Paris, mon amour

Nu știu voi ce vise ați avut când erați copii, dar eu, una, îmi doream să mă mărit în Turnul Eiffel, și să am un spectacol de artificii foarte asemănător cu cel din anul 2000. Eh, între timp m-am scuturat de fanteziile cu măritișul prin cele zări, iar artificiile sunt prea mainstream, dar dorința de a vizita capitala Franței au rămas. Iar 20 de ani mai târziu, picioarele au ajuns să străbată și acest oraș (care, deși a fost visul meu dintotdeauna, a pierdut în fața Barcelonei și Londrei când am planificat concediile anterioare). Cum a fost?

Am umblat. Mult. Peste 70 de km de plimbare s-au adunat în săptămâna petrecută acolo, între un obiectiv de pe listă și următorul. Am plecat de acasă cu plan pe zile, să nu pierdem timp acolo bâjbâind și gândindu-ne încontro să pornim dimineața. Am început de la ghidul Promptguides pe 5 zile (au planuri bune, le-am folosit și în Barcelona și Londra), de pe care am tăiat ceea ce nu ne interesa prea mult, și am adăugat alte lucruri pe care îmi doream mai mult să le văd, deși n-apar prin marile ghiduri. La final, harta noastră arăta așa:

Nu o să mă apuc să vă povestesc ce-am văzut în fiecare zi, sau să vă împui capul cu detalii turistice – le găsiți ușor, cu o simplă căutare pe Google; în stilu-mi caracteristic, aleg să vă spun în cele ce urmează doar despre lucrurile care mi-au captat atenția, în sens pozitiv sau negativ, plus alte câteva observații.

Ce mi-a plăcut

Trebuie să menționez, prima impresie când am ajuns în fața Palatului Congresului, în Porte Maillot (unde te lasă serviciul de shuttle al aeroportului), a fost că am ajuns în București. Același stil de clădiri, parcă (doar la scară mai mare), aceiași oameni grăbiți, agitație, fețe încruntate. Iar seara, când am plecat “în recunoaștere”, nu mi s-a părut că ar fi un oraș atât de romantic pe cât se laudă. E doar… un oraș. Mare, frumos, plin de clădiri impunătoare și bulevarde largi, dar nu eram dată pe spate. Eh, după 7 zile de umblat, mi-au ieșit pe plus următoarele (și nu doar ele):

  • Arta de pe străzi. Știu, nu e singurul oraș unde se cântă muzică de toate felurile pe stradă sau poți admira tot felul de tablouașe, caricaturi, hand made-uri și toate cele, dar una din chestiile pe care le asociez cu această vacanță e Ballade pour Adeline, cântată la harpă pe treptele de la Sacre Coeur, și muzica superbă a lui Miguel Angel în Place des Abessess.
  • Spectacolul de luminițe + vederea de la ultimul etaj al turnului Eiffel, of course. Primul, pentru că eu am o atracție deosebită pentru luminițe, clădiri înalte de sticlă și arteziene; a doua, pentru că te simți on top of the world. Singurul dezavantaj e coada imensă de la bilete (minim o oră).

  • Parc des Buttes-Chaumont, un loc superb ce pare că e in the middle of nowhere, nu în Paris. Al cincilea parc că mărime din Paris, m-a cucerit cu podurile suspendate, pantele înverzite, perfecte pentru zăcut în iarbă, și zona lacului, cu bucățile ei stâncoase și Temple Sybille cocoțat în vârf. Ah, și ca în mai toate parcurile pariziene, poți să te tolănești cam pe oriunde, neexistând româneștile plăcuțe de tip “Nu călcați iarba”.

  • La promenade plantée – 4,5 km de verdeață întinsă în locul pe unde altădată erau doar linii de tren, ulterior scoase din folosință; vreme de câțiva ani buni, a fost singurul parc suspendat din lume. Găsești aici micro-lacuri artificiale, tufe generoase de trandafiri parfumați și chiar… bambuși 🙂

  • Dulciurile. Macarons, pain au chocolat, ciocolata cu tot felul de minuni, tartele și tărtulețele, prăjiturele, muffins și patiseria delicioasă au consumat o parte bunicică din bugetul meu de călător – la cât de bine arată și la câte boulangeries sunt, este atââât de greu să te abții 🙂
  • Grădinile de la Versailles – vaste, îngrijite, cu muzică răsunând din boxele ascunse cu grijă în preajma aleilor (mă simțeam ca-ntr-un film) și cu muuulte arteziene, bosquets tematici și verdeață.

  • Plimbarea pe Sena – o încheiere relaxantă, perfectă după o zi de umblat peste tot. Noi am ales Vedettes du Pont Neuf, dar sunt mai multe companii care prestează același serviciu, cu plecare de lângă diverse obiective turistice.

Ce nu m-a impresionat în mod deosebit: Palatul Versailles. Bine, nu știu ce mă așteptam să văd,  încât să mă dea pe spate; dar, lăsând la o parte coada imensă de la ora 10.30 am (cca. 30-40 de minute pentru a cumpăra bilet, plus alte ~2 ore ca să intrăm efectiv), am rămas destul de dezamăgită. Înghesuială cât cuprinde, mult “haur”, mult lux exagerat, multe picturi, tavane sub care mi-ar fi frică să dorm (să nu-mi pice ceva în cap), săli nenumărate… ah, și o Gallerie des glaces în care am stat 1 minut pe ceas, că deja eram epuizate de cozi și agitație, deci ne-am retras rapid să ne luăm un sandviș overpriced și să ieșim afară. Dacă ar fi să rescriu cu totul vizita, aș alege să merg într-o zi de luni, când castelul este închis (deci e considerabil mai puțină gloată), iar grădinile sunt gratuite pentru toată lumea (marțea, sâmbăta și duminica e spectacol la fântâna arteziană, deci chiar și cei sub 26 de ani, care nu plătesc bilet la Versailles, trebuie să achite 9 eur pentru grădini). Altfel, chiar și așa gratuit, nu m-aș mai duce în veci.

Ce NU am văzut, deși erau pe listă/în toate ghidurile posibile: Musée du Louvre – interior (dura prea mult să îl chiar vizităm, iar după experiența de la British Museum, știam că ne vom plictisi repede; concediul meu ideal e afară, nu în muzee gigantice), Musée d’Orsay (la care nu am mai apucat să ajungem, spre marele meu regret), cimitirul Pere Lachaise (că nu mă atrăgea deloc ideea, indiferent cine o fi fost înmormântat acolo), Galleries Lafayette și rooftop-ul Printemps (unde am ajuns până la ușă, doar ca să descoperim că sunt închise duminica).

Cu ce concluzie am rămas: Parisul chiar e frumos, și un pic mai civilizat, totuși, decât Bucureștiul. Da, e plin de români (mai albi sau mai colorați), e murdar pe alocuri, e scump dacă nu știi să te orientezi, e periculos dacă umbli la ore dubioase sau nu ai grijă de poșetă. Dar, luat la pas, are o grămadă de locșoare frumoase de arătat, de clădiri impresionante, de istorie, de parcuri minunate, de artiști de toate soiurile, de bunătăți la colț de stradă, de… viață. Și, colindat la brațul cui trebuie, cred, sincer, că poate fi destul de romantic 🙂

Ca de obicei, mulțumesc pentru companie dragei mele Cristiana, fără de care diminețile, plimbările și serile ar fi fost infinit mai tăcute și banale; acum e rândul ei să aleagă următoarea destinație de concediu “adevărat” (că peste 3 săptămâni merg în Frankfurt, dar e doar un city-break). Să vedem ce iese… 

Și mai mulțumesc colegei mele de liceu adoptate de Paris, Miha, pentru party-ul reușit și ponturile legate de Paris. Hugs!

Comentarii Facebook

comments

1Pingbacks & Trackbacks on Paris, mon amour

  1. Un an fără plan | Livin' la vida Deme
    January 15, 2016 at 4:05 pm (2 years ago)

    […] pe când am înțeles care e treaba cu planificarea SMART), s-a întâmplat și el de la sine: Parisul în mai, Frankfurt în iunie, Amsterdam în noiembrie. Mutatul în altă țară, vis nescris dar viu […]

    Reply

Leave a Reply