Londra – o experiență complexă

Pentru că munca bună cere răsplată și creierul cerșește odihnă, pentru că gândul mă poartă departe și buzunarul poate să mă susțină (măcar uneori), am decis ca începutul de an să mă prindă într-o țară nouă. O dragă prietenă s-a mutat acolo în septembrie, așa că am profitat de vacanța prelungită și îndelung așteptată pentru a o vizita și a trăi două săptămâni printre londonezi. Și cum toată lumea m-a asaltat cu întrebări despre ce am văzut, ce am făcut și cum mi s-a părut, am considerat că-i cel mai bine dacă aștern povestea pe “foaie” și fiecare e liber să citească tot sau să sară peste paragrafele care nu-l interesează.

1. Orașul

La granița dintre elegant și casual, dintre vechi și nou, dintre precizie și creativitate, stă Londra. Un amestec frumos de clădiri impunătoare, presărate printre zgârie-nori de sticlă și (dacă te plimbi prin estul orașului) pereți scorojiți îmbrăcați în grafitti.

Contraste

Contraste

Și e plin de case cochete din cărămidă (tot aveam impresia că sunt într-un film), și double deckers, și parcuri mici sau mari de un verde crud, cu copaci înalți de pe care veverițele te ochesc rapid și se apropie la orice foșnet mai zdravăn de pungă – au învățat și ele că, în zilele noastre, nucile și alunele nu mai vin din coajă, ci din ambalaje de plastic.

2. Oamenii

Primitori, zâmbitori (peste tot, și mai ales în relațiile cu clienții), calmi, cu o politețe înnăscută și un openness care te fac să te simți puțin… ciudat; în România nu mi-ar fi spus nimeni vreodată, așa, pe stradă, că rama de la ochelari mi se potrivește tare bine cu forma feței, sau că am o culoare superbă la păr. Poate ar fi gândit-o, poate m-ar fi analizat și tras concluzii în tăcere, dar mi se pare foarte tare să îți auzi complimente decente absolut gratuit. Și colac peste pupăză, în două săptămâni nu m-am simțit nici măcar o dată ca o halcă de carne; nu am fost fluierată, claxonată, băgată în seamă și informată că am sâni mișto, că sunt sexy și că m-aș încadra de minune în patul jegos al unui oarecare de pe stradă, în poziții descrise cu lux de amănunte. Am fost doar un om în mulțime, o femeie ca oricare alta, o ființă umană; nu obiect de laborator, nu studiu de caz. Și a fost superb.

În plus, m-a frapat liniștea și disciplina din trafic. Da, există blocaje (oricâte benzi ai avea, un oraș cu aproape 10 milioane de locuitori în zona urbană vine la pachet cu muuuulte mașini), dar claxoanele, nervii, înjurăturile, amenințările sunt practic inexistente (cel puțin pe unde m-am plimbat eu).

Pe scurt, un loc unde trăiesc în pace (și înghesuială) britanici, polonezi, români, indieni, filipinezi, suedezi, italieni, spanioli sau nemți, oameni de toate culorile, stilurile, națiile, corporatiști, muncitori, regine și studenți, un talmeș balmeș de oameni de tot felul, care cumva reușește să pară un tot unitar.

3. Vremea

Unul dintre cele mai solide argumente pe care le-am avut mereu contra Londrei s-a dovedit a fi o mare și plăcută surpriză. Am avut parte de atâta soare și aer plăcut de primăvară în primele zile ale lui ianuarie (când Românica degera la -15 spre -30 de grade), încât a fost musai să-mi cumpăr o eșarfă, că mă sufocam cu fularul meu cel gros. Am prins și ploaie, dar de cele mai multe ori ploua dimineața (deci până ce terminam micul dejun, era deja gata), sau o ploaie măruntă de scurtă durată, după care cerul ori rămânea gri deschis, ori se deschidea rapid și ieșea un soare ce-ar fi îmblânzit orice morocănos. Cam așa:

Sunny January

Sunny January 🙂

4. Cost of living

Da, Londra e scumpă ca turist. Dar ca young professional, cu 2-3 ani experiență, poți prinde un loc de muncă decent și ieși foarte ok. Valoarea banilor fiind mai ridicată, alimentele și produsele de bază sunt ieftine (comparativ cu salariul), îți permiți haine de calitate (nu-i de mirare câtă lume bine îmbrăcată mi-a fost dat să văd) și poți să te bucuri și de un concediu mișto. De acord, depinde și ce lucrezi (domeniu, poziție, companie) – nu te poți aștepta să fii boier dintr-un salariu de bonă sau menajeră, cum nu poți nici la noi.

5. Atmosfera de lucru

Am avut ocazia să și lucrez câteva zile din biroul de acolo, și mi s-a părut fascinant cum două echipe din cadrul aceleiași companii pot fi atât de diferite ca stil. Aici se vede, de fapt, cât de greu e să iei o decizie globală în cazul unei corporații, când trebuie să împaci atâtea culturi diferite, cu stilurile de muncă și modurile de gândire aferente. Singurul comentariu pe care pot să-l fac vizavi de asta este că, la o primă vedere (nu am petrecut destul timp pentru a trage încă concluzii ferme), they work harder. Orele de muncă sunt chiar de muncă, pauzele puține și scurte, discuțiile pe ton molcom, iar socializarea între colegi e mai mult după orele de program, cu sau fără o bere în față.

*****

Cam asta ar fi, pe scurt, povestea. Nu o să vă spun despre cât de frumos e la muzee, Greenwich, Big Ben sau alte obiective turistice; sunt frumoase, merită văzute, dar despre ele găsiți detalii în orice ghid turistic (apropo, eu sunt foarte mulțumită de Prompt Guides – conțin tot ce trebuie să știi și sunt bine organizate). Nu vă mai spun nici de răbdarea infinită față de veverițele care veneau să mănânce din palmă, despre kilometrii umblați (mulți!) și durerile de picioare, despre metrourile curate, dulciurile senzaționale, reducerile serioase la haine (nu-i de mirare că am venit cu valiza plină-ochi) sau ieșirile în oraș (la un show de cabaret-acrobație sau la o seară de live piano karaoke)…

Ajunge doar să spun că a fost superb. Și că Londra e un oraș pe care poți să-l descoperi și să-l apreciezi cel mai bine cu propriii pași, ochi și suflet. Să simți energia vibrantă, și forfota calmă (știu că e o contradicție, dar exprimă foarte bine realitatea), și aerul de metropolă. Și apoi să te îndrăgostești 🙂

So London

So London.

Mulțumesc pentru găzduire și companie gazdei mele, Cristiana – darling, my life would be so sad and plain without you! Experiența nu ar fi fost la fel de interesantă dacă înlocuiam vechea casă englezească și food shopping-ul de toată ziua cu un hotel modern, cu mic dejun continental și prea puține lucruri specifice. Abia aștept Parisul, în mai! 🙂

Împreună, la Meridianul Zero.

Împreună, la Meridianul Zero.

Comentarii Facebook

comments

Leave a Reply