Copilul serios

Îl ştim cu toţii; se găseşte câte unul în fiecare generaţie. E acel copil care nu face prostii – nu pentru că îi e frică de pedepse, ci pentru simplul motiv că i s-a explicat raţionamentul din spatele fiecărei aşa-zise interdicţii şi a înţeles de ce nu e bine să facă aşa. E acel copil apreciat de profesori pentru modul său de a gândi, dar lăsat la o parte de colegi, care îl consideră tocilar sau pur şi simplu anost, mereu muuult prea responsabil pentru vârsta lui.

Copilul serios creşte de la an la an, este pus la zid, fiind uneori ţinta miştourilor, altădată ţinta invidiilor, până când învaţă să ignore părerile celor din jur, să nu pună la suflet şi să ţină capul sus, indiferent de câţi chicotesc pe seama sa. Păstrează, însă, o anumită reticenţă când vine vorba de ieşit în faţă, de a se oferi voluntar pentru ceva… vizibil, pentru că a ajuns să îi displacă să se afle în centrul atenţiei; e mult mai comod să ignori atunci când eşti ignorat, decât să întorci spatele atunci când toţi vorbesc despre tine.

Copilul serios nu e mereu pe locul întâi; e şi acesta un mod de a nu ieşi în evidenţă, Învaţă cu gândul la viitor, nu la diploma primită la final de an, de aceea se mulţumeşte să nu strălucească la anumite subiecte pe care le consideră inutile şi mult prea abstracte. Spre finalul studiilor, îşi setează ca drum în viaţă ceva aflat la intersecţia dintre plăcut, realizabil, respectabil şi decent remunerat. Acceptă mici substitute, dar dă mereu 110%, indiferent de poziţia pe care o ocupă, pentru că înţelege că niciun job nu e permanent dacă nu vrei, însă depinde doar de tine ce experienţe alegi să acumulezi şi cum îţi defineşti principiile şi valorile în viaţă.

Copilul serios se transformă încet şi sigur într-un adult serios; este respectat la muncă şi este mereu dornic să crească, să se dezvolte, să se perfecţioneze. Devine acel gen de adult plictisitor în opinia majorităţii, care nu pierde nopţile în cluburi sau vizionând sezoane întregi din vreun serial la modă, care nu consumă alcool decât rareori, care îşi planifică timpul liber folosind liste “to do” – săracul roboţel, până şi în weekend e “în priză” şi se comportă de parcă ar fi la muncă.

De fapt, asta e viaţa lui – muncă la birou, o altfel de muncă acasă. Nu e abonat la petreceri şi mondenităţi, nu-şi dă check-in pe unde merge, e mereu ocupat ba cu una, ba cu alta, are pasiuni care n-au nicio treabă cu ce fac prietenii săi, e fixist când vine vorba de orele de somn, îşi pierde vremea gătind când ar putea la fel de bine să mănânce în oraş. În plus, nu are televizor, citeşte cărţi cu tot felul de idei ciudate şi, sucit cum e, nici măcar nu îşi cheltuie banii pentru plăcerile proprii, ci îi ţine pe toţi sub control – aparent, nu ştie că avem o singură viaţă şi de aceea trebuie să ne distrăm cât mai putem, că nu ştim a cui e ziua de mâine.

Şi totuşi, aşa roboţel şi antisocial cum e el, copilul-adult serios e aproape fericit. Nu are tot ce-şi doreşte, dar consideră că are tot ce-i trebuie ca să poată obţine. Nu are întotdeauna parte de susţinerea celorlalţi, dar se are mereu pe sine. Nu este prea amuzant sau popular, dar nici nu are nevoie să fie; şi-n plus, planeta are suficiente persoane drăguţe şi entertaining, nu duce lipsă. Nu are mulţi prieteni, dar acei câţiva sunt valoroşi şi învaţă ceva de la ei cu fiecare ocazie.

Iar la finalul fiecărei zile, adultul serios e liniştit. Pentru că ştie că, oriunde s-ar afla acum, este pe drumul cel bun. Iar povestea e departe de a se fi sfârşit…

(Foto 1, 2)

Comentarii Facebook

comments

5 Comments on Copilul serios

  1. georgeta
    March 2, 2014 at 3:05 pm (4 years ago)

    Lol, asa tare m-a prins articolul!! Felicitari, la 21 de ani inca sunt copil serios si imi dau seama ca e foarte bine asa. Multumesc.

    Reply
  2. Calin
    March 2, 2014 at 9:18 pm (4 years ago)

    Fain articolul, felicitari! …. tre’ sa recunosc ca m-am regasit in multe dintre descrierile de acolo 😀

    Reply
    • Deme
      March 2, 2014 at 10:37 pm (4 years ago)

      Why, thank you 🙂 Ştii cum e vorba, cine se aseamănă se adună… (păcat că te-ai mutat la sute de km)

      Reply
  3. bloodie
    March 4, 2014 at 12:53 pm (4 years ago)

    Eu simt că ai descris exact opusul meu. 🙂 Nu am fost copil serios și nu sunt nici adult serios. Ceea ce am citit mai sus mi se pare genul de viață care m-ar plictisi teribil.

    Fără risc, fără aventură, fără piedici, fără schimbări radicale, fără copilărie la 25, 30 sau 50 de ani? No way, Jose 😀

    Reply
    • Deme
      March 5, 2014 at 11:23 am (4 years ago)

      Stai liniştită, faci parte din majoritate 🙂 Îmi imaginez că e foarte fain să fii genul de om atras mereu de lucruri noi, aventuri şi experienţe inedite, but I was never that kind. Mintea mea nu are buton de on/off, şi nu am cum să nu mai overthink după 23 de ani de “experienţă”. Asta e, m-am resemnat cu gândul că nu voi fi niciodată o persoană prea spontană :))

      Reply

Leave a Reply