Cea mai intensă zi din viaţa mea

Eu sunt o sedentară. Îmi păstrez silueta printr-un fel de miracol pe care doar un corp de 22 de ani îl poate înfăptui, pentru că nu am ţinut niciodată dietă, mănânc câte-o tabletă întreagă de ciocolată aproape zilnic, mă trezesc ronţăind un chocolate chip cookie sau o pungă de fistic în miez de noapte, nu am gândit niciodată ce gătesc prin prisma numărului de calorii, iar sport nu fac deloc. Patru drumuri casă-job de luni până vineri nu se pun, fac doar zece minute din clipa în care încui uşa şi până mă aşez pe scaunul de la birou. Aşa că nu-i de mirare că un teambuilding alert, plin de activităţi sportive şi încheiat cu un party până dimineaţa m-a cam dat peste cap 😀

După un somn muult prea scurt (aşa-mi trebuie dacă vineri nu m-am răbdat să stau acasă), la ora 9 eram ready to rumble – asta după o cafea şi 2 doze de cola, desigur. Am fost împărţiti pe 12 echipe a câte 9-10 participanţi şi ni s-a explicat instrucţiunile. După 2 minute, deja mă pierduseră: 6 competiţii cu tematică diferită, orar bine pus la punct şi… mult sport, asta era clar.

Echipa mea a început în forţă cu Minute to win it, o probă compusă din 5 runde, fiecare rundă divizată în 4 probe între care trebuia noi să ne împărţim, în funcţie de abilităţile fiecăruia. Cred că eu, una, m-am distrat cel mai tare la proba de tip “shake that ass”, unde aveam o cutie de şerveţele prinsă cu o sfoară în jurul mijlocului, şi trebuie să fac în aşa fel încât să scot cumva, prin deschizătura aia mică, cele 10 mingi de pingpong care se aflau înăuntru. Evident că după un minut de ţopăit în toate poziţiile, deja baba din mine nu mai putea de genunchi 😀 Şi mi-a plăcut proba de ţopăit pe mingi de gimnastică, chit că picioarele mele au intrat în grevă de vreo două ori pe traseu, pentru că efectiv mi se blocaseră muşchii de la atâta sărit.

Shake it ’till you make it!

Următoarea probă a fost una de hard work: Lumberjack, unde aveam la dispoziţie un trunchi de brad de vreo 1 metru jumate, plus câteva lemne (măcar ele erau tăiate la lungime) şi trebuia să construim maşina lui Flinstone. Într-o oră. Şi pentru că avem atâta timp la dispoziţie, să mai facem şi un foc pe care să fierbem un ou (care să fie făcut măcar mediu). Piece of cake! not. Deşi am muncit din greu şi am lucrat pe două fronturi – băieţii tăiau cu un ferăstrău mare, iar noi ne chinuiam cu unul mai mic, să nu pierdem timp – norocul nu prea a fost cu noi. Lemnul era cam umed, deci a fost destul de greu să facem foc cu el, plus că ni s-a crăpat lemnul de la cuie, aşa că maşina noastră a ieşit cam şubredă. Până la urmă, am scos-o la capăt cu oul, dar maşina mai avea nevoie de vreo 2 cuie ca să fie gata. Totuşi, a fost o probă care mi-a plăcut şi la care nu m-am simţit atât de pe lângă subiect.

Dream car

Ca să ne spălăm păcatele şi mirosul de fum, următoarea probă a fost Pool. Vă spun de pe acum, asta a fost pentru mine un chin. Pe cât de frumos părea amenajat totul, în clipa în care ni s-a explicat ce avem de făcut, m-a bătut serios gândul să nu intru în piscină. Dar am zis că totuşi, dincolo de toate astea, se va lăsa cu distracţie şi-mi va părea rău dacă nu mă bag. Şi… m-am băgat. Exceptând faptul că nu am sărit de pe trambulină, cum trebuia (că ştiam că nu am cum să pic prin colacul ăla dacă sar de la 2 metri), şi că am răsturnat în ultimul hal colacii, şi că am făcut topless jumătate de piscină, şi că la jumătatea piscinei eram deja epuizată, şi că m-am răsturnat cu barca gonflabilă, şi că am internalizat 2 kile de apă prin gură, nas, urechi şi ochi, şi că se învârtea planeta cu mine când am ajuns, într-un final, pe uscat… a fost perfect 😀

Parcă-s ruptă din LOST :))

Cum deja ne făcusem încălzirea, ne-am uscat puţin şi am intrat în zona de Military. Cursă cu obstacole, mers pe bârnă, târât pe jos, tras cu puşca (unde am nimerit 7 din 10, so don’t mess with me) şi suflat din vuvuzelă…  a fost o probă destul de simplă, chiar dacă aveam o gleznă legată de cea a colegei, iar în piciorul liber avem labe de scafandru 🙂

Together we can move mountains…

După o binemeritată pauză de prânz, cu greu ne-am urnit să înfăptuim ce mai era pe listă. Din fericire, noi aveam tura de Shopping, unde ne-am întrecut în cărucioare de cumpărături şi am râs cu lacrimi, deci am scăpat lejer.

Punem de-o ciorbă…

Ultima probă din program era Games without frontiers, unde ne-am bătut cu burţi de sumo, am transportat mingi pe aţă şi am mutat şi golit o găleată de apă într-alta folosindu-ne doar de nişte aţă de cânepă. O încheiere plăcută pentru o zi absolut epuizantă… dar stai, mai este o probă surpriză! Din fericire, a implicat doar creativitate şi body painting, deci nu ne-am chiar rupt oasele 🙂

Mingi pe aţă

După întrecerea cu Flinstone cars-urile din dotare (care nu erau funcţionale, deci băieţii le-au luat pe sus şi au alergat cu ele), lumea s-a împărţit în două: unii au rămas în piscină, alţii au mers acasă să se schimbe.

Pe la 9 ne-am reunit pentru cină, urmată de festivitatea de premiere (evident că am ieşit pe ultimul loc, e o tradiţie pentru mine), de un foarte energic concert Phaser şi de party. Care party… nici dacă alegeam eu personal muzica nu mă distram atât de bine. Au fost numai piese de dansat, toate una şi una, fără vreun moment de respiro, aşa că am dansat vreo 4 ore fără oprire. Apoi mi-am tras sufletul şi… am continuat, pentru că am norocul de nişte colegi la fel de nebuni şi plini de viaţă ca şi mine, care se distrează în acelaşi stil şi cu care e o reală plăcere să chefuieşti 🙂

Feel the music

Needless to say, duminca aveam o febră musculară de toată frumuseţea – mă durea fiecare muşchiuleţ din corp, cu excepţia celor de la gambe, care probabil încă mai simt efectele benefice ale alergatului de dimineaţă. Colac peste pupăză, am mai prins şi-un pui de virus care m-a ţinut la pat până marţi, arzând de febră… dar, partea bună e că temperatura ridicată mi-a relaxat muşchii (practic, e ca şi cum aş fi făcut o baie caldă de vreo…40 de ore), aşa că miercuri am fost gata să mă întorc la birou. Întreagă, pe tocuri şi zâmbitoare, la fel ca în orice altă zi 🙂

* Nu pot să vă povestesc despre toate astea fără să-i aduc în discuţie pe cei care au făcut posibil tot ce s-a întâmplat pe ştrandul de la Lemon sâmbătă trecută. Mă simt norocoasă să lucrez pentru o super-companie care ştie să îşi respecte angajaţii şi să-i vadă în primul rând ca oameni, abia apoi ca oameni buni de muncă. Iar activităţile planificate de cei de la Essential Training au fost, ca de obicei, excepţionale; foarte originale, foarte solicitante şi generatoare de foaaaarte multă bună dispoziţie. Mai vrem! 😀

Comentarii Facebook

comments

Leave a Reply