că se pierde pe drum. Ştiţi, când eram mici, nu toate cutiile aveau în interior pungi sigilate, aşa că piesele dansau înăuntru (şi la un moment dat mai scăpa câte una, după cum îmi explicam eu). Apoi sor-mea şi-a cumpărat mai multe puzzle-uri “moderne”, ambalate corespunzător, şi s-a pus pe rezolvat. Când le-a terminat, le-am luat şi eu… doar ca să descopăr piese lipsă. Nu-i nimic, mi-am zis, cu siguranţă s-au pierdut când l-a strâns ea de pe jos.

Dar acum vreo două săptămâni, mi-am cumpărat un puzzle nou-nouţ, sigilat şi pe exterior, şi în interior. Punga de piese era perfect întreagă, şi am deschis-o cu emoţia copilului care va face pentru prima oară un puzzle complet, din muchie în muchie.

Am sortat cu grijă piesele şi le-am pus în punguţe, tăviţe şi cutii (cum fac de obicei). Am verificat şi răsverificat să nu fi rămas vreuna rătăcită, departe de “turmă”. Am desfăcut fiecare punguţă în perimetrul “sigur” alocat puzzle-ului, şi am strâns toate piesele încă irelevante de fiecare dată când treceam la o nouă punguţă. Am asamblat cu atenţie, am avut grijă să nu mi se lipească de picior şi să le port prin toată casa, şi am sperat până în ultimul moment că voi avea imaginea desăvârşită. Asta, deşi de pe la jumătatea puzzle-ului, am căutat în disperare o anumită piesă, foarte distinctă şi cu siguranţă uşor de recunoscut, însă fără o găsesc; am sperat doar să nu fi văzut bine şi ea să se afle, totuşi, în grămadă.

DToys – Casa Battlo – 999 piese

Ei bine, piesă după piesă, puzzle-ul e gata. Iar piesa în cauză nu a apărut. Am mutat fotoliile, patul, covoraşul… nimic. Parcă s-a evaporat. ŞI-atunci mi-am pus întrebarea: oare dacă ea nu a fost niciodată acolo? Dacă producătorii se joacă cu nervii noştri şi, o dată la 10 cutii, scot câte-o piesă şi râd în sinea lor de nebunii care o vor căuta până o iau razna? Eu cred că e o conspiraţie! :))

Comentarii Facebook

comments

4 Comments on Piesa lipsă

  1. Me
    June 22, 2013 at 9:30 pm (4 years ago)

    Sau poate ca vor sa ne sugereze ca nimic pe lumea asta nu e total, complet, perfect, fara cusur…fie ca vorbim de obiecte, fie ca vorbim de oameni 🙂 Dar asta nu inseamna ca nu putem aprecia obiectul sau omul chiar si fara “piesa lipsa”.

    Reply
  2. Deme
    June 23, 2013 at 10:19 pm (4 years ago)

    De acord. Asta e tocmai una dintre ideile despre care voi vorbi într-un articol viitor, tot legat de puzzle-uri 🙂 Mai am câteva lucruri de spus şi analogii de făcut, dar aş fi lungit inutil acest articol deja lung, aşa că le-am lăsat pentru data viitoare… so stay tuned 🙂

    Reply
  3. Mihai
    January 19, 2016 at 12:51 am (2 years ago)

    Tot la un puzzle DToys am pățit-o si eu. PIESA LIPSA! Sunt dezamagit… Nu mai zic că şi calitatea pieselor lasă de dorit… Taieturile nu au tot timpul continuitate, iar piesele nu sunt decat de doua feluri (forme). Am mai facut puzzle de la noriel, iar calitatea era mult peste. Şi nici nu au lipsit piese. De acum stiu cu siguranță ce sa NU cumpăr!

    Reply
    • Deme
      January 19, 2016 at 1:07 am (2 years ago)

      Mda, DToys nu sunt cele mai calitative. Noriel nu am încercat, de obicei merg pe Clementoni, Ravensburger, Trefl… calitate bună, piese de forme variate. Cel mai recent puzzle rezolvat e făcut de Galison New York (găsit în Cărturești); foarte ușor de făcut, piesele se potrivesc la fix și din nou, formele sunt variate deci e mai mult creier la părțile monotone, nu doar lucru manual (gen, hai să vedem care piesă se potrivește la micro-nuanță cu cealaltă, că arată fix la fel) 🙂

      Reply

Leave a Reply