Cațe și tupeu

Uneori, dau peste chestii care mă scot din sărite; nu e vina lor, sunt convinsă că toți psihologii ar fi de acord că problema e la mine, nu la ele. Dar eu știu una și bună, anume că scrisul are efect terapeutic; no one reads me, anyway, și, cine știe, poate chiar mă vindec după ce închei articolul :) În fine, revenind la subiect, azi e despre cațe și tupeu. Sau cațe cu tupeu. Sau tupeu cu gură mare. Sau cum vreți voi :)

1. Cațele

De regulă sunt femei (bine, cam tot timpul sunt femei, dar hai să nu discriminăm și să punem un generic “de regulă”). Le auzi din depărtare și le asociezi cu un cârd imens de gâște, deși nu-s decât vreo două, trei; dar, vorba aia, fac cât zece. Nu au nimic strălucit de zis, dar compensează prin volum; are sens, că dacă-ți țiuie urechile, nici nu mai poți fi atent la ce debitează. Știu, totuși, și ce sunt șoaptele – însă le folosesc doar când vine vorba de bârfit, subiect la care sunt experte, nota 10 cu steluță.

Le întâlnești peste tot – pe stradă, la școală, la birou, în vacanțe, la coadă… sunt și ele oameni, ca noi. Doar că au obiceiul tare enervant de a trăncăni încontinuu, de a vorbi despre nimic, de a menține volumul sus (chiar dacă sunt la 1-2 metri distanță una de cealaltă), de a râde ca descreieratele (aș fi zis capre, dar caprele sunt delicate, nu merită asemenea comparații) până simți că-ți ies bube pe creier, fără nici cea mai mică urmă de considerație față de persoanele din jur. Că doar, de ce le-ar păsa? Viața lor este un party neîncetat la care sunt gazde, deci au tot dreptul din lume să fie niște zeițe imposibil de ignorat.

2. Tupeul

Această unealtă la mare căutare în zilele noastre este atuul băieților deștepți care fac învârteli, și ciuda oamenilor cu bun simț, care muncesc de 5 ori mai mult pentru a obține același lucru prin metode cinstite și politically corect. Tupeul e o calitate fantastică în vânzări, mai ales când vine vorba de chestii nasoale; te ia omul ăla la trei păzește și te ține acolo până ce, plictisit, cumperi orice are în geantă, numai să te lase naibii în pace. Tupeul te ajută și-n afaceri; pășești sigur pe tine ca un pașă, dai ușa de perete, ceri să ți se ofere totul pentru că ești… îndreptățit, chiar dacă de fapt n-ai o para chioară în buzunar și oricum oamenii ăia nu-s obligați să te ajute cu nimic.

Tupeul te scoate din diverse incidente, când atacul devine cea mai bună apărare, așa că te scoți frumușel și-l faci pe celălalt să se simtă prost că s-a pus cu tine. Dar tupeul te poate și băga în situații neplăcute, când dai de o piatră tare căreia îi impui să-și încurce treburile și să te ajute, iar ea… ei bine, nu are chef să facă asta pentru un om care nu dădea nici bună ziua până ieri. Dar până la urmă, probabil că lucrurile se echilibrează luate per ansamblu, iar tupeistul nu iese în pierdere (altfel s-ar fi pus demult praful pe această tactică).

3. Combinația fatală

Da, nu v-am momit degeaba din primul paragraf (că doar nu lucrez la trusturi din-astea senzaționale). Există un moment-cheie în existența universului, în care ceva planete se amestecă între ele, se iau la păruială, se lasă cu tunete și fulgere, și din încăierarea asta ies… cațele cu tupeu. Gălăgioase peste poate și încrezătoare în poziția lor evident superioară, își văd liniștite (vorba vine, liniștite) de viață, poluând fonic încăperile, hăhăind pentru nimicuri și apostrofându-te când le rogi, timid, să dea volumul mai încet, că se uită la ele toată strada și… ți-e cam rușine să spui că ești cu ele.

Eh, aveți și voi cunoștințe din-astea, sau sunt singura nebună care apreciează liniștea, modestia și meritocrația, dar este înconjurată de oameni incompatibili cu ele?

Comentarii Facebook

comments

Leave a Reply