Sony Vaio Fit E

Anunțam acum o săptămână pe facebook că dragul de Zeebo a primit concediu de odihnă pe perioadă nedeterminată, înlocuit fiind de un frumos Sony Vaio. Ei bine, m-aș fi apucat de scris despre el chiar de atunci, însă aveam eu un feeling că articolul nu va ieși prea obiectiv sau corect, pentru că am avut ceva neînțelegeri cu Windows 8 și, trebuie să recunosc, nu și-a auzit doar de bine din partea mea în primele zile. Așa că i-am dat termen o săptămână să-mi arate ce poate și să mă convingă să-l păstrez. M-a convins :)

Modelul este Fit E SVF1521L6EW, iar dacă vă interesează ceva detalii tehnice, le puteți găsiți aici, de exemplu (că nu are rost să bat din gură despre lucruri la care nu mă pricep). Inițial, nu asta mă decisesem să cumpăr, dar am prins o promoție de Paște destul de drăguță unde, pe lângă reducerea la laptop, am primit suplimentar și un an de licență Office, așa că am ieșit cu toate la un preț foarte rezonabil și am mers pe varianta asta (oricum am fost tot timpul atrasă de Vaio).

 

Impresii după prima săptămână:

– Ca orice jucărie nouă, ăsta micu’ (care nu-i așa de mic) se mișcă bine. De frumos e frumos (că deh, sunt femeie și pun preț pe aparențe din-astea), sunetul e clar și volumul merge muuult mai sus decât la precedentul, webcam-ul e foarte decent (nu că l-aș folosi eu mai des de o dată pe an, dar oricum), tastele sunt tip insulă și backlit (de când îmi doream un laptop la care să pot scrie cum trebuie chiar dacă nu aprind lumina!), iar probleme cu supra-încălzitul nu am avut, că e tinerel. Singurul minus ar fi că din când în când freezuie din cauze inexplicabile, și durează între 5-60 secunde să-și revină și să pot mișca cursorul. O să mai studiez să văd de la ce ar putea fi.

– M-am obișnuit destul de repede cu Windows 8, chiar dacă a fost conceput în principal pentru touchscreen și e mai incomod să tot muți cursorul în toate părțile pentru a accesa meniurile. Mi-am adus aminte să folosesc din nou Alt-F4 ca să ies din aplicații (pentru că cele mai multe nu aveau un afurisit de X pe colțul din dreapta-sus), dar încă nu am aflat pentru care dintre ele e suficient să apelez la Show Desktop ca să se închidă, prin urmare încă mai fac verificări în Task manager să mă asigur că nu sunt doar ascunse :)

– Încă mă mai trezesc căutând din reflex butonul de Start; din fericire, observ că pot să mă descurc la fel de bine și fără el, iar Search-ul merge la fel de ok ca și până acum, singura diferență fiind că îmi dispare desktopul când apăs pe  Windows key.

– Am învățat (și încă învăț) multe scurtături din taste, ca să nu tot mut cursorul în toate părțile pentru a găsi diferite meniuri (de exemplu, ca să închid laptopul ar trebui să caut meniul din dreapta -> Settings -> Power, dar pot ajunge direct acolo cu un  Windows key+I). Did not know that until now. În plus, cum mai trebuie să mă obișnuiesc și cu noul touchpad până îmi aleg un mouse, mi-e mult mai comod să îl evit când mă grăbesc și să experimentez numai când am chef și timp.

– Încă nu sunt sigură care dintre caracteristicile noi pentru mine se datorează laptopului și care sistemului de operare :)

Office 2013 e pretty cool. Are tot felul de șabloane predefinite și utile – gen CV sau Event planner în Word, sau tot felul de plannere în Excel (employee absence schedule, budget planner, daily work schedule, holiday planner, Gantt project planner ș.a.m.d.), care îți fac viața la birou mult mai ușoară. Singura chestie care mă enervează e că meniurile din partea de sus sunt scrise cu Caps Lock și mi se pare că țipă la mine. Ah, și Outlook arăta parcă mai bine înainte, dar acum are o grămadă de funcții noi și compensează.

Cam atât am avut de spus, căci după cum avertizam și mai devreme, nu mă pricep. Oricum, nu am nevoie de foarte mult lucruri într-un laptop.  așa că sper să mă împac bine cu Sony V  ceva ani de acum încolo. Între timp, ladies and gents, dacă știți pe cineva care are nevoie de un laptop bunicel și încă perfect funcțional la un preț foarte rezonabil, Zeebo își va căuta noi stăpâni peste 1-2 săptămâni, când termin de transferat tot ce aveam pe el, așa că poate facem să fie bine pentru toată lumea :)

Sursa foto: domo.ro

Comentarii Facebook

comments

2 Comments on Sony Vaio Fit E

    • Deme
      May 5, 2014 at 9:32 am (3 years ago)

      Da, a venit cu licenţă şi probabil că o să îi fac upgrade cât de curând. Între timp, o să văd ce pot face cu Clasic Shell-ul – mersi! :)

      Reply

Leave a Reply