Before and after

Aveam 5 ani când a apărut filmul Before Sunrise. L-am văzut când aveam vreo 10 şi mi-a plăcut mult simplitatea lui – un film despre doi străini care se cunosc accidental, într-un tren care goneşte prin Europa, şi între care se formează o legătură de suflet în timpul unei plimbări spontane, de-o noapte, prin Viena. Da, recunosc, m-a fermecat romantismul ideii de conexiune şi chimie de netăgăduit cu un om necunoscut.

Before Sunrise [1995]

În 2004, la nouă ani de la primul film, apare cel de-al doilea – Before Sunset, o continuare a poveştii, în care cei doi protagonişti se reîntâlnesc. Filmul ţine pasul cu timpul real, aşa încât ambii sunt acum trecuţi de 30 de ani, iar el e deja căsătorit şi tată. Totuşi, legătura atât de puternică formată cu nouă ani în urmă nu s-a destrămat, iar cei doi o reînnoadă cu uşurinţă în timpul unei alte plimbări, de această dată pe timpul zilei, într-o altă capitală europeană: Paris. Filmul se încheie din nou cu un final deschis, care lasă o portiţă spre o continuare fericită subînţeleasă spectatorilor care încă mai cred în puterea atracţiei dintre un bărbat şi o femeie.

Before Sunset [2004]

Azi am revăzut şi partea a treia; Before Midnight – care ni-i prezintă ca fiind un cuplu necăsătorit, însă părinţi ai doi fete gemene şi drăgălaşe. Sunt deja împreună de ceva ani, se află în vacanţă în Grecia, par fericiţi împreună şi ne surprind puţin prin faptul că încă se mai pot bucura împreună de câte-un moment de linişte, în care să dezbată filosofii de viaţă şi să povestească cu sufletul deschis, la fel ca în ziua în care s-au cunoscut. [atenţie, spoilers ahead]

Şi totuşi… acest ultim film este totodată un “after”. Ce se întâmplă dincolo de finalul fericit în care protagoniştii lasă totul pentru a fi împreună? Cum funcţionează un astfel de cuplu, format dintr-o franţuzoaică ce-şi doreşte ca familia ei să rămână în Europa, şi un american al cărui fiu (de care este foarte ataşat) trăieşte în Chicago alături de fosta lui soţie, o mamă nepotrivită? Cum reuşesc ei să armonizeze ambiţiile personale atât de divergente? Ce discuţii se iscă după atâţia ani împreună? Cum se împacă Celine, o femeie modernă, independentă şi orientată spre carieră, cu statutul de concubină şi mamă?

Before Midnight [2013]

E pentru prima dată când îi vedem pe cei doi îndrăgostiţi certându-se. Mi-a rămas în minte scena în care ea părăseşte camera de hotel în care trebuiau să se bucure împreună de o noapte liniştită şi romantică, spunându-i: You know what’s going on here? It’s simple. I don’t think I love you any more. Şi spune asta senină, fără teamă, fără a da înapoi;  e pur şi simplu convinsă că asta (nu mai) simte, că de acolo li se trag problemele.

Şi totuşi el mai încearcă o dată, aducându-i aminte în stilu-i caracteristic cine e bărbatul de care s-a îndrăgostit. Şi-l apreciez pentru asta; e un bărbat care a dat totul, a renunţat la viaţa lui pentru a fi cu ea, şi totuşi e dispus să walk that extra mile, să mai facă un mic pas ca să o îmbuneze, să îi deschidă ochii de femeie dramatică, uşor ilogică, panicată că viaţa îi scapă de sub control. Şi acel pas chiar face diferenţa în cazul lor. [end of spoilers]

Pe scurt, “Before…” este o trilogie care va rămâne, probabil pentru toată viaţa, pe lista filmelor mele favorite. Nu pentru efectele speciale, sau scenele fierbinţi de sex, sau acţiunea alertă, sau orice alte astfel de artificii care garantează succesul la Hollywood, ci prin povestea simplă, dialogurile lungi şi foarte verosimile, claritatea şi naturaleţea personajelor (Ethan Hawke şi Julie Delpy, doi actori care au farmecul lor, chiar dacă nu sunt neapărat rupţi din stele) şi atmosfera plăcută pe care au reuşit să o creeze şi să o menţină în cele trei filme produse în decurs de 20 de ani.

O recomand cu drag oricui nu a văzut-o şi aştept şi părerile voastre, ale celor care deja ştiu despre ce vorbesc 🙂

Foto: 1, 2, 3

Comentarii Facebook

comments

Leave a Reply