Flori pentru Algernon

Mulțumită recomandărilor de pe goodreads, cartea asta se afla deja de ceva vreme pe lista mea de to-read, și tot am zis că o caut fie în format mobi, fie print, să mă lămuresc despre ce e vorba. Colegii de birou au fost mai rapizi și mi-au făcut-o cadou de ziua mea, așa că aseară am profitat de timpul liber și am început-o. Deja e gata :)

Personajul principal este Charlie, un adult întârziat de 32 de ani, cu un suflet cald și o inocență tipic copilărească, care își dorește mult să fie deștept, ca să poată ști să citească, să scrie și să poarte “discuții importante” cu semenii lui. El este selectat să participe la un experiment științific – o operație pe creier, menită să-i dezvolte intelectul și să îl ajute să devină un om normal, sau poate chiar un geniu. Partener în această călătorie îi este șoarecele Algernon, care a fost implicat în același experiment și de care se simte oarecum atașat. [some spoilers might follow below]

Pe măsură ce săptămânile trec, IQ-ul lui Charlie ajunge de la 65 la peste 150, iar el descoperă o lume cu totul nouă – un univers complex, fascinant și plin de informație, iar el devine tot mai preocupat să absoarbă totul, să înțeleagă ce i se întâmplă, să-și descifreze trecutul și să-și găsească pacea interioară. Dar, cum se știe că “fericiți sunt cei săraci cu duhul”, se pare că noua viață îl transformă nu doar intelectual, ci și emoțional, devenind tot mai suspicios, rece, cinic pe măsură ce înțelege tot mai multe despre oamenii din jurul său. Frustrările îl ajung din urmă, pentru că operația a avut drept țintă doar creierul, a cărui capacitate s-a dezvoltat mult prea rapid pentru ca sufletul său să poată ține pasul, ceea ce îl aduce la concluzia că:

[…] inteligența și educația fără sentimente omenești nu fac nici cât o ceapă degerată. […] Inteligența este unul din cele mai mari daruri ale omului. Dar de prea multe ori căutarea cunoașterii exclude căutarea dragostei. Am descoperit de unul singur și altceva, în ultimul timp, și vă ofer o ipoteză: inteligența fără capacitatea de a dărui și de a primi afecțiune duce la epuizare mintală și morală […] Și susțin că preocuparea și implicarea exclusiv intelectuală care neglijează relațiile dintre oameni nu poate duce decât la violență și suferință.

Pentru motive pe care nu le pot explica în totalitate, cartea mi-a plăcut tare mult (drept dovadă, am citit din ea cât m-au ținut ochii azi-noapte, și am reluat-o și terminat-o când m-am trezit). Poate pentru că tot timpul m-au fascinat poveștile despre metode de creștere a capacității creierului (și am fost încântată de filme precum Limitless sau chiar Lucy). Poate pentru că mi-a fost milă de copilul Charlie, mereu outsider, mereu izolat, ținut departe de viața ce curgea în jurul lui, considerat o rușine de către mama lui (seriously, what kind of mom does that?).Poate pentru că eram curioasă cum va procesa protagonistul toată răutatea lumii în care trăiește, o lume pe care tot timpul a considerat-o bună și în care oamenii îi sunt prieteni, pentru că e ușor să ai prieteni când îi lași să râdă de tine. Sau poate pentru că ceva minuscul din povestea lui m-a atins într-un locșor sensibil din suflet.

So, nu știu exact de ce, dar sincer, cred că e una din cele mai mișto cărți pe care le-am citit în ultima vreme. Și v-o recomand cu căldură și vouă (și chiar v-o pot împrumuta).

Comentarii Facebook

comments

Leave a Reply