Un an fără plan

Sau despre cum Cami cea mereu organizată, care-și trăiește viața pe bază de liste și Exceluri, a pornit la drum în 2015 fără new year resolutions, fără strategii de schimbat lumea (be the change you want to see in the world, gen), fără deadline-uri. Doar cu… voie bună, și încălcând neintenționat cam toate tradițiile/superstițiile vehiculate din moși strămoși (ocazie cu care cred că am demontat și câteva mituri) 🙂 Dar să o luăm mai pe îndelete, și să vedem ce-a ieșit.

Superstițiile

Transmise din mamă-n fiică (de regulă, că bărbații nu prea dau atenție la „prostii din-astea”), funcționează încă drept reguli de aur în enorm de multe case românești. Eu nefiind într-o casă românească la momentul cu pricina… am cam uitat de ele 🙂

  • Să porți ceva roșu de anul nou, ca să… alungi spiritele rele, parcă? Nu mai știu dacă ăsta era motivul sau altul, cert e că a fost prima dată când nu am purtat (de când am aflat de chestia asta) și nu am fost bântuită de nimic nefiresc în 2015;
  • Să ai bani la tine, ca să fii bogat tot anul. Eu mi-am petrecut ultima noapte a lui 2014 în Londra, ca turist; ruptă de foame și cheaună de cap după zborul matinal din aceeași zi, cu vreo oră înainte de miezul nopții am trecut pe la Mc, să înfulec ceva. Și-așa se face că ora 12 m-am prins cu… 5 pence în buzunar, că am uitat să-mi mut mai mulți bani din geantă în portofel înainte să ies pe ușă 🙂 Și cu toate astea, cred sincer că 2015 a fost cel mai reușit de până acum pe plan financiar, myth busted.
  • Mănâncă pește, ca să te strecori printre diversele situații ca peștele în apă. N-am mâncat, și cu toate astea am trecut prin problemele de la muncă, provocările din plan personal și mutatul cu totul într-o nouă țară lin, cu capul sus și rezultate foarte mulțumitoare.
  • Nu mânca pui, că vei scurma ca găina tot anul, fără să găsești nimic. De-asta mama făcea mereu perișoare pentru 1 ianuarie, perișoare pe care le-am evitat cu dibăcie cam de când am avut putere de decizie asupra mâncării ce mi se pune în farfurie. Dar iată că în prima seară a anului 2015, m-am trezit că… wait, eu am mâncat taman supă de pui la prânz! Pățăști.

Planurile

Aveam vreo 10 ani (dap, nebună de mică) când scris prima listă de lucruri care trebuie să le fac să se întâmple în anul următor; erau lucruri mici, de copil, nu vă închipuiți că îmi propuneam să vindec cancerul. Și la fiecare final de decembrie făceam bilanț și bifam ce am făcut, reflectam la ce n-am făcut și de ce, și scriam o nouă listă.

Ei, finalul lui 2014 m-a prins pentru prima oară plecată de acasă (literally), într-un oraș superb ce aștepta să fie descoperit, deci nu am prea avut nici timp, nici dispoziție să stau și să cuget când sunt atâââât de multe lucruri mai bune de făcut. Iar după ce am realizat, prin data de 2, că mi-am mai și bătut joc de toate superstițiile pe care le cunosc, am decis că o fi vreun semn, că se anunță ceva schimbări și n-are rost să mai planific nimic; hai să mă schimb și eu și să mă las dusă de val, for once in my life.

Și dusă am fost. Vacanța la Paris, punct prezent an de an pe listele mele, s-a întâmplat taman când am încetat să o mai pun pe hârtie. Călătoritul în minim 3 orașe din țări diferite (un obiectiv apărut mai târziu, pe când am înțeles care e treaba cu planificarea SMART), s-a întâmplat și el de la sine: Parisul în mai, Frankfurt în iunie, Amsterdam în noiembrie. Mutatul în altă țară, vis nescris dar viu în suflet de când am învățat să merg, s-a întâmplat tot în 2015; în UK, nu am vizitat încă decât Oxford și Brighton, dar cred că tot se pune ca plus și la partea cu călătoritul. Și toate lucrurile s-au întâmplat cumva spontan, mi-au ieșit în cale fără să le caut, și apoi s-au ivit și mijloacele (financiare, mai ales) să le fac posibile. Așa, pur și simplu.

Și din nou, revelionul m-a prins în Londra; de data asta, nu ca turist, ci în locul în care mă simt acasă. Și în timp ce Big Ben-ul bătea secundele ultimului minut, iar lumea din față de la London Eye își ținea respirația, izbucnind apoi în Ten… Nine… Eight…Seven…  a fost momentul în care, într-un final, s-a făcut în creierul meu clickul pe care îl așteptam deja de jumătate de an. I actually live here. Și acesta a fost cel mai plin, cel mai reușit, cel mai diferit, cel mai… life-changing an din câți am avut până acum.

2016, show me what you’ve got! 

Comentarii Facebook

comments

Leave a Reply